Celor care nu m-au urmărit marţi seara, la B1Tv, pronunţîndu-mă despre textele postate pe Facebook de Carmen Gigină, mama polițistului Gigină, reacție la decizia Senatului de a nu-i ridica imunitatea lui Gabriel Oprea, cerută de DNA, le pun la dispoziţie textul. Asta deoarece site-urile Diviziei Presă s-au grăbit să reproducă schilodit dialogul meu cu Silviu Mînăstire pentru a le ieși șmecheria:

„Silviu Mănăstire: Mama poliţistului a scris un text emoţionant şi tulburător într-un fel. E o nouă temă de dezbatere.

Ion Cristoiu: Nu vreau să vă supăraţi, din punctul meu de vedere mama poliţistului ar trebui să tacă, pentru că…

Mănăstire: De ce să tacă?

Cristoiu: Pentru că trebuie să tacă… În asemenea cazuri taci. Deja e prea activă pe scrieri, în presă. Vorbesc serios, vorbesc ca un om… nu ştiu ce vîrstă are, bănuiesc că poate să-mi fie fiică sau neam.

Mănăstire: Da… e revoltată de…

Cristoiu: Domnu’ Mănăstire, am o rugăminte, sînt un om bătrîn, cunosc. E prea revoltată, iertaţi-mă! Te-ai revotlat o dată, te-ai îndurerat, acum începe să povestească, e cultivată. Dacă nu ştie… e manipulată într-o direcţie politică. Poate să fie şi mama lui Iisus Christos, dacă este manipulare nu este corect. Durerea faţă de moartea fiului nu justifică… politică, ea face politică. Pe Facebook, povesteşte cum i-a tăiat capul… gata.”

Din cîte se vede, eu nu m-am pronunțat în legătură cu durerea mamei ca stare sufletească încercată în singurătate. M-am referit la scrierile publice ale lui Carmen Gigină prin care autoarea pretinde că-și exprimă durerea sufletească.

Dacă nu se manifesta public, Carmen Gigină n-ar fi devenit subiectul intervenției mele publice. În clipa în care ea s-a exprimat pe Facebook și, mult mai important, a devenit ținta folosirii de către politicieni și jurnaliști, am considerat că îmi pot da cu părerea. E ca în cazul lui Eminescu. Ce încerca omul Eminescu în clipele de amor cu Veronica nu interesează pe criticul literar. Cînd însă Eminescu publică poezii despre ce simțea el, textul, făcut public, interesează pe criticul literar, care-l poate face pulbere.

Din cîte se vede eu am explicat de ce trebuie să tacă mama tînărului poliţist. Pentru că în aceste zile, durerea ei (nu-i pun la îndoială sinceritatea) e manipulată în chip abject în bătălia electorală deja începută. Ştiu ce înseamnă, din experienţa de gazetar şi din cea de cititor de Istorie, folosirea în bătălia pentru putere a ceea ce s-ar numi Lacrimele mamelor.

În februarie 1990, cînd am pus la îndoială realitatea teroriştilor din decembrie 1989, presa pro Iliescu m-a acuzat că-mi bat joc de „lacrimile mamelor tinerilor ucişi la Revoluţie”.

Între timp, a devenit o axiomă că de lacrimile mamelor şi-au bătut joc nu jurnalişti ca mine, ci regizorii Diversiunii care a fost Terorismul din decembrie 1989.

Vă mai amintiţi Răpirea jurnaliştilor din 2005?

Am fost printre puţinii jurnalişti care și-au permis să ridice public semne de întrebare în legătură cu întreaga afacere.

Presa pro-Băsescu s-a năpustit asupra mea pentru a mă denunţa „că-mi bat joc de lacrimile mamelor celor răpiţi”.

Repet, dintre toate manipulările politicianiste nici una nu mi se pare mai ticăloasă ca exploatarea durerii omeneşti pentru reglarea unor conturi sau pentru cucerirea sau păstrarea Puterii.

