CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9484 RON DOWN | 1 USD = 4.2646 RON DOWN | 1 GBP = 5.8523 RON UP

Fost sef al DNA: Coruptia nu e amenintare la siguranta nationala

3 comentarii / 1967 vizualizări / 19 iulie 2021

Fostul procuror-șef al DNA, Daniel Morar, în prezent judecător al CCR, spulberă teza dragă ultimilor doi președinți ai României și nu doar lor, conform căreia corupția ar fi cea mai mare amenințare la siguranța națională. De fapt, spune Morar pentru Aleph News, corupția nici măcar nu e amenințare pentru siguranța României. În schimb, prezența serviciilor secrete în anchetele penale este.

”Dacă mergem la conotaţia juridică, care este singura care contează în discursul juridic – corupţia nu este o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi am spus-o asta în câteva decizii. Corupţia în sensul penal înseamnă infracţiuni de corupţie. Infracţiunile de corupţie şi în Codul Penal sunt la alt Titlu decât infracţiunile contra securităţii naţionale. Acesta este criteriul formal” afirmă fostul șef al anticorupției.

”Dar infracţiunile de corupţie nu pot fi prin ele însele, separat, fiecare dintre ele, ameninţări la adresa securităţii naţionale pentru că nu au amploarea fenomenelor care să dea o ameninţare care să pună în pericol stabilitatea statului(…)Corupţia nu este mai gravă decât omorul. Omorul este o infracţiune contra vieţii persoanei. Viaţa persoanei este o valoare absolută. De ce nu este omorul atunci o ameninţare la adresa securităţii naţionale? Nu este, el aduce atingere clar unor valori recunoscute de Constituţie, de Cartă, ca şi infracţiunile de corupţie: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă.
Deci din punct de vedere juridic, corupţia nu este ameninţare la adresa securităţii naţionale, am spus-o, din punct de vedere politic, a politicilor publice, poate să fie orice. Poate s-o catalogheze statul cum vrea el. (…) Nimeni nu poate să arate un act normativ, pentru că acesta nu există, care să catalogheze corupţia drept ameninţare la adresa securităţii naţionale. Corupţia ca ameninţare la adresa securităţii naţionale a fost catalogată prin diverse hotărâri ale CSAT, dar acele hotărâri ale CSAT nici eu nu le-am văzut, eu care am avut ani şi ani de zile acces la informaţii. Nu le-am cerut că nici nu mă interesau, nu îmi erau aplicabile. Acele hotărâri ale CSAT nu sunt legi, ele nu obligă, ele îl obligă doar pe cel căruia îi sunt adresate, dar nu obligă judecătorii. Un judecător nu poate să aplice o hotărâre a CSAT pentru că nu o ştie, ea este secretă şi nu este lege” mai spune Morar.
El adaugă că demontarea binomului servicii-justiție a fost cea mai importantă decizie pentru mecanismul penal post-decembrist:

”Era vremea ca la 26 de ani de la Revoluţie să scoatem serviciile de informaţii din cercetarea penală. Şi asta a fost ocazia pe care a avut-o acest stat, pe care a avut-o Curtea Constituţională, să le scoată. Stau în faţa oricui şi susţin că acea decizie nu doar că este bună dar era absolut necesară. Cum ar suna să aflaţi că în Rusia, KGB/ FSB de astăzi face cercetare penală? Ai spune că este un stat înapoiat sau care nu respectă regulile. Noi vedem că o parte din magistraţii României de astăzi regretă faptul că SRI şi serviciile de informaţii nu mai există în cercetarea penală(…) Nu este specific unui stat democratic. Eu mă uit la acei judecători care au sesizat CJUE şi au întrebat dacă este bună decizia 51 a CCR, prin care a scos SRI din anchetele penale. Mă întreb: acei oameni n-au citit o carte la viaţa lor despre sistemele totalitare în care serviciile de informaţii făceau şi desfăceau tot şi distrugeau vieţi? Deci nu au ce să caute serviciile de informaţii în cercetarea penală şi este o decizie absolut necesară”. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. ha,ha ha a glumit daniel morar,informatiile despre crima organizata,coruptie si alte „minuni”in tarile ,cum spune frumos domnul,sunt tansmise de serviiciile secrete,NSA,NSI,chiar si in batrana europa,cine sa adune,repet,sa adune si sa transmita informatiile militienii nereformati???? da romania este un stat profund corupt!!

    • În România Securitatea este statul, același stat profund corupt. Informațiile despre crima organizată, corupție și alte minuni sunt secretizate de către pionii de bază ai SRI. :)))))))))))))))))))))))))))))))

  2. & I-a transmis lu’ Traian Băsescu că l-a fraierit, ?

Scrie un răspuns la Pt. proasta Carmen Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *