CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Misterele se adincesc la guvern. Ce stie (si nu spune) premierul Ciolos?

2 comentarii / 4599 vizualizări / 26 septembrie 2016

O știre din presa de ieri ne avertizează că generația actuală de copii nu mai are parte de povești și basme, ca odinioară, lucru rău, în opinia pedagogilor. Ca unul din altă generație, am avut parte de ele și mă încumet să-l plasez pe actualul mult lăudat premier Dacian Cioloș într-un rol aparent ingrat: cel al boierului din povestea cu moș Ion Roată și Unirea.

Comportamentul premierului pare să devină tot mai enigmatic pe măsură ce se apropie alegerile; el dă mesaje contradictorii, care, luate la puricat, ar trebui să trezească serioase semne de întrebare. Nu e clar deloc pentru ce rol se pregătește Cioloș după alegeri, dar, în egală măsură, el afișează o siguranță tot mai mare privind persoana sa și viitorul care o așteaptă. Unul foarte ”bazat”.

Să luăm un exemplu foarte cald și foarte grav, totodată, care a scăpat analiștilor.
Într-un interviu dat vineri Agerpres, Cioloș face un anunț de-a dreptul stupefiant, greu de încadrat, care devoalează mai mult ca altele, poate, faptul că premierul știe ceva ce noi, amărăștenii de rînd, nu știm.
Astfel, premierul anunță, în interviu că, la nivelul cancelariei sale s-a constituit recent o structură care are rolul de a selecta oameni foarte competenți pentru anumite posturi la Bruxelles.

Despre ce e vorba?
Despre românii care urmează să conducă grupurile de lucru de pe lîngă Consiliul European, din momentul în care țara noastră va deține președinția CE.
”Din punct de vedere administrativ-logistic, am creat în cadrul Cancelariei o echipă care va pregăti această președinție. Urmează să recrutăm acolo oameni competenți pe diferite domenii pentru că va trebui, până cel târziu anul viitor, în vară, să avem această echipă completă și bine formată pe temele pe care va trebui să le acoperim. România va trebui să gestioneze, în calitate de președinte al Consiliului Uniunii Europene, mai multe grupuri de lucru pe diferite teme, pe subiectele care vor fi în dezbatere la momentul respectiv la nivel european. Deci, pregătim această echipă și am început selectarea de oameni acolo” spune Cioloș.

Conform normelor UE, o parte din cele cca.150 de grupuri de lucru de pe lîngă CE vor fi conduse, obligatoriu, de reprezentanți ai țării care asigură, pentru șase luni, șefia CE, o altă parte are președinți ficși, aleși pentru un mandat întreg, iar alte posturi sunt ocupate prin negociere.

Ce este șocant e însăși preocuparea lui Cioloș, premierul care mai are, în principiu, cîteva săptămîni de mandat, pentru selectarea unor oameni care ar urma să intre în pîine abia în prima jumătate a anului 2019!!! Și nu numai despre oameni e vorba, ci și despre temele pe care România are de gînd să le propună spre discutare în 2019: ”Pe de altă parte, discutăm și cu partenerii noștri europeni, mai ales cu cei din troică, să identificăm teme pe agendă pe care România le va propune și le va susține.”

Ori, dacă ultimul summit european, de la Bratislava, s-a terminat fără cea mai măruntă decizie, din cauza situației dificile și confuze create de Brexit și nu numai, cum ar putea Cioloș să identifice de pe acum temele de maxim interes european pentru 2019?

Cel mai elementar bun simț ne spune că o asemenea sarcină trebuie să revină guvernului emanat din alegerile din decembrie, în condițiile în care timpul nu presează, iar actualul cabinet e unul provizoriu, adică menit să gestioneze treburile curente ale țării.
Și totuși, conform premierului, la guvern se lucrează încă de ceva vreme pentru alegerea echipei respective.
Dacă am fi malițioși, am spune că Cioloș nu a fost în stare să-și selecteze nici măcar echipa guvernamentală, care pierde membri marcanți cel puțin o dată pe lună.
Ori, poate, premierul are de gînd să trimită în posturile respective chiar membrii actualului său cabinet care vor rămîne fără slujbe din decembrie?
Oricum am da-o, gestul lui Cioloș e foarte straniu și nejustificat.

