Ziua de azi a început rău, cu un derapaj grav de la normele constituției și ale statului de drept al președintelui, despre care am relatat deja, și se termină la fel de rău, cu un derapaj constituțional al PSD, care anunță că abandonează moțiunea de cenzură. Necazul e că asta e imposibil, iar procedura trebuie obligatoriu să-și urmeze cursul.

Ce ne spune liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, după eșecul de a constitui cvorum pentru votarea moțiunii de cenzură:

„Această moțiune a fost depusă în sesiune extraordionară, sesiune care se încheie astăzi. Din ce știu există și un atac la CCR, contestație tocmai pe acest motiv. Sesiunea ordinară va începe mâine. Nu găsesc ca fiind oportun ca această moțiune să fie dezbătută într-o altă sesiune”.
În plus, mai spune el, „a discuta despre o nouă moțiune e mult prea devreme”.

Există o mică problemă: o moțiune, odată depusă, nu mai poate fi oprită.
Art. 53 din regulamentul ședințelor comune ale Parlamentului spune că
(1) În toate cazurile în care Camera Deputaților şi Senatul, în şedințe comune, adoptă legi, hotărâri sau moțiuni de cenzură, trebuie să fie prezenți cel puțin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului(…)
(3) Dacă în sală nu sunt prezenți cel puțin jumătate plus unu din numărul deputaților şi senatorilor, preşedintele care conduce şedința comună a celor două Camere amână votarea până la întrunirea cvorumului legal.

Mîine, cele două Camere își vor alege noile conduceri la început de sesiune ordinară, iar apoi sunt obligate să reprogrameze votarea moțiunii.
Dacă asta nu se va întîmpla, se va declanșa din nou un clinci constituțional.
Și nici nu ar fi o premieră.

Pentru că CCR deja s-a pronunțat pe asemenea spețe.

Să amintim faptele foarte pe scurt.

Spre finele anului 2010, guvernul Boc a decis să își asume răspundere pe o nouă lege a educației, dar opoziția a atras atenția că procedura e ilegală, pentru că exista deja un proiect de lege similar în dezbaterea Senatului.

PSD și PNL au reacționat dur, cerînd premierului Boc să retragă respectiva asumare. Pentru că guvernul nu s-a conformat, opoziția a blocat procedural votarea moțiunii de cenzură depuse la asumarea răspunderii, iar fără votarea moțiunii legea pedelistă nu putea intra în vigoare.

CCR a analizat situația și a decis că manevra lui Boc fusese, într-adevăr, neconstituțională, dar procedura nu mai putea fi anulată, deciziile curții avînd putere doar pentru viitor.
CCR mai arăta că asumarea răspunderii este un proces irevocabil, care, odată declanșat, trebuie derulat pînă la capăt:

”Decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea își găsește temeiul în art. 114 alin. (1) din Constituție și constituie un act de voință exclusiv, unilateral și irevocabil realizat în vederea adoptării unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege”.

La fel, arătau ei, nici o moțiune de cenzură nu poate fi anulată o dată intrată în procedura parlamentară:

”Împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilității opoziției parlamentare de a cenzura și controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii”.

Judecătorii mai punctau:

”Curtea reține că Parlamentul, prin reprezentantul său, și anume președintele Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a moțiunii de cenzură în ședința comună a celor două Camere de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia, prevăzut de art. 78 alin. 1 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, ceea ce se constituie într-o piedică la prezentarea moțiunii de cenzură depusă de opoziția parlamentară. Mai mult, având în vedere cele arătate mai sus, dezbaterea moțiunii de cenzură trebuia deja demarată, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât Curtea constată că Parlamentul, prin reprezentantul său, și anume președintele Senatului, refuză supunerea acesteia spre dezbatere în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constituție. În acest mod opoziția parlamentară nu se mai poate exprima și controlul parlamentar este lipsit de eficiență. Or, niciun instrument juridic prevăzut de Constituție nu poate fi lipsit de eficiență, golirea lui de conținut determinând caracterul lui iluzoriu și, implicit, încălcarea principiului constituțional al statului de drept”.

În aceeași decizie, CCR mai atrăgea atenția că nu există nicio diferențiere juridică între moțiunea de cenzură ordinară și cea de la asumarea răspunderii guvernului.

Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, președintele CCR, Augustin Zegrean, explica:

”O moţiune de cenzură odată depusă nu poate fi lăsată în suspensie, nu poate fi lăsată nesoluţionată, şi asta a fost decizia Curţii”.

Pentru că ne aflam în România lui Caragiale, finalul scandalului a fost altul decît cel impus de normele democratice: liberalii și-au retras semnăturile de pe moțiunea depusă, iar birourile permanente au acceptat samavolnicia, anulînd, pur și simplu moțiunea.
Spunem samavolnicie pentru că retragerea semnăturilor de pe o moțiune deja intrată în circuitul parlamentar e ilegală, nefiind prevăzută în nicio lege sau regulament.

Degeaba a atras atenția liderul PSD, Victor Ponta, asupra ilegalității, și a criticat decizia lui Mircea Geoană, președintele Senatului, de a accepta ideea liberalilor, faptele au rămas.

De aici, concluziile momentului:

– Fie PSD se face mîine că plouă în Birourile Permanente și nu mai reprogramează moțiunea, ceea ce va încălca decizia CCR din 2010 și va crea un nou scandal.
– Fie pesediștii își vor retrage semnăturile de pe moțiune, iarăși în disprețul legii, riscînd ca altcineva să sesizeze CCR.

În oricare dintre situații, partidul lui Ciolacu, deja sever terfelit la imagine, va intra și mai adînc în mocirlă. (Bogdan Tiberiu IACOB)