Justiția din România se găsește într-o situație limită: americanii sunt speriați de tele-spectacolul cătușelor și cer să fie lăsat mai moale, Bruxelles-ul dă directive dure contra tele-justiției, serviciile secrete îți țin acoperiții nestingheriți în sistemul judiciar, cu ”binecuvîntarea” CSAT, procurorii închid sute de mii de dosare în mod abuziv, cu de la sine putere, iar Curtea Constituțională rupe hălci întregi din noile coduri penale, creația cel puțin în parte, a unor infractori cu acte-n regulă. În acest vălmășag, o voce are curajul să pună punctul pe ”I” și să spună cea alții nu îndrăznesc: avem nevoie de alte coduri penale, făcute cu cap, în interesul Justiției, de către profesioniști adevărați. E vorba de europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, care a acordat, pe această temă, dar și pe altele de actualitate, un amplu interviu Inpolitics.

”2016 va fi un an al crizelor”

– Dna. Norica Nicolai, va fi, în opinia dvs., anul 2016 unul al scandalurilor europene, dar și interne, din cauza migrației? Presa franceză vorbea zilele trecute despre un număr uriaș, 8-10 milioane de refugiați care ar fi, într-o formă sau alta, în drum spre Europa. Cît de pregătită e România pentru a primi imigranți?

– Nu știu dacă 2016 va fi un an al scandalurilor în Europa și în Romania, dar cu siguranță va fi un an al crizelor. În ceea ce privește Uniunea, criza generată de fluxul migrator care poate fi, în fapt, un exod de populație dinspre Orientul Mijlociu și alte zone mai îndepărtate spre Europa, riscă să destabilizeze state, riscă să creeze mari probleme de gestionare statelor membre. Economia Europei dă, din păcate, semne foarte timide de învigorare, în același timp ne confruntăm din ce în ce mai des cu derapaje în ceea ce privește respectarea standardelor democratice, dar și cu o recrudescență a mișcărilor radicale și de tip extremist. Toate aceste probleme, alături de pericolul terorist care este prezent la nivelul UE, riscă să ne destabilizeze ca state și, cu siguranță, destabilizarea poate genera și scandal. Consider că România a avut o poziție clară prin vocea președintelui cu privire la fluxul migrator. Cu siguranță, acest mecanism pe care UE l-a implementat este un mecanism la limita tratatelor pentru că, în mod normal, deciziile în Consiliu se iau prin consens, or în acest caz, nu a existat nici un consens.

– Este poporul român mai tolerant decît alte popoare la ideea de străini aciuați la noi, ori dimpotrivă?

– Știți că e o vorbă în popor: ”Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima!”. Deși, în general, o țară ospitalieră, România asigură cu greu situația economică, bunăstarea propriilor cetățeni, ca atare forța financiară redusă, precum și lipsa de infrastructură pentru gestionarea problemei refugiaților riscă să ne creeze și mai multe probleme. Nu cred că suntem pregătiți pentru a găzdui și gestiona un flux semnificativ migrator. Cei peste 6.000 de imigranți care ne-au fost repartizați prin mecanismul european nu au sosit la București și probabil nu vor sosi foarte curând pentru că România nu este o țară de destinație pentru migrație, ci eventual putem deveni o țară de tranzit spre UE. Însă situația depinde de ceea ce vor decide cei care au fost foarte „primitori” și care au încurajat fluxurile migratoare : Germania și țările nordice.

– Cum ar putea influența sosirea imigranților în România alegerile din toamnă? Ar trebui să luăm în serios ideea recrudescenței naționalism-extremismului?

– Cum spuneam, poporul roman este la bază un popor pașnic, tolerant și cred că, la nivel majoritar, va accepta cetățeni străini pe teritoriul său, însă cu o condiție: aceștia să se adapteze situației economice și culturale din România, să se integreze în raport cu legile și obiceiurile locale, ceea ce nu va fi foarte greu pentru acești cetățeni. Un flux mare migrator ar putea fi speculat, pe de altă parte, în discursuri politice care să genereze intoleranță, teamă și să radicalizeze un segment al populației, mai ales cel vulnerabil, cu precarități economice și sociale majore, iar Romania nu duce lipsă, din păcate, de sărăcie. După părerea mea, migrația va fi o temă minoră pentru alegerile din toamnă, mai ales că în România nimeni nu a avut curiozitatea să facă o analiză a acestui fenomen, cu cauze și consecințe. S-ar putea ca un anumit tip de migrație a unor cetățeni străini cu standarde profesionale înalte să fie chiar benefica pentru economia românească. Calificarea profesionala a unor persoane le-ar putea permite să se adapteze rapid, să lucreze în sectoarele în care noi avem un deficit de forță de muncă calificată, dar acest lucru nu cred că poate deveni un fenomen care să influențeze alegerile.

