CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Enigmaticul caz Chiliman

3 comentarii / 5014 vizualizări / 22 iunie 2015

Cazul celui mai cunoscut primar liberal, Andrei Chiliman, este unul cel puțin straniu, prin prisma evoluției sale după atacul DNA, și confirmă, în opinia noastră, în mod strălucit acuzațiile aduse procurorilor de tot mai mulți observatori că, în spatele impresiei artistice de arhangheli ai anticorupției se află, în fapt, implicări profunde în jocul politic.

Cum se știe deja, săptămîna trecută a adus o lovitură șocantă, prin călcarea de către DNA a primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, și a instituției sale, în ansamblu. Spunem șocantă pentru că DNA ne obișnuise să cam sară glorios peste oamenii partidului prezidențial, cînd e vorba de corupție, la fel cum, în mandatul lui Băsescu, erau imuni cei de la PDL. Acuzațiile sunau terifiant: constituire de grup infracțional organizat, șpăgi gigantice, comisioane babane, prejudiciu de vreo 700 de milioane de euro, și toate, întinse pe vreun deceniu, adică imediat după ce edilul își instalase hegemonia în sector.
Ne amintim cum primarul, om care bate spre 70 de ani, a fost săltat cu mascații, sub obiectivele camerelor de luat vederi, direct din terminalul aeroportului ”Henri Coandă”, îngrozind atît telespectatorii, cît, și, în mod cert, turiștii străini, care vor fi crezut că Interpolul a pus mîna pe vreun cap al Costa Nostra.
Dus cu duba direct la DNA, Chiliman a stat o zi în anchete, apoi cărat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru mandat de arestare. La ÎCCJ, adică în locul acela despre care am aflat din chiar gura președintelui Livia Stanciu că are un parteneriat solid cu DNA, ca să nu ne mirăm că toate cererile procurorilor sunt aprobate pe bandă rulantă, fără comentarii.
A urmat, însă, al doilea șoc: lotul Chiliman a fost lăsat în libertate, doar sub control judiciar, cu toată grozăvia acuzațiilor.
Prima explicație logică ar fi că procurorii nu au reușit să justifice nici pe departe nevoia arestării edilului bucureștean, numai că precedentele de la ÎCCJ demonstrează că ăsta nu ar fi fost, în mod normal, un impediment pentru judecători.

Rămîne posibilitatea ca, în spatele refuzului să se afle cu totul alte rațiuni.

Unele profund politice, am spune noi, și vom explica de ce.

Atacul DNA la cel mai important primar liberal nu s-ar fi produs dacă nu ar fi existat două motivații mari și clare. Pe de-o parte, se dorește cu disperare găsirea unor conexiuni cu dosarul cumnatului lui Ponta, Iulian Herțanu, unde mai apar numele lui Sebastian Ghiță ori Călin Popescu Tăriceanu, în speranța că se va reuși dărîmarea premierului și a președintelui Senatului, două pietricele enervante în pantofii liberalilor.

Pe de alta, se știe că la nivelul PNL București există un război surd, de multă vreme, între liberali și foștii pedeliști, mizele principale fiind primăria generală și cea a sectorului 1, al doilea ”oraș” al țării.
Plecat cu scandal din PNL, dar revenit pe filiera pedelistă, Chiliman se contura drept propunerea PDL pentru Capitală, ori măcar pentru un nou mandat la sectorul 1, al patrulea. Chiliman e percept drept un liberal autentic, din vechea gardă, și un gospodar foarte bun pentru sectorul 1, unde ar obține aproape sigur o nouă victorie.
Numai că în celalată tabără a PNL e inflație de candidați pentru primăria generală: Teodor Atanasiu, Ludovic Orban, Marian Petrache și ultima, dar nu cea de pe urmă, șefa PNL, Alina Gorghiu.
Cea pentru care DNA dă semne zdravene că se implică pînă peste cap în a-i deschide poteca.

Pînă acum, procurorii l-au ”rezolvat” pe Marian Vanghelie, pînă nu demult mai-marele pesediștilor bucureșteni, personaj cu o forță redutabilă de organizare și mobilizare a electoratului de stînga. Primarul general Sorin Oprescu, și el interesat de un nou mandat, e ”împachetat” zdravăn după arestarea unor consilieri extrem de apropiați, și se aude că urmează Onțanu și Robert Negoiță.

