CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Meandrele politicii: se anunta o noua si frumoasa prietenie Tariceanu-Ciolos?

5 comentarii / 4010 vizualizări / 7 noiembrie 2018

Că între Dacian Cioloș și PNL – partidul care l-a susținut ca premier venit de nicăieri și care l-a mîngîiat pe cap drăgăstos în ultimii ani – s-a căscat o prăpastie nu mai e un secret. Cum nu e secretă nici ruptura între Cioloș și Iohannis, cel care l-a făcut prim-ministru. Mult mai interesant pare, însă, modul în care dă semne că se repoziționează față de Cioloș un politician care ar avea motive serioase să-l deteste, l-am numit pe Tăriceanu.

Dacian Cioloș s-a activat în ultima vreme și atacă, oarecum neașteptat pentru mulți, în direcția PNL și a lui Klaus Iohannis.
Iar replica liberalilor nu întîrzie să vină, tăioasă, pe guri multiple. De altfel, în ședința de luni a BEx al PNL s-a luat decizia, după semnale trase de Gigel Știrbu, Vlad Nistor, Victor Dobre, Gheorghe Tinel ori Raluca Turcan, ca, în viitor, să se răspundă punctual fiecărei critici aduse de Cioloș liberalilor ori șefului statului.
Curios, dar în aceeași zi, Călin Popescu Tăriceanu a recurs brusc la o manevră neașteptată, asumîndu-și deschis propulsarea lui Cioloș în cariera politică, internă și externă.
El s-a repezit să contrazică, într-un interviu dat TVR, teza vehiculată în spațiul public conform căreia Cioloș ar fi creația lui Traian Băsescu, trecînd totul în contul său, ca și cum fostul comisar european ar fi devenit peste noapte un personaj de recunoscută valoare:

”Aici e o inexactitate. Propunerea pentru comisar european nu-i aparține lui Băsescu, e propunerea pe care am făcut-o tot eu. Să vă spun ceva: am făcut-o cu convingerea că România are de câștigat având un comisar european. Era funcționar în ministerul agriculturii, iar unul dintre colegii mei, Dan Motreanu, fusese numit ministru al agriculturii după demisia lui Remeș. Dan Motreanu este un om de o deosebită probitate morală, lucru rar în politică, după câteva luni a venit și mi-spus ”Nu mă regăsesc în funcția de ministru al Agriculturii. Vreau să plec, dar vă recomand pe cineva”. Și mi l-a recomandat pe Cioloș. Avea o carte de vizită destul de bunicică” a spus Tăriceanu la România 9.

În graba de a-și aroga meritele pentru nașterea politicianului Cioloș, liderul ALDE a încurcat borcanele zdravăn de tot, făcînd un talmeș-balmeș din trecutul relativ apropiat.

Astfel, Motreanu a fost numit ministru al agriculturii în 2006, după demisia lui Gheorghe Flutur, și a rămas pe post pînă la restructurarea de guvern din aprilie 2007, cînd membrii PD au fost aruncați peste bord. Locul său a fost luat de Decebal Remeș, care a demisionat în toamnă în urma scandalului ”Caltaboșul” și a fost înlocuit, la propunerea lui, de către Cioloș. După expirarea guvernului Tăriceanu, acesta a fost numit consilier prezidențial de către Traian Băsescu și propus comisar european în 2010. Cum ar fi putut Tăriceanu să-l propună pe Cioloș comisar european într-un moment cînd el nu mai era nici măcar președinte al PNL și avea calitatea de simplu deputat rămîne un mister pe care numai liderul ALDE l-ar putea explica.

Toată această bălmăjeală a lui Tăriceanu nu face decît să sublinieze  ciudățenia revendicării lui Cioloș și încă într-un moment dificil pentru fostul comisar european, cînd se luptă nu doar cu puterea, ci și cu foștii apropiați politic. Un moment cînd e vulnerabil și ar putea fi lovit dureros.

Iată, însă, că a doua zi după spectaculoasa declarație vine o informație care începe să limpezească lucrurile.
Aflăm, astfel, via Agerpres, că ”partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron (La Republique en Marche) va trimite reprezentanţi la congresul liberalilor europeni, făcând astfel un pas important către o posibilă alianţă cu grupul liberal ALDE, în cadrul demersurilor prin care liderul de la Elysee caută aliaţi pentru alegerile europarlamentare care să susţină viziunea sa ”progresistă” asupra UE, se arată într-un articol publicat luni de politico.eu.

