De luni bune, în România ia amploare un fenomen dramatic: crearea de perdele mediatice de fum pentru a lăsa falsa impresie cetățenilor că avem un președinte, o coaliție și un guvern care lucrează la vreme de război și de criză economică, atunci cînd, de fapt, totul băltește, iar țara trăiește din împrumuturi usturătoare. Săptămînal, în spațiul public sunt aruncate teme false care să ocupe atenția cîteva zile; apoi, dispar fără urmă și altele vin să le ia locul. În felul ăsta, timpul trece, leafa – mai mult a bugetarilor – merge și România am spune că rămîne încremenită în proiect, dar asta doar dacă ar exista vreo umbră de proiect.

Ca tot restul Europei, România are probleme extrem de grave. Facturile la energie cresc necontenit, la fel inflația, la fel Roborul, la fel dobînzile la care se împrumută masiv pe plan extern. Oamenii sărăcesc vertiginos, dar de îmbogățit se îmbogățește zestrea de bugetari a țării, care surclasează de la mare distanță orice alt stat european. Desigur, bugetarii reprezintă dintotdeauna masa de votanți a regimului la putere, pentru că venirea unui alt regim comportă mereu riscuri, așa că oamenii votează cu răul pe care măcar îl știu.

România nu reușește să tragă bani din PNRR, pentru că nu reușește să îndeplinească nici pe departe jaloanele trasate. Nu trage nici din fondurile operaționale tradiționale pentru că de ele nici măcar nu se vorbește de doi ani, de cînd a început noul exercițiu bugetar european. Premierul Ciucă se laudă cu o rată de absorbție de cca.65%, dar uită să adauge că e vorba de exercițiul bugetar precedent, 2013-2020, pe care noi l-am terminat cu vreo jumătate din fonduri atrase, noroc că practica permite încă 3 ani de absorbit fondurile în cauză. După 9 ani, deci, România a ajuns la 65%.

Deficitul de cont curent al României este în creștere, și va ajunge anul acesta la circa 7% din PIB. Mulți specialiști spun că inflația reală din România e sărită acum de 25%; cît va fi la 31 decembrie? Prețurile în industrie au explodat, cresc masiv și importurile. Cresc costurile angajatorilor, cresc taxe și impozitele clasice, se inventează permanent altele noi.

Marile investiții în economie sunt doar în capul guvernanților, auzim mereu de aceleași proiecte de acum 10-15 ani: spitale regionale, autostrăzi șamd, iar investițiile străine par să ocolească de ceva vreme România pentru a se înfige la greu în Ungaria. Deocamdată, nu știm nici măcar dacă s-a reparat celebrul pod al lui Arsene, la care se înghesuise și armata lui Ciucă.

Despre rectificarea bugetară, momentul adevărului pentru mersul economiei în primele șase luni, nu se mai aude nimic, cu excepția faptul că se vor tăia la greu banii instituțiilor.

Coaliția nu știe ce să facă în problema creșterii pensiilor simple ori în cea a pensiilor speciale. Nu știe cum va rămîne cu cei 50 de bani pentru carburanți; se tot vorbește de mega-pachete de protecție socială, de 8 miliarde de euro, dar numai pe surse și într-un viitor neclar. Nu știe cum să oprească falimentul pe bandă al IMM-urilor. Nu știe dacă apucă să umple corespunzător rezervoarele de gaze în perspectiva iernii, deocamdată se laudă cu jumătatea plină. Nu se discută ce facem cu minele și cu centralele pe cărbuni, temă majoră în UE, noroc că ministrul Energiei ne dă vestea minunată că suntem în grafic cu reactorul nuclear modular, care va începe să livreze curent peste vreo 10 ani dacă totul merge bine.

Guvernul le promite 40.000€ românilor din străinătate pentru a se întoarce în țară, dar nu se înghesuie nimeni, în schimb ministrul Muncii atrage atenția că numai anul ăsta musai să aducem 100.000 de muncitori indieni, nepalezi ori pakistanezi, că suntem în cofă cu forța de muncă.