Nationalism-extremismul daca va apărea, el existând acum într-o stare latentă, care se identifică prin unele manifestări în spațiul public din Romania, va fi doar efectul incapacității structurilor politice de a gestiona situația țării. Nemulțumirea generalizată, lipsa locurilor de muncă, veniturile insuficiente, lipsa unor servicii decente ale instituțiilor publice în raport cu cetățeanul plătitor de taxe, tipul de teroare pe care îl văd zilnic, violenta propagată pe anumite canale, toate sunt de natură sa creeze un puternic sentiment de frustrare, de alienare, iar de aici până la o opțiune de tip extremist nu este un pas foarte mare.

”În România, o serie de drepturi ale omului au fost încălcate de Justiție”

– Cum decriptați mesajele privind ”necesitatea unui echilibru” între înfăptuirea Justiției și respectarea drepturilor omului despre care a vorbit Victoria Nuland, recent la București?

– Respectarea drepturilor omului în procesul penal și civil este un principiu fundamental al dreptului. Toate legislațiile sunt construite în jurul acestor drepturi recunoscute prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, de Carta Drepturilor Fundamentale ale UE. Justiția americană privilegiază drepturile omului atât în administrarea ei cât și în textele legislative. Se pare însă că în Romania o serie de drepturi care țin de libertatea de exprimare, imaginea persoanei au fost serios încălcate, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Procesele publice, pentru că din păcate au devenit publice, prin această evoluție a desfășurării lor pe care o punem urmări pas cu pas pe toate televiziunile, afectează iremediabil dreptul persoanei la propria imagine, dar, mai mult decât atât, afectează un principiu fundamental al justiției penale, care este prezumția de nevinovăție. În acest moment se lucrează la Bruxelles la o directivă care va interzice în mod clar orice tip de influențare a soluțiilor din procese prin media, care va obliga statele să respecte dreptul oamenilor la prezumția de nevinovăție și la propria imagine, în cadrul proceselor penale. În România este nevoie de o legislație serioasă în domeniu, pentru că nu este normal să apară în presă detalii ale investigațiilor penale cu caracter secret aproape în mod curent.
Ca atare, constatând un derapaj de acest tip, doamna Nuland a vrut, în mod clar, să tragă un semnal de alarmă Bucureștiului, reamintind faptul că procesul penal trebuie să fie echilibrat, iar probele trebuie să fie administrate direct și nemijlocit. Vorbim de chestiuni fundamentale de drept, cu atât mai mult cu cât toate deciziile justiției românești sunt supuse verificării CEDO. Din acest punct de vedere, dacă privim practica CEDO în această materie, vom constata că la nivelul instanțelor internaționale există o practică permanentă de protejare a drepturilor omului și că țara noastră este permanent sancționata pentru nerespectarea acestor drepturi.

Justiția fără drepturi, ca și justiția nerealizată într-un termen rezonabil, întârziată, înseamnă de fapt o justiție negată, iar acest lucru vulnerabilizează standardele democratice și conținutul democratic al unei societăți. Dacă, așa cum se declară permanent la București, suntem foarte apropiați de sistemul american, atunci trebuie ca aceasta apropiere sa fie una reala și să cuprindă inclusiv valorile procesului penal. Sper ca acest lucru sa fie înțeles și să nu mai prejudiciem soluțiile judiciare printr-o mediatizare excesivă, printr-o permanentă afișare în cătușe a acuzaților în fata publicului, pe parcursul procesului penal, pentru că dincolo de ce va decide justiția, aceasta formă de manipulare publică riscă să prejudicieze individul.

”Un mister: de ce SRI și SIE au legi de funcționare neschimbate de un sfert de secol?”

– Ce se poate face în problema ”acoperiților” din justiție?

