De ceva vreme, românii asistă la un spectacol stupefiant, cam prea peste puterile lor de înțelegere, legat de mărețul hei-rup național anticorupție din ultimul deceniu. Mai exact, din ce în ce mai des, aflăm că, în respectivul interval, curățirea morală a nației de mișei și corupți s-a făcut de către corupți la fel de mari, în baza unor legi ”ilegale”. De unde am plecat și unde am ajuns, în cazul ăsta și, mai ales, încotro ne îndreptăm?

În urmă cu 10 ani, odată cu schimbarea de gardă din 2006 de la Parchete și servicii operată de Traian Băsescu pe oamenii coruptului PSD, s-a intrat în ceea ce am putea azi numi ”deceniul anticorupției”.
S-au operat mii de arestări, s-au pronunțat sute de condamnări de vîrf.
România a ajuns exemplu de intransigență la nivel european, apreciată în presa occidentală și în cancelariile vestice pentru felul cum își face curățenie în ogradă. Arhanghelii anticorupției au fost cocoțați pe piedestale uriașe, li s-au dedicat cărți și articole elogioase, au fost decorați, lăudați, adulați.

De un timp încoa’, ceva a început să scîrțîie, și încă zdravăn.

Finalul de mandat al lui Băsescu a adus primele mari ridicări din sprîncene. Corupția ajunsese pînă în familia președintelui-vîrf de lance al anticorupției. Omul cel mai girat moral și profesional de același președinte – am numit-o pe Elena Udrea – intra după gratii cu acuzații grele de corupție pe bandă rulantă.
Au început arestările de șefi de parchete remarcați în aceeași luptă anticorupție, precum Alina Bica.

Au apărut mărturii despre implicări ale șefilor de mari servicii în jocuri politice de top.
Miniștrii de Interne cu interesul național în gură sunt azi penali; așișdejerea procurorul general. Aflăm că un șef de important serviciu secret nici nu fusese bine numit în post că se și apucase de furat. Tot penali ajung și șefi ai ANAF, ai ANI, ai CSM, importanți judecători etc.

Cei lăudați ieri de zor sunt azi la ”beciul domnesc”.

Vine, la pachet, șocul Codurilor, penale și civile, îndelung pritocite ca să corespundă noilor cerințe, care sunt, iată, sfîșîiate, efectiv, de Curtea Constituțională (zeci și zeci de articole demolate în doar vreo doi ani de funcționare). Nici nu e de mirare, dacă ne gîndim că destui dintre cei care au lucrat efectiv la noile coduri au ajuns după gratii, pentru corupție.

Șefa DNA începe să se mire, singură, prin multele-i interviuri, de faptul că arestările și condamnările duduie, dar corupția, fir-ar să fie, nu scade deloc.
Păi, e și greu să scadă, odată ce averile corupților rămîn la loc sigur, iar primele valuri de condamnați ajung să iasă din pușcării după executarea unