CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Meciul se incinge: ministrul Justitiei reia mesajul anti-Kovesi

3 comentarii / 4442 vizualizări / 7 ianuarie 2016

La doar cîteva zile după ce scandalul declanșat la finele anului de către noul ministru al Justiției prin declarațiile anti-Kovesi părea că fusese stins, Raluca Prună revine în forță, într-un alt interviu, cu același mesaj. Ba chiar cu unul suplimentar, care îl întărește pe primul, am putea spune.

Întreaga presă a relatat, acum vreo 2-3 săptămîni, spectaculoasele afirmații ale ministrului Justiției, dintr-un interviu acordat României libere, prin care se deschidea drum înlocuirii Laurei Kovesi de la șefia DNA în luna mai, cînd îi expiră mandatul.

Sacrilegiu!

În urma reacțiilor nervoase ale unor organe de presă, ministrul a părut că bate în retragere, printr-o nouă declarație în care susținea că a fost răstălmăcită. Ulterior, însă, alte două evenimente interesante s-au produs.

Primul a fost apariția în rîndul susținătorilor tradiționali din presă ai Laurei Kovesi a unui curent de opinie neașteptat, potrivit căruia înlocuirea acesteia nu ar fi chiar un cap de țară dacă succesorul ar fi un personaj la fel de bine intenționat și pregătit. O poziție în totală contradicție cu ridicarea ”providențialei” Laura Kovesi pe un mega-piedestal, în ultimii ani, de către anumite organe media.

Al doilea a fost misterioasa scurgere în presă dinspre DNA a stenogramei în care colonelul STS Ștefan Enache vorbește despre orchestrarea tragediei de la ”Colectiv”, o lovitură grea pentru serviciile secrete, în condițiile în care teza incendiului provocat prinde tot mai mult teren.

Iată că aseară s-a produs un al treilea eveniment, la fel de interesant: prezentă la Digi 24, ministrul Raluca Prună a reluat fix același mesaj de anul trecut, potrivit căruia reînnoirea mandatului lui Kovesi la cîrma DNA nu e nici pe departe bătută în cuie.

„Nu am nimic împotriva Codruţei Kovesi, dimpotrivă, e, probabil, cel mai bun procuror şef al DNA de când e DNA” a spus ministrul, ușor sarcastic, dat fiind că DNA a mai avut doar doi șefi și nu e prea spectaculos să fi ”probabil” cel mai bun din trei.

”Este prematur să spun dacă aş avea sau nu ceva împotriva prelungirii mandatului Codruţei Kovesi. Nu cred că pot face evaluări în direct (la TV n.n.) privind o performanţă a procurorilor de cel mai înalt nivel în România”, a mai spus Prună.

Mai mult de atît, ministrul a făcut o precizare extrem de importantă, anume că nu va accepta ca, în mandatul său, să aibă loc vreo modificare a legislației juridice prin ordonanță de urgență.

Ori, se știe, una dintre cele mai importante modificări este cea inclusă într-un proiect al CSM de schimbare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, anume ca şefii PICCJ, DNA şi DIICOT să fie numiţi la propunerea CSM, şi nu a ministrului Justiţie, ca în prezent, şi pentru patru ani, în loc de trei.

Prin mesajul său, Raluca Prună transmite că nu are de gînd să renunțe la privilegiul desemnării noilor șefi ai parchetelor, o nuanță extrem de importantă. Ea nici nu se sfiiește, de altfel, să vorbească explicit despre această propunere:

”CSM spune că a făcut propuneri pentru îmbunătăţire. Vorbim de legi organice, nu se pot modifica prin ordonanţă de urgenţă, nu sub mandatul meu. M-am întâlnit cu asociaţii de magistraţi care au spus că în anumite puncte nu se regăsesc în acest proiect. Dincolo de acest lucru, trebuie spus că orice proiect de modificare a unei legi organice trebuie supus unei consultări publice.
Discuţia nu a privit în mod particular numirea în parchete, dar e adevărat că această numire în parchete figurează printre propunerile de modificare. În 2004 când pachetul de legi au fost adoptate, propunerea era la CSM, legea a fost modificată în 2005. Trebuie să avem o dezbatere dar spun că, din cauză că nu vreau sub mandatul meu să modific prin OUG aceste legi, nu am decât opţiunea de a respecta aceste legi”.

Raluca Prună știe că respectarea etapelor invocate de ea face imposibilă modificarea legislativă amintită în parlament, în noua sesiune de primăvară, iar absența unei ordonanțe de urgență pe această temă lasă șefiile parchetelor la mîna sa, în calitate de ministru care îi propune.

Meciul se încinge. Urmează la serviciu Kovesi? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. pe romaneste :nu ne e frica de tine !pisu pe stenogramele tale

Scrie un răspuns la Bogdan Tiberiu Iacob Meciul se încinge | Ministrul Justiției reia mesajul anti-Kovesi - Stiri Presa Online Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998