– Foarte multe voci din mediul politic, spre exemplu domnul fost președinte (și pot spune și eu ca dl Iohannis că, fiind președinte, știe ce spune atunci când îl acuza pe Victor Ponta de calitatea de ofițer acoperit), au făcut referiri în acest sens, iar asta cred că spune foarte mult despre situația instituțiilor românești. În nici o societate normală, serviciile de informații nu se implică în funcționarea puterilor în stat, în Justiție, Parlament sau Guvern. Legea care reglementează funcționarea acestor instituții este foarte clară în acest sens, de asemenea și Constituția. Dacă ne complacem în situația de a admite că sunt ofițeri acoperiți în justiție, este foarte grav pentru justiția românească și pentru societate în general, pentru că nu știm care este calitatea care va prevala pentru judecător atunci când ia decizia: ordinul primit de la serviciul de informații pe care este obligat să îl execute fiind ofițer acoperit sau rolul pe care i-l conferă Constituția de a judeca cauzele imparțial, transparent, echilibrat și în acord cu legea. Dacă CSAT a avut această poziție solicitând doar celui care se presupune că are un interes în cauză, și anume serviciului de informații, relații cu privire la calitatea de ofițer acoperit a magistraților, judecători și procurori, nu a schimbat cu nimic situația de fapt și nu a înlăturat suspiciunea generală că, în realitate, serviciile de informații sunt cele care administrează justiția. Cred încă că ar fi nevoie de o întărire prin lege a controlului civil asupra serviciilor de informații și când spun prin lege mă refer la reglementările care susțin activitatea de control a SIE și SRI. Atâta vreme cât aceste comisii își desfășoară activitatea în mod formal, nu au posibilitatea de a face analize și de a face verificări reale în funcționarea serviciilor de informații, lucrurile nu vor avea o evoluție pozitivă. Dar, cred că se impune, pentru că legislația care reglementează activitatea serviciilor de informații este o legislație care începe în 1991, legea securității naționale avînd azi o vechime de 25 de ani. E un mister cum de cele două servicii au reglementări atît de vechi, de peste un sfert de secol, iar evoluția recentă ridică o serie de alte provocări care nu au fost avute în vedere de legiuitor la momentul adoptării legislației respective. Cred că primul lucru pe care trebuie să îl facem este să adoptăm o legislație coerentă, democratică, în conformitate cu drepturile omului și în acest sens trebuie să stabilim clar până unde se pot întinde activitățile serviciilor românești de informații.

– Cum comentați decimarea codurilor penale de către CCR, în special cazul recent al articolului 318 și care va fi impactul acestei ultime decizii asupra justiției de la noi?

– Realitatea tristă e că, de la o vreme, avem parlamentari foarte slab pregătiți și consider că și aceste coduri penale vin ca urmare a acestei precarități profesionale. Legiferarea în materie penală este fundamentală pentru mersul societății și pentru evoluția ei și presupune o dezbatere și o analiză amplă pentru că un Cod Penal, un Cod de Procedură Penală, pentru a fi respectate, trebuie să fie deplin acceptate și cunoscute de populație. Din păcate, într-un spirit de comportament precar al clasei politice, aceste coduri au fost adoptate prin asumarea răspunderii în Parlament și am convingerea că, cu unele excepții, marea majoritate a parlamentarilor nici nu știu ce au votat. Ca urmare, aceste coduri au fost pur și simplu realizarea unor parlamentari așa-ziși profesioniști, dintre care unii chiar certați cu legea (să ne amintim că Tudor Chiuariu ori Cătălin Voicu a fost chiar condamnați). Ca atare, este jenant pentru o țară aflată mai ales sub monitorizarea Comisiei Europene să constate că peste 35 de articole au fost declarate neconstituționale numai pînă acum, că unele dintre instituțiile fundamentale ale Codului Penal sunt în afara Constituției și cu toate acestea au fost aplicate. Să nu uităm că aceste chestiuni au fost sesizate ca urmare a ridicării excepției de neconstituționalitate de către justițiabili și nu de către Avocatul Poporului sau oameni politici prin procedurile parlamentare.

Este un Cod care a distorsionat funcționarea justiției și a creat privilegii pentru o componentă a justiției care conform Constituției nu este titularul actului de justiție. Titularul actului de justiție în România este judecătorul și nu procurorul, dar articolul 318, de pildă, care prevede posibilitatea pentru procuror de a renunța la urmărirea penală este un text profund neconstituțional și profund imoral pentru că dă posibilitatea unei soluții de renunțare în fapte și în cauze ce sunt discutabile și în care există riscul neadministrării nici unei probe cu privire la vinovăție. Ca atare, având în vedere faptul că din relatările de presă, surse publice, se pare că suntem confruntați cu aproximativ 220.000 de renunțări la urmărirea penală de către parchetele românești și în această perioadă avem doar 36.000 de soluționări ale dosarelor prin decizii judecătorești, cred că se impune o analiză foarte serioasă a acestor renunțări. Articolul 318 se referă la circa 195 de infracțiuni prevăzute în Codul Penal, care au pedeapsa până la 7 ani, din cele 250 de fapte care sunt incriminate în legislația penală românească. Faptul că numai partea vătămată are dreptul să se adreseze justiției atunci când este nemulțumită de renunțare, iar dintre aceste infracțiuni, circa 69 nu au parte vătămată care să își exprime interesul, toate acestea sunt utilizate aproape discreționar de procuror care devine de fapt un real înfăptuitor al justiției în materie penală dacă analizăm și cifrele enunțate mai devreme.