Acţiunea lui Macron de căutare a unor astfel de aliaţi îi are în vedere şi pe unii social-democraţi şi Verzi europeni, fapt ce riscă să-i nemulţumească pe acei liberali care îi consideră adversari pe cei din urmă.
Prin trimiterea a trei reprezentanţi ai partidului La Republique en Marche la congresul Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), care începe joi la Madrid, preşedintele Macron îşi înteţeşte campania de construcţie a unei baze proprii de putere la Bruxelles, el căutând prin participarea la congresul grupului ALDE european să convină cu acesta o platformă de campanie comună.
Dacă va reuşi, Macron ar replica în Europa construcţia politică din Franţa prin care a creat o forţă politică ce se consideră a fi o contrapondere la curentele tradiţionale de stânga şi dreapta, prin implementarea unei viziuni reprezentate de politici centriste şi de o integrare europeană sporită, combătând totodată partidele de dreapta populiste care în ultimii ani au luat avânt în UE.
În plus, pe măsură ce Angela Merkel îşi face treptat ieşirea de pe scena politică, liderul francez vede acum o oportunitate de a prelua de la cancelarul german haina leadership-ului european”.

Partidul lui Tăriceanu e membru al ALDE european.
USR a anunțat oficial încă din vară că e interesată de aderarea la ALDE european.
Cît despre Cioloș, el a semnat în septembrie un document pentru reformarea UE, alături de Christophe Castaner (liderul LREM, formaţiunea lui Emmanuel Macron), Guy Verhofstadt (liderul ALDE), Matteo Renzi (ex-premier al Italiei), Albert Rivera (liderul Ciudadanos, formaţiune spaniolă de centru), Joseph Muscat (premierul Maltei), și Alexander Pechtold (președintele formaţiunii olandeze Democrats 66).

USR, ALDE și MRÎ nu dau semne că s-ar iubi ori aprecia foarte tare, între ele.
Dar, încep să conștientizeze că e foarte probabil să aibă un viitor comun după alegerile europarlamentare, în cadrul proiectului lui Macron. Unul diferit, bunăoară, de proiectul popularilor europeni conduși de Merkel, care, la noi, merg mai departe pe mîna neamțului Iohannis.
Să nu ne mire dacă declarațiile de luni seara ale lui Tăriceanu constituie începutul unei noi și frumoase prietenii cu Cioloș și USR și poate chiar cu PRO România al lui Victor Ponta, despre care se vehiculează că e interesat tot de viitorul grup al lui Macron.

Cum nu ar trebui să ne mai mire că, azi, parlamentarii ALDE s-au rupt dramatic de PSD la votul pe marginea importantei legi de revenire la alegerea primarilor în două tururi, care nu convine social-democraților. Dar convine partidelor mai mici, care se pot coaliza contra celui mare într-un al doilea tur de scrutin.
Coroborînd totul cu anunțul lui Tăriceanu că va decide dacă va candida la Cotroceni abia după europarlamentare, ceea ce ar putea lăsa loc unor negocieri și unui tandem cu Cioloș de tip Băsescu-Stolojan, în 2004, avem un scenariu în derulare care merită urmărit cu maximă atenție. În special de către PNL și PSD. (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

5 Comentarii

  1. Si Dragnea? Pe alde Oprisan, Arsene, Badalau cui ii lasa Tariceanu? Ce fac ei cu splendoarea de guvernare pe care a girat-o decisive si pentru care va lua vreo 2,2% la europarlamentare?

    Cat despre Rovana, ea mai are din stocul de parfumuri de pe vremea cand era sefa la Miraj prin anii ’80, dar altii?

    • USR va lua 98% la europarlamentare. Trebuie doar să fii prost și să crezi în tine.

      • Parhanghele, bah! Lasa ganditul si fii atent putin la mine. Nu USR e problema in tara asta. Oamenii aia, cat de ciudati, comici sau acoperiti par ei sa fie, nu sunt responsabili pentru nimic deocamdata. N-au condus nici macar un tramvai public. In schimb, pesedismul si basismul, chiar merita sa li se dea cu uie. Ai vazut ca daca te concentrezi putin, intelegi? Bravo, bravo!

        • Tocmai, ăia de la USR sunt niște iresponsabili care servesc interesele Securității staliniste.
          Ești prea prost.

  2. Se inghesuie cam multi pe nisa populist – sorosista: USR-ul (probabil cu Monica Macovei), ALDE (Tariceanu), Pro Romania (Ponta), MRI (Ciolos).

Scrie un răspuns la Franklin Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998