Dar nu e singurul mesaj confuz.
De ceva vreme, e vizibilă de la distanță o mare campanie de imagine declanșată în favoarea premierului. Grafitti pe ziduri, fotografii pe Facebook adorate de postaci ireali, generați de softuri, osanale aduse de ”ghioceii” serviciilor din presă, acțiuni de PR ori deplasări externe grandioase, toate fac parte din arsenal. (Că veni vorba, într-un moment cînd țara fierbe, premierul și consoarta par să nu se mai dea dezlipiți de banalul summit ONU de la New York, care ar fi trebuit să fie o deplasare de maxim 48 de ore).

Ai spune că Cioloș se pregătește să fie super-locomotiva unei forțe politice menite să radă tot în alegerile din decembrie; în loc de asta, primim asigurări ferme de la premier că nu candidează: ”Eu mi-am asumat și m-am implicat încă din noiembrie, asumându-mi acest rol de prim-ministru și am spus atunci că, tocmai pentru a păstra credibilitatea abordării echilibrate a acestui Guvern, nu voi candida la aceste alegeri parlamentare. Asta nu înseamnă că nu mă interesează ce se va întâmpla la aceste alegeri parlamentare și de aceea eu îi încurajez pe toți cei care își doresc o schimbare în România, să o facă(…)Pot să-i asigur că nu rămân indiferent la ce se întâmplă în România și ce se va întâmpla în România în perioada următoare. Pe de altă parte, cred că un om de stat trebuie, în primul rând, să fie consecvent cu el însuși și să nu mintă”.

În schimb, Cioloș e foarte generos cu îndemnurile pentru alții: ”Cred că această generație nouă, tânără, care își dorește schimbarea în România, își asumă din ce în ce mai mult această dorință, nu doar în mod pasiv, ci și în mod activ. Eu mi-aș dori să văd cât mai mulți dintre acești oameni pe listele partidelor politice, care partide politice cred că trebuie să înțeleagă, măcar în ultimul ceas: credibilitatea lor ține nu doar de discursurile șefilor partidelor, dar și de programul pe care îl vor propune și, mai ales, de listele pe care le vor propune. Deci, eu îi încurajez”.
Dar, tot el ne bagă în ceață anunțînd că acei miniștri tentați să candideze pe liste de partid vor zbura automat din guvern.

Una peste alta, e greu să nu-ți zboare gîndul la boierul care-i explică bietului moș Ion Roată esența unirii tuturor românilor: nu poți ridica singur bolovanul, dar dacă te ajută și camarazii tăi, se poate.
În simplitatea lui, moșul nu înțelege de ce, indiferent de cîte ori explică, boierul nu se include și pe sine între cei gata să ridice de bolovan.

”Boierul” Cioloș îi trimite pe alții la treabă, să ridice greutățile alegerilor parlamentare; el se auto-exclude din rîndul pălmașilor, dar nu și din cel al viitorilor beneficiari ai alegerilor.
E ca și cum premierul știe cu precizie că va rămîne pe poziție în numele unor strategii care transced alegerile și nu are rost, în consecință, să riște vreun scor mediocru în alegeri.

Ciudată și inutilă pare a fi, totuși, în acest caz, tot mai profunda campanie de imagine în beneficiul său, care se intensifică vertiginos. Se conturează, chiar, o strategie prin care Cioloș e împins, imagologic, să ia locul mult-prea-absentului Iohannis, în ochii opiniei publice. Cînd premierul merge la reuniuni ca cea a ONU de la New York, Iohannis e trimis cu rucsacul pe munți ori cu bicicleta, pentru a face antiteza cît mai clară.

Dacă premierul nu va fi nici candidat, nici locomotivă pentru vreo forță politică, ce sens ar avea toate astea?

Că doar nu s-o pregăti pentru postul de președinte de țară, cu anticipație!

Ori, poate, ne paște și de aici vreo mega-surpriză? (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

foto: romaniatv.net

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. franco-germanii il vor pe ciolos, iar americanii pe kovesi?

  2. […] Sursa: inpolitics.ro […]

Scrie un răspuns la Adpres Media - Adpres.net Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998