Sunt toate acestea probleme care preocupă major guvernele europene; nu și pe al României. Care are permanent altă agendă.

O primă observație ar fi festivismul brusc care i-a apucat pe Iohannis și Ciucă. De cînd a început vara, se plimbă împreună ori separat prin țară, la varii manifestări. De la Festivalul săsesc al Ovăzului la Mărășești, de la casa lui Avram Iancu la baza Kogălniceanu șamd. Prilej pentru tot felul de omagii și discursuri (jenant felul cum premierul Ciucă a omagiat-o la Mărășești pînă și pe micuța eroină de 12 ani, Măriuca Zaharia, răpusă de nemți în 1917, dar nu a suflat o vorbă despre cei peste 25.000 de soldați ruși morți sau răniți cot la cot cu ai noștri. Probabil așa se întîmplă cînd dușmanii de atunci ne sunt suzeranii de azi, iar foștii aliați sunt inamicul public nr.1)

Dincolo de plimbări, guvernanții dau, oricum, tot felul de mesaje omagiale la tot felul de ocazii, pare că agenda publică a devenit una strict de protocol.

Peste asta, cum spuneam, avem teme parazite, dar generos disecate de presa main-stream. Discursul lui Orban de la Tușnad musai să fie analizat în coaliție, la fel și chestiunea excluderii UDMR de la guvernare; tot în coaliție trebuie discutată și pocnitoarea lansată de Alexandru Muraru privind rămînerea lui Ciucă la cîrma guvernului. Și, neapărat, remanierea a trei miniștri neperformanți.
Doar că, ce să vezi?, nu prea mai avem ședințe de coaliție. Despre Ciolacu, de cînd a luat Covid, nici nu se mai știe pe unde umblă, s-a vindecat el Biden, dar despre liderul PSD nu avem date.
Ministrul Internelor, Lucian Bode, nu pare interesat de creșterea vertiginoasă a criminalității, în special în materie de spargeri de locuințe, pentru că e mai tentant UNTOLD-ul. Plus că a înregistrat vara asta un mare succes, după ce Departamentul de stat american ne-a dat o notă ceva mai bună în raportul privind traficul de carne vie.

O temă parazită e și cumplita secetă care a nenorocit agricultura României, omniprezentă la televiziunile de știri. Doar că e o mică problemă: ministerul Agriculturii raportează cca.200.000 de ha afectate anul ăsta de secetă, România avînd 14,7 milioane de ha teren agricol. În anii precedenți, aveau peste suta de mii de ha afectate de secetă chiar și cîte un singur județ, precum Vaslui ori Galați. Am avut ani cu 3,7 milioane de ha raportate drept pustiite de secetă, precum în 2012, ori 1,6 milioane în 2015, ori 1,4 milioane în 2020. De aici pînă la 200.000 în prezent e distanță mare.
Dar ce contează, atît timp cît e un subiect grozav de acoperit altele, cu adevărat grave?

Mai ne ocupăm timpul cu ieșirile misogine ale lui Buhnici, dar și cu ieșirea PSD de la guvernare, cu intrarea Laurei Kovesi în cursa prezidențială, cu plecarea lui Iohannis la NATO, cu nunțile familiei Geoană și Simion, cu intrarea în spațiul Schengen și ieșirea de sub MCV pînă la finele anului, că așa visează premierul Ciucă.

Mai aflăm că vaccinurile anti-Covid nu prea sunt bune de nimic și trebuie luate altele, dar e musai să ne ridicăm pastilele de iod de la medicul de familie. Și că Iliescu va fi, în fine, judecat pentru Revoluție, probabil pe parcursul următorului deceniu. Și că recensămîntul e un mare ”succes”: datele oficiale relevă că avem mai mulți alegători decît cetățeni, ”only in Romania” ar fi tunat, probabil, Trump.

Între timp, o știre mică ne informează că, potrivit ultimelor sondaje, peste jumătate dintre români consideră că situația generală era mai bună în comunism. Tot înainte, popor, că înainte era mai bine. (Bogdan Tiberiu IACOB)