CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Judecator de top: Progresismul ne ofera politisti pensati, epilaţi, ”gleznutegoale”

2 comentarii / 2965 vizualizări / 21 noiembrie 2020

Judecătoarea Adriana Stoicescu, președintele tribunalului Timiș, avertizează, într-o postare pe Facebook, că reintroducere SRI în anchetele penale este un lucru extrem de grav care va conduce la instaurarea unei dictaturi a fricii și a injustiției. Totodată, judecătoarea remarcă, ironic, că progresismul ne va oferi polițiști pensați care să fugărească emigranții prin noroaie.

”Şi în prezent SRI transmite informaţii organelor de cercetare penală pentru că îl obligă legea, dar nu poate lucra în dosarele de urmărire penală, pentru că se încalcă, pur şi simplu, nişte principii de drept, total inutile pentru politicieni, nu-i aşa, pentru că şi drepturile noastre sunt iluzorii pentru ei.
Iar dacă a spus asta CCR, e clar pentru toată suflarea că CCR trebuie desfiinţată.
Ce vor acum domnii politicieni:
Să dea peste cap toate normele de procedură penală pentru a permite, de fapt, transformarea lucrătorilor SRI în organe de cercetare penală.
Consecinţa? SRI, care este deţinătorul puterii prin deţinerea informaţiei, va fi în măsură să interfereze cu actul de justiţie, transformând independenţa justiţiei într-o noţiune lipsită de conţinut..
Să ne înţelegem. SRI este o instituţie vitală în geometria statală. Dar, nu are ce să caute în interiorul puterii judecătoreşti.
SRI este chemat la raport de către Parlament. Prin transformarea sa în organ de cercetare penală, de fapt, justiţia va fi chemată la raport.
E simplu. Prin tot ce fac, politicienii, indiferent de culoarea sau partid, că de ideologie nu prea putem vorbi, vor să îşi aservească magistraţii.
Pentru că nu–i aşa, corupţia etc… etc, Caracal şi altele.
Nu domnilor, Caracal a fost posibil nu pentru că SRI nu e în dosare, ci pentru că de 30 de ani vă bateţi joc de poliţişti. I-aţi trimis acasă pe profesionişti, aţi adus oameni de pe stradă, care nu ştiu să completeze un proces verbal, îi terfeliţi public, îi trimiteţi la luptă înarmaţi cu beţişoare şi apoi le cereţi performanţă.
Soluţia nu e SRI în dosare.
Pentru că asta înseamnă o nouă dictatură.
Dictatura injustiţiei şi fărădelegii, a fricii.
Până una alta, cum nu mai sper la nimic bun, aştept să văd cum progresismul ne oferă noua generaţie de poliţişti pensaţi, epilaţi, gleznuţegoale, care să fugărească prin noroi migranţii pe frontieră” acuză judecătoarea. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. La naiba! Presedintele nu, politicienii nu, pm nu, guvernantii in general nu, serviciile nu. Nimeni din cei enumerati NU tine cu tara si poporul asta. Toti ne-au lasat de izbeliste. Ce urmeaza? Sa ne facem singuri dreptate. Sa-i aruncam peste bord! Nu ca poporul roman, din cauza trasaturilor sale de caracter ar merita ceva. Dar totusi….

  2. Pe langa domnii cu gleznutele goale, Politia Romana ne propune si pitipoancele botoxate cu pletele in vant , ochisori machiati si imbracate cu pantalonasi mulati pe fundulet!Era sa uit de unghiutele multicolore cu lungime de minin 2 cm!Le puteti vede, de altfel , si prin alte institutii „de forta”!

Scrie un răspuns la Stefan Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998