În opinia mea, acest gen de decizii ar fi trebuit să zguduie pur și simplu sistemul de justiție și să pună societatea românească, clasă politică, componenta de instituții ale justiției în ipostaza de a lansa acum o dezbatere cu privire la un nou Cod penal și cel de Procedură Penală, pentru ca prin dezbatere publică, prin dezbatere în Parlament, să avem o legislație penală care să ducă la îndeplinirea rolului justiției. Toată această situație cred că a influențat starea Românie, în sensul neîncrederii atât în clasa politică dar și în actul de justiție, ori o societate care nu are încredere în instituțiile fundamentale ale statului este o societate anemică în care haosul se poate instala foarte rapid.

Este cred una dintre cele mai grave situații cu care ne confruntăm în România și este regretabil că MCV declanșat de UE de foarte mulți ani se dovedește în raport de această împrejurare un eșec. Cred că nici Bruxelles-ul nu a avut timp să citească realitatea legislativă românească și să o evalueze în raport cu standardele europene și standardele internaționale de înfăptuire a justiției și mie mi se confirmă că o mare parte din aceste rapoarte sunt efectul unor implicații și interese politice ale diverselor partide aflate la conducerea României și a UE. Insist că nu mai este nevoie de acest mecanism, am spus-o întotdeauna, este nevoie de multă responsabilitate și soliditate morală în România, care trebuie să aibă o legislație penală coerentă.

Regret să o spun, dar spre deosebire de acest Cod Penal, codurile din 1937 și chiar cel de la 1969 realizat de mari juriști în materie penală erau coduri penale moderne. Acest cod este o compilație de diverse instituții al căror impact nu a fost analizat raportat la contextul românesc și la tradiția noastră de justiție penală, a creat o situație de teamă, de neîncredere, o situație care vulnerabilizează societatea românească și care constituie și un foarte mare risc în evoluția noastră spre un progres solid în România.

”Extremiștii ar putea convinge românii că au nevoie de o justiție privată”

– Cum apreciați nașterea – și încă oficială – a primei grupări paramilitare de la noi, ”Patrula lui Vlad Țepeș”, în contextul european atît de tensionat?

– Mi se pare important de analizat faptul că nu numai în România, ci și în foarte multe state foste comuniste, din Estul Europei, apar astfel de mișcări care tind să suplinească statul în nevoia de a realiza justiția și ordinea socială. Ucraina, de pildă, este locul unde, în această perioadă de criză, un grup paramilitar acceptat de populație care face dreptate, în afara justiției, în cazuri mărunte dar și în cazuri mult mai serioase. Apărută în România de o manieră oficială, pentru că a fost lansată la congresul partidului condus de Bogdan Diaconu, această grupare, formată din profesioniști în controlul violenței, dacă K1 se poate numi așa, pune autoritățile române într-o situație foarte interesantă și chiar delicată pentru că în România, din păcate, după ani de bătălie împotriva corupției și de nevoie de justiție, nevoia de justiție rămâne acută, ceea ce înseamnă că demersurile anterioare au fost sortite eșecului. Oamenii tind să nu mai aibă încredere în autoritatea statului și în justiția realizată de statul român. Nu exclud ca ei să ajungă să își pună încrederea în ceea ce se numește „justiția privată” pentru că această formă paramilitară de realizare a justiției este un tip de justiție privată. Pe de altă parte, având în vedere că legea și Constituția nu permit înființarea acestui tip de grupări pe teritoriul României și statul român va trebui să ia o atitudine oficială din acest punct de vedere pentru că situația constituie o încălcare de lege, acest lucru poate aduce beneficii partidului care a lansat acest tip de discurs public, îi poate aduce o cotă de încredere, cotă de încredere ce poate fi susținută de neîncrederea clară în clasa politică actuală și în partidele tradiționale care au guvernat România până astăzi. Cred că efectul se va vedea în alegerile locale la o eventuală candidatură a liderului acestui partid care a lansat provocarea dar și în alegerile parlamentare și pot avea o influență foarte mare în soarta alegerilor. (A consemnat Bogdan Tiberiu Iacob)