CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

In prag de alegeri se zguduie marile aliante politice

4 comentarii / 3377 vizualizări / 17 mai 2019

Evenimente extrem de interesante pe scena politică, în plin campanie pentru europene: doi dintre cei trei mari jucători politici se confruntă cu probleme interne, deocamdată nu foarte fățișe, dar pe teme atît de grele încît e de așteptat ca scandalurile să ia amploare curînd. Cu ce consecințe, ne-am întreba, legitim?

Cei trei mari jucători politici sunt PNL, alianța de guvernare PSD-ALDE și alianța USR-PLUS.
În cazul ultimelor două, încep să se întrezărească necazuri în paradis.

 

PSD și aliatul strategic american

PSD-ALDE, spre exemple, pare să se scindeze pe axa Rusia-SUA. Recent, a trecut mai degrabă neobservată ieșirea la rampă a președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în problema începerii exploatării de către OMV-EXXON a gazelor din Marea Neagră.

Tăriceanu a făcut, astfel, un apel la premierul VDăncilă să acorde „o atenţie sporită” contractului Exxon-OMV și să dea acordul de prelungire a licenţei: ”În esenţă, acest lucru înseamnă punerea în funcţiune a investiţiei într-un termen de doi până la trei ani”.

El a explicat că această exploatare e crucială pentru despridnerea României de dependența energetică față de Rusia: ”Vom scăpa complet de dependenţa de gazul rusesc. Având în vedere dimensiunea zăcămintelor, România devine un jucător regional. Vom putea fi furnizori pentru alte ţări din zonă, fie că vorbim de Moldova, fie că vorbim de vecinii din Vest. Începerea exploatării comerciale reprezintă şi un avantaj foarte mare pentru buget, pentru că vor fi încasate sume foarte mari din plata redevenţelor şi alte taxe şi impozite care se percep în cazul unor asemenea activităţi economice”, a spus, conform Mediafax, Tăriceanu.

Deși a atacat o problemă de maximă importanță pentru România în plină campanie, liderul ALDE nu a produs nicio reacție a partidelor din opoziție, care au băgat capul în pămînt.
Mai mult, însă, el s-a trezit contrat vehement de către PER, partidulețul aliat colosului pesedist și care spune chestiile transmise de Dragnea & comp.

„Se pare că Tăriceanu nu pierde niciun moment în a-și arăta complicitatea cu deținătorii de perimetre petroliere offshore de la Marea Neagră. Acest lobby tupeist pe care fostul prim-ministru al României îl face pentru ei, întrece orice obrăznicie din partea unui politician român(…)
Astăzi, șeful Senatului pune în discuție prelungirea contractului de concesionare, deci, un moment foarte important pentru concernul Exxon-OMV și în egală măsură pentru România(…)Este inacceptabil ca Tăriceanu să discute despre „România ca jucător regional pe piața gazelor” ca un argument/ promisiune de prelungire a contractului de concesionare, atât timp cât stăpâni pe resursele noastre sunt alții. Ce țară își vinde gazele fără să-și alimenteze propriul teritoriu? Ce politicieni acceptă să-și trădeze proprii cetățeni, să-i lase în frig, doar cu alternativa lemnului de foc?”, a afirmat Dănuț Pop, președintele PER.

Problema e că exact cînd Tăriceanu cerea prelungirea licenței pentru americani și austrieci, la Washingotn, problema gazelor din Marea Neagră făcea obiectul discuțiilor dintre Trump și Viktor Orban.
Premierul ungar a dezbătut, astfel, cu liderul de la Casa Albă demararea cît mai urgentă a exploatării gazelor din Marea Neagră pentru crearea singurei alternative viabile la gazul rusesc. Dacă acest lucru nu se va întîmpla, a avertizat Orban, Ungaria ar putea fi nevoită să semneze un contract împovărător pe termen lung cu Gazprom, cu nedorite consecințe politice.
Numai faptul că această chestiune a stat pe agenda unei întrevederi la nivel înalt care a făcut să curgă multă cerneală în presa mondială relevă importanța ei covîrșitoare.
Sigur că există nuanțe, precum dorința lui Orban de a fi un hub al distribuției de gaze în vestul Europei, dar, dincolo de asta, exploatarea gazelor maritime chiar e o necesitate, iar Tăriceanu s-a plasat prin intervenția sa de partea binomului, să-i spunem, americano-ungar și împotriva Rusiei, în timp ce marele aliat pesedist, vorbind cu vocea ecologiștilor, e exact de cealaltă parte a baricadei.

