CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Închiderea ca o conservă a României

4 comentarii / 3912 vizualizări / 4 noiembrie 2020

Se va întâmpla. E inevitabil. România va fi închisă de voie, de nevoie. Dacă va fi închisă de voie, acest lucru se va întâmpla în decembrie, după alegerile parlamentare. Dacă va fi închisă de nevoie, evenimentul va fi generat de celelalte state europene. Când celelalte state europene se închid, automat se închide și România. Indiferent de data alegerilor.
Cele două partide mari din România, PNL și PSD se pregătesc de zor pentru alegerile parlamentare. Și-au desemnat candidații. Și-au epuizat veninul intern, răfuindu-se cu cei care dintr-un motiv sau altul nu au mai încăput pe liste. Au făcut și fac în continuare cheltuieli uriașe pentru a deveni competitvi în cursa pentru viitorul Parlament. Există însă și ceva care le diferențiază. De ordin tactic. PNL susține pe față, sus și tare, necesitatea organizării în luna decembrie a alegerilor parlamentare. Invocă în acest sens prevederile Constituței României. Și argumente de legitimitate politică. În timp ce PSD avertizează de zor opinia publică asupra pericolului escaladării pandemiei, în condițiile în care va avea loc în luna decembrie cea mai importantă rundă electorală a acestuia an. În realitate însă, PSD face tot ce poate pentru ca alegerile să nu fie amânate. Și asta în ciuda faptului că interesul social-democraților este să-i lase cât mai mult timp pe liberali să se erodeze la putere. Iar celelate partide merg și ele în siajul celor mari.
„Alegerile sunt mai sigure decât spitalele”, a afirmat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Așa o fi? Păi atunci să transformăm spitalele, pentru le securiza, în secții de votare. Sau măcar saloanele de terapie intensivă. Pentru că astfel cetățenii vor beneficia de o siguranță sanitară sporită. Înaintea deschiderii noului an școlar, pentru care acum știm cu certitudine că Guvernul nu s-a pregătit corespunzător, se spunea același lucru și despre școli. Comparația a făcut-o însuși președintele Kaus Iohannis. În sensul că școlile ar fi mai sigure decât supermarketurile. La momentul respectiv, mă gândeam dacă, în aceste condiții, nu ar fi fost mai bine să transformăm supermarketurile în unități de învățământ. Și invers. Să mutăm supermarketurile în școli. Pentru ca harababura astfel indusă populației să fie deplină. Acum, iată, de sigure ce sunt, jumătate din școli sunt închise. Iar o parte dintre copiii lăsați la vatră se pregătesc de bine de rău de la distanță, în timp ce o altă parte nu se mai pregătesc deloc. Că nu au cum. Cum să te pregătești utilizând tablete și sisteme electronice virtuale? Și conexiuni pe internet tot virtuale?
Pandemia este de mai multă vreme de neoprit. Iar în România ea este scăpată de sub control. Și scăpată va rămâne, în ciuda asigurărilor și angajamentelor premierului Ludovic Orban. Răspândirea infecției nu poate fi controlată, atâta timp cât contacții persoanelor cu coronavirus nu sunt inventariați și testați obligatoriu și gratuit. Așa cum se întâmplă în celelate state din Uniunea Europeană.
Iar alegerile din decembrie vor exploda literalmente pandemia. Sistemul medical în luna decembrie va fi cu ceritudine îngenucheat. Și nu cred că ar fi corect ca cineva să mă acuze de defetism. Cel mult pot fi acuzat de realism. În timp ce slujbele religioase sunt în mod abuziv restricționate, în timp ce sălile de spectacole rămân închise, oamenii sunt siliți să se bulucească în mijoacele de transport în comun, iar în București metroul a devenit probabil ce mai important focar de infecție. Nici măcar în ceea ce privește circulația cu metroul, Guvernul nu este capabil să impună o bună organizare.
În a doua parte a lunii decembrie vom culege fix ceea ce semănăm până atunci. Dar ce mai contează? Jucătorii politici vor fi cu sacii în căruță. Și apoi, Dumnezeu cu mila! Iar cetățenii, cu vina. Pentru tot ceea ce urmează, cetățenii vor fi acuzați, declarați iresponsabili, fugăriți și amendați. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Ce a facut acest guvern,mai bine zis cit rau a facut acest guvern atitor oameni imi aduce aminte de guvernele lui Boc.Si atunci zeci de mii de oameni au avut de suferit de pe urma proastelor decizii luate de intîiul Marinar al țarii.Pe Ceausescu l-au impuscat pentru un genocid de 60.000 .Astilalti oare cîti oameni au facut sa sufere sau sa moară ?

  2. Cea mai mare harababura e in capetele unor care nu inteleg nimic din ce li se intampla.

    • Mor sute de români din cauza unor securiști prostovani.

  3. Comentariul meu a dispărut într-o gaură neagră. Când am încercat să-l repostez mi s-a spus că a fost deja primit.

Scrie un răspuns la Constantco Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998