CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Din ciclul ”Cum ne ia DNA pe toti de prosti”: Secretul dosarului EADS

2 comentarii / 15315 vizualizări / 12 octombrie 2016

În vara anului 2014, DNA anunța demararea unor mega-anchete în patru dosare diferite, două vizînd licențe Microsoft, unul, afacerea securizării frontierelor de către compania EADS și unul implicînd firma Siveco. Dacă despre ultimul știm cum s-a finalizat, primele trei au avut o soartă de-a dreptul spectaculoasă, în cea mai pură tradiție mioritică. Țineți-vă bine și citiți rîndurile care urmează.

La cîteva luni după explozia celor patru anchete, au apărut niște ”nuanțe” și asta pentru că singurele acțiuni concrete vizaseră pînă atunci scandalul Microsoft, în care avusese loc, la 29 octombrie 2014, arestarea lui Gabriel Sandu, Dorin Cocoș, Nicolae Dumitru și Gheorghe Ștefan Pinalti. Dar opinia publică, presa, clasa politică erau cu ochii pe celalălat scandal, EADS, ale cărui proporții erau ucigător de mari în raport cu Microsoft. Mai ales că Traian Băsescu însuși anunțase, în campania din octombrie, că dosarul EADS ar putea exploda chiar în săptămîna care urma. Nu s-a întîmplat asta, totuși.

În consecință, într-un interviu dat în noiembrie ziare.com, Laura Kovesi simte nevoia să dea unele explicații, anunțînd public că, de fapt, Microsoft și EADS sunt un singur dosar, pentru că faptele au avut loc cam în aceeași perioadă și implică multe figuri la comun.
Destul de neobișnuit, dat fiind că DNA e cunoscută mai degrabă pentru fenomenul exact invers, adică fracționări și disjungeri – uneori aberante – de cauze din diverse dosare.

„Pe contractele care au vizat licențele Microsoft deja au fost făcute invinuiri, ceea ce nu s-a reușit și pe contractele cu EADS, urmare a modului în care e administrat probatoriul. În acest dosar cu EADS s-au făcut aproape zilnic audieri, ridicări de documente, percheziții domiciliare, la firme, au fost ridicate foarte multe calculatoare care sunt în procedura unor percheziții informatice. Deci au fost strânse multe date și informatii”, mai spunea Kovesi.

În anul care a urmat, despre Microsoft s-a auzit din ce în ce mai puțin, cercetările părînd ”fixate” pe cvartetul sus pomenit, trimis în judecată pe 23 martie 2015, iar despre EADS nu s-a mai auzit nimic. Peste așa zisele mega-anchete derulate în SUA și Germania s-a pus praful.

Pe 24 martie 2016, cei patru, Cocoș-Niro-Sandu-Pinalti, sunt condamnați într-o primă fază la pedepse cu închisoarea de maxim 3 ani, spre stupefacția opiniei publice, care se întreba ce s-a ales de toată tevatură din vara lui 2014, cu șpăgi de miliarde vehiculate și peste o sută de figuri publice implicate.

Zilele trecute, a venit și verdictul final, cu pedepse nițel majorate, dar nu asupra acestui aspect vrem să să atragem atenția, ci în legătură cu un eveniment de-a dreptul halucinant.

Mai precis, în lunile mai și aprilie anul acesta, senatorul independent Valer Marian adresează ministerului Justiției și Parchetului General două întrebări oficiale vizavi de stadiul în care se găsesc dosarele Microsoft și EADS.

Și răspunsurile vin prompt, vezi și facsimilurile de mai jos.

MICROSOFT:
”Dosarul privind Microsoft a fost înregistrat la DNA, secția de combatere a infracțiunilor conexe, sub nr.187/P/2013, și a fost soluționat la data de 23 martie 2015 prin trimiterea în judecată a inculpaților Sandu Gabriel, Dorin Cocoș șamd” se arată în adresa semnată de procurorul general Augustin Lazăr.

EADS:
”Dosarul privind EADS a fost înregistrat la DNA, secția de combatere a infracțiunilor conexe, sub nr.187/P/2013, și a fost soluționat la data de 23 martie 2015 prin trimiterea în judecată a inculpaților Sandu Gabriel, Dorin Cocoș șamd” se arată în adresa semnată de același procurorul general Augustin Lazăr.

După cum se vede, ”conexarea” mega-afacerilor Microsoft și EADS nu a fost întîmplătoare.

Grație ei, azi avem un răspuns comun și categoric oferit de Parchetul General și Ministerul Justiției la întrebarea cine e vinovat de fraudele respective, care riscau să zguduie Europa.

Cum cine?

Cei patru anchetați de serviciu: Cocoș-Niro-Pinalti și Sandu!
Restul?
Să auzim numai de bine, la anul și la mulți ani! (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

1

3

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. […] Citiţi mai jos dezvăluirea făcută de Bogdan Tiberiu Iacob, pe site-ul inpolitics.ro: […]

  2. […] Sursa: http://inpolitics.ro/din-ciclul-cum-ne-ia-dna-pe-toti-de-prosti-secretul-dosarului-eads_18434561.htm… […]

Scrie un răspuns la DIN CICLUL „CUM NE IA DNA PE TOTI DE PROSTI”: SECRETUL DOSARULUI EADS SAU PLAGIATUL SI CUCUVEAUA MOV AU FACUT UITAT DOSARUL EADS! | Octavpelin's Weblog Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998