Puțini știu că orașul stat Singapore, care reprezintă cea mai bogată țară a lumii în privința produsului intern brut, pe cap de locuitor, a consumat un experiment care pe europeni i-ar scoate, instantaneu, în stradă. În acest moment, populația din Singapore este mai supravegheată decât populația din oricare altă parte a planetei. Începând cu toate detaliile vieții personale, continuând cu cariera și sfârșind cu tot ceea ce înseamnă viață socială. Și, cu toate acestea, în Singapore, nimeni nu protestează. Experimentul Singapore este, însă, rezultatul unui implant făcut de oficialii de la Washington. În ce constă experimentul?
Pentru a se ajunge în situația în care un cetățean să poată fi supravegheat sub toate aspectele, viață intimă, situația sănătății sale, deprinderi, aptitudini, relații de prietenie, preocupări de orice fel, chiar obsesii, nivel de cultură, dinamică evolutivă, conexiuni cu cetățeni ai altor state, etc., a fost necesară implementarea unui amplu proiect. Care, pe înțelesul tuturor, înseamnă utilizarea tuturor informațiilor electronice disponibile, extinderea acestei informări până în cele mai intime zone ale existenței individului, precum și analizarea completă a acestei imense baze de date, în conexiune cu imensitatea bazelor de date obținute prin supravegherea tuturor celorlalți cetățeni, în parte.
Acest proiect, dus până la capăt în acest moment, nu s-a născut, însă, în Singapore, ci la Washington. Primii care au imaginat un asemenea scenariu sunt responsabilii Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării din Statele Unite ale Americii. Acolo însă, s-a întâmplat, din perspectiva lor, un accident. În sensul că mai mulți congresmeni, care au aflat că este finanțat un asemenea program, s-au alertat și, la rândul lor, au alertat opinia publică. După care, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului s-au pus în mișcare. Aparent, proiectul a fost sistat. Dar nu înainte de a fi fost exportat în Singapore, unde el s-a dezvoltat cu un succes deplin.
Ce s-a întâmplat, între timp, în Statele Unite și ce s-a întâmplat, între timp, în Singapore? În Statele Unite, ceea ce nu s-a putut face utilizând o cale – cea identificată de congresmenii responsabili cu supravegherea serviciilor secrete – s-a făcut printr-o inginerie. Și anume, prin spargerea acestui uriaș proiect Big Brother în nenumărate proiecte mici. Într-un fel, exact după modelul după care funcționează operațiunea „Torrente”, cea prin care, încălcându-se regulile copyright-ului, sunt reproduse, în milioane de computere, secvențe ale unui film, care, apoi, este recompus și utilizat, fără plată, într-o manieră în care este imposibil de stabilit vinovăția cuiva. Secvență cu secvență, în Statele Unite, este realizată câte o parte infimă din ceea ce înseamnă teribilul proiect Big Brother, informațiile urmând a fi asamblate, sintetizare și prelucrate într-o memorie centrală. Totuși, trebuie remarcat că Big Brother-ul din Statele Unite, din motive legate de democrație, este făcut cu multe precauție și, cel puțin, respectând, aparent, drepturile omului. Libertățile acestuia nu sunt reprimate în mod ostentativ.
Altfel stau lucrurile în orașul stat Singapore, care, în cincizeci de ani, a parcurs un drum fabulos, din lumea a treia, până în cea mai înaltă poziție de pe planetă, sub aspectul venitului pe cap de locuitor. În Singapore funcționează o dictatură. Este adevărat, una dintre cele mai luminate dictaturi, cel puțin ale istoriei recente. O dictatură care funcționează, aproape exclusiv, în favoarea cetățeanului. Acest motiv, căruia evident i se adaugă întreaga cultură de tip asiatic, care nu are niciun fel de legătură cu ceea ce înțelegem noi prin democrațiile de tip occidental, face ca nimeni sau prea puțini cetățeni din Singapore să își exprime vreo rezervă în legătură cu proiectul Big Brother.
Și să ajungem și unde ne doare. Dacă în Singapore Big Brother funcționează bine mersi, în beneficiul întregii societăți, pentru că este orientat, aproape exclusiv, în construcția de scenarii benefice pentru dezvoltarea societății în toate domeniile și pentru bunăstarea individului, dacă în Statele Unite, proiectul Big Brother, de bine, de rău, funcţionează disimulat în modul pe care l-am prezentat și ținând cont de întreaga conjunctură legată de ameninţarea teroristă, în România, implementarea unui asemenea proiect ar reprezenta un veritabil dezastru. Pentru că, în România, Securitatea a confiscat statul, iar prin proiectul Big Brother ar urma să confiște și cetățeanul. (Sorin Rosca Stanescu)