Prin punerea lui Chiliman sub acuzație, acesta e ca și scos, la rîndu-i, dintr-o nouă cursă electorală.

Alina Gorghiu, care, coincidență, exact în ziua săltării edilului de la 1 declara că e gata să se sacrifice și să candideze la primăria generală, dacă i-o cere partidul, are drumul tot mai lin.

Actuala șefă a PNL, reamintim, a fost consilier local la sectorul 5 și s-a pregătit temeinic să candideze la primăria lui Vanghelie în 2012, dar a înțeles la timp că ”Almanahe” e marele favorit. Gorghiu s-a mulțumit cu o deputăție de sector 5, dar ascensiunea la șefia partidului reclamă o funcție mai mare de atît, iar primarul general a devenit aproape la fel de ”greu” ca primul-ministru.

Planul de cucerire a Capitalei trebuie să țină cont, însă, de multe aspecte.

Dacă Andrei Chiliman era arestat preventiv, ar fi fost nevoit să demisioneze pe considerente de onoare, fie de la primărie, fie din PNL. Demisiile de la primărie ale edililor urmăriți penal au devenit o cutumă solidă în ultima perioadă, astfel că Radu Mazăre, Gheorghe Ștefan, Iulian Bădescu, Robert Raduly, de la Miercurea Ciuc ori Constantin Constantinescu de la Bîrlad, ori Horia Uioreanu de la CJ Cluj au plecat înante de a fi condamnați.
Indiferent că demisionează din primărie ori din partid, Chiliman pierde mandatul, grație legii aleșilor locali, iar cei din PNL nu îl pot exclude în faza arestului preventiv – singura variantă în care și-ar păstra mandatul – pe motiv de statut.
Pe de altă parte, dacă ar fi fost arestat preventiv, dar s-ar fi agățat de post, Chiliman ar fi făcut praf imaginea PNL în București și nu numai. Campania PNL la viitoarele locale se va baza în mare măsură pe ideea anticorupției, pentru că multe primării importante din țară sunt libere din cauza arestării foștilor edili, cei mai mulți fiind de la PSD, și ar fi o eroare ca liberalii să nu speculeze această slăbiciune a stîngii.
Or, asemenea tip de campanie ar fi, efectiv îngropată din start de eventualul refuz al lui Chiliman de a demisiona.

Pentru a nu se împinge riscul prea departe, s-a ales, deci, varianta lăsării lui Chiliman în libertate. Chiar dacă el nu se va putea ocupa cîteva săptămîni de primărie, sectorul 1 va rămîne în parohia PNL.
Dacă Chiliman ar demisiona, primăria ar urma să fie condusă pînă la alegeri de viceprimarul Vasile Moțoc, de la PSD, o situație nu tocmai pe placul liberalilor.
Mai ales că un ultim sondaj Avangarde arată că situația PNL în Capitală nu e deloc roză, fiind cu cinci procente în urma PSD, mai ales din cauza prăbușirii dramatice în sectorul 6, unde Rareș Mănescu a performat jalnic. Dacă se prăbușește și al doilea fief liberal din București, sectorul 1, cel mai important, de altfel, PNL își ia adio de pe acum de la primăria generală, cu tot sprijinul DNA.
Și odată cu PNL, și protejata președintelui, Alina Gorghiu, cea devenită deputat la redistribuire, dar cu ambiții de viitor mărețe. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. tu dai crezare sondajelor avangarde, detinute de sotul unei membre pc (pieleanu) ? ma asteptam sa fii mai inteligent….

  2. […] sursa: inpolitics.ro […]

  3. Chiliman, un imbogatit „de razboi”, ca multi alti baroni locali. Atata doar ca la Chiliman „parandaratul” atinge sume astronomice. In plus, „presa independenta” a pus rapid batista pe tambal pentru ca nu sunt putini cei care au pus botu la banii lui Chiliman.

Scrie un răspuns la Enigmaticul caz Chiliman | Nasul.tv Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998