Ori, o asemenea temă majoră și extrem de concretă, totodată, chiar poate crea o falie autentică în relația PSD-ALDE, cu impact maxim în subiectul alegerilor prezidențiale. Mai ales cînd încurajării operațiunii de extragere a gazelor din apele noastre îi e contrapus un discurs demagogic a la Vadim Tudor despre lăsarea cetățenilor patriei în frig bla-bla-bla. De urmărit în continuare, există potențial pentru un conflict mult mai adînc în perioada care vine, în special după europarlamentare.

USR – rezerve tot mai mari față de Cioloș

Nu e liniște nici în sînul celui de al doilea jucător politic important, alianța USR-PLUS.
Se înmulțesc zvonurile că cei de la USR, locomotiva alianței, sunt tot mai nemulțumiți de prestația lamentabilă a lui Dacian Cioloș iar asta, de asemenea, ridică întrebări vizavi de drumul celor partide la prezidențiale: separat ori împreună?
În timp ce Dacian Cioloș informează apăsat publicul larg că alianța 2020 a fost creată strict pentru europarlamentare, postul american Europa liberă difuzează azi un material incendiar, în care, un lider al USR face dezvăluiri sub protecția anonimatului despre cum stau lucrurile în interior.

”Cioloș nu este un securist, ci doar un politician incapabil să ia decizii” afirmă useristul.
Și explică faptul că acuzațiile vizînd relația dubioasă a lui Cioloș cu fosta Securitate încep să afecteze tot mai mult USR, dar nu atît de mult precum incapacitatea acestuia de a fi om politic adevărat.
”Dacian Cioloș este „indecis” în ceea ce privește viitorul, cu toate că ar fi „prima opțiune” în cazul în care s-ar decide să candideze la prezidențiale: „ar fi o nebunie să avem doi candidați”. Principala problemă în legătură cu Cioloș este „această stare de expectativă”, care nu permite Alianței USR-PLUS să aibă o strategie clară.
Liderii USR au fost plăcut surprinși când Cioloș l-a atacat, în sfârșit, pe Iohannis, spunând că „Dacă nominalizezi în fruntea Guvernului toate, dar chiar toate marionetele unui infractor ca Dragnea, tu, ca preşedinte, trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru nominalizare”.
După acest discurs curajos, însă, fostul premier tehnocrat a fost sunat de la Cotroceni „și a început să dea înapoi”, potrivit unor surse din alianța USR-PLUS. „Dacian Cioloș are îndoieli despre el însuși”, fiindcă el abia acum „se construiește ca politician”, socotește liderul USR” conform relatării Europei libere.
”Incapacitatea lui Cioloș de a lua decizii rapid, de a ține un discurs fără să-l citească, plus auto-vulnerabilizarea sa în cazul Doina Cornea, sugerează, pe moment, că fostul premier tehnocrat nu are stofă de politician” se mai arată în material. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. pe bune!!!!useristitilor le- am dat o sansa in 2016 parlamentarele….
    ne place sa avem plus in viata/intodeauna pe plus

    • Și au profitat din plin de șansa pe care le-ai dat-o, au luat muie în Parlament pe orice temă.

  2. Nu se schimba nimic.

  3. Dincolo de subiectul propriu zis, vad ca toata lumea negociaza, pune conditii, cere garantii, santajeaza, numai Romania nu face nimic. Ea da totul gratis, accepta lectii de la cei mai corupti, bocancul pe grumaz. Noi cu resursele, altii cu avantajele.

Scrie un răspuns la Georgeta Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998