Despre uriaşa Diversiune electorală care se anunţă a fi tema de campanie PSD apară un criminal, am scris miercuri, 21 septembrie 2016, pe cristoiublog.ro.

Textul respectiv face referire şi la Manipularea Lacrimile mamei.

Miercuri, dimineaţa, înainte de a pleca la BAR, m-a sunat Dan Andronic.

Dan Andronic e un fan Facebook.

Spre deosebire de mine care, deşi sînt prezent zi de zi pe Facebook, nu urmăresc acest domeniu, nici măcar pentru a vedea cine mă înjură.

Dan Andronic mă sunase pentru a se încredinţa dacă eu spusesem vorbele de la B1Tv, deja umplute de scuipați pe Facebook.

I-am spus că da şi i-am adus argumentul cu manipularea.

Telefonul lui Dan Andronic m-a pus pe gînduri.

Aşa cum am mai spus, aproape de 70 de ani şi cu o experienţă de jurnalist de 44 de ani, îmi e indiferent cine şi de ce mă înjură.

Din ianuarie 1990, de cînd scriu aproape zilnic (de doi ani scriu două texte pe zi), s-au spus despre mine atîtea grozăvii că orice s-ar spune şi s-ar scrie în prezent nu mă impresionează.

Nu scriu nici pentru politicieni, nici pentru cititori.

Scriu după modelul boului.

De ce trage boul la jug şi n-o ia razna sărind într-un picior pe cîmpiile cu floricele?

Pentru că e bou.

De ce scriu eu pe gratis (mă costă în schimb administrarea) de doi ani un text pe cristoiublog.ro în fiecare zi, în loc să merg la o bere sau la o tăiere de moț?

Pentru că sînt un bou!

Singurul lucru care mă face să am tresăriri e gîndul c-am fost cumva nedrept cu cineva, despre care am scris.

Aşa se explică promptitudinea cu care public orice drept la replică.

În cazul mamei lui Gigină, miercuri, dimineaţa, după telefonul lui Dan Andronic, m-a apucat îndoiala.

Şi dacă am fost nedrept?

M-am apucat să citesc textele năpustite asupra mea.

Şi m-am convins c-am avut dreptate.

Că eram obligat să-mi asum riscul de a denunţa Diversiunea Lacrimile Mamei.

Unul dintre cele mai violente texte aparţine unui membru CNA, Valentin Jucan.

Sînt făcut de distinsul „nemernic”, „individ”, ”sclav al unor politicieni mizerabili”.

La acuzaţia că sînt „sclav al unor politicieni mizerabili”, am tresărit.

Valentin Jucan.

Ce-mi spune numele ăsta?

Şi mi-am amintit.

Pînă în 2012, Valentin Jucan a fost membru PDL.

Între 2010 şi 2012, a fost şeful de cabinet al Elenei Udrea.

Prin pilele puse de Elena Udrea a ajuns membru CNA.

Cum adică?

Eu, Ion Cristoiu, care n-am fost din 1990 pînă acum membru al niciunui partid politic, care n-am fost şeful de cabinet al nimănui, care n-am îndeplinit nici o funcţie publică, sînt „sclavul unor politicieni mizerabili”, în timp ce Valentin Jucan, ţuțărul Elenei Udrea a fost sclavul Sfintei Mucenițe Filoteia?

Înţeleg că în prezent Elena Udrea a devenit prea Cuvioasa Filoteia.

Varianta în carne şi oase, nu doar în oase.

La vremea cînd Valentin Jucan era şeful de cabinet al Elenei Udrea, Elena Udrea era departe de Preacuvioasa de azi.

Ba chiar departe de tot.

Valentin Jucan scrie pe Facebook:

„Ieri, cînd .citeam cuvintele doamnei Gigină, simţeam cum mi se îneacă sufletul. Cuvintele şi imaginile descrise erau teribil de puternice. Pentru o clipă mi i-am imaginat pe ai mei părinţi în aceeaşi situaţie, mi s-a tăiat respiraţia”.

Ce l-a apucat pe Valentin Jucan?

Nimic deosebit.

După cum a anunţat chiar el, Valentin Jucan vrea să candideze pe listele PNL, aripa PDL.

Da, lui Valentin Jucan i s-a tăiat respiraţia.

La gîndul că s-ar putea să nu fie pe listele PNL.

Şi, evident, pentru a plăti deja tributul candidaturii, nu numai că mă înjură, dar şi anunţă un abuz:

„Cît timp voi mai fi în C.N.A. vă asigur că voi chema în faţa Consiliului orice post de televiziune sau radio care i se mai adresează acestui individ spunîndu-i «maestru». Este o minciună, o manipulare, o insultă pentru cei care sînt îndreptăţiţi să li se spună «maestru». Este suficient să i se spună Cristoiu, fiindcă de acum nu mai este un simplu nume, este un rang al netrebniciei”.

Las deoparte faptul că Valentin Jucan e membru CNA nu pentru a-şi satisface interesele de candidat la candidatura pe listele PNL, aripa PDL. Vreau să precizez însă următoarele:

În mintea lui Valentin Jucan, de cărător de poşetă al Elenei Udrea, eu mor să mi se spună maestru.

Nu mor să mi se spună aşa.

Ba chiar mă stînjeneşte niţel apelativul.

Pentru că nu văd în el altceva decît un alt fel de a nu mi se spune Ion Cristoiu.

Unii îmi spun Nelu, alţii Ionică, alţii Şefule, alţii Dom’profesor.

Nu văd altceva în apelativul maestru, căruia Arghezi, ostil apelativului, îi zicea echivalent cu Meştere.

Dacă atacul lui Valentin Jucan m-a convins că procedasem corect avertizînd asupra Manipulării, intervenţia Codruţei Kovesi de la intrarea şi ieşirea de la CSM m-a convins şi mai tare.

Distinsa a recitat acelaşi text cu virgule cu tot, atît la intrare, cît şi la ieşire:

„Este un vot politic care blochează justiţia. În urma acestui vot, DNA nu mai poate să stabilească răspunderea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă. Deci, o mamă rămîne să aştepte”.

Faţă de această declaraţie, gen măcănit prezidenţial, îmi permit următoarele observaţii:

Codruţa Kovesi n-are copii. Prin urmare, n-are cum să ştie ce înseamnă durerea de mamă. Chestia cu mama, e așadar o demagogie ieftină.

Cererea DNA de ridicare a imunităţii a fost făcută în virtutea adevărului că Procuratura descoperă şi anchetează infracţiuni în interesul legii.

DNA nu anchetează cazul Gabriel Oprea, pentru că mama lui Gigină aşteaptă să vadă cine e vinovatul!

Dacă Gigină n-avea mamă înseamnă că DNA nu mai ancheta moartea poliţistului?

Mult mai important, năucitoarea invocare a mamei de către şefa DNA m-a convins că întreaga tărăşenie e o mizeră Diversiune de campanie electorală: Lacrimile mamei.

O diversiune în care mama tînărului poliţist e folosită cu sau fără voia ei!

Eu o înțeleg pe mama polițistului. În jurul familiei roiesc de anul trecut tot felul de corbi: politicieni, avocați, jurnaliști de tabloid. Sunt sigur că spre familie au venit oferte din ambele părți. Și dinspre oamenii lui Gabriel Oprea și dinspre dușmanii lui Gabriel Oprea. În astfel de cazuri, corbii nu văd în durerea familiei altceva decît o ciozvîrtă de ros. Dacă membrii familiei, tatăl, mama țin la memoria tînărului polițist bine ar fi să evite pe cît posibil folosirea acestei memorii de către hienele de tot felul. E sfatul unui bătrîn care a văzut multe asemenea situații, toate sfîrșind prost pentru familii după ce hienele au halit prada. (Ion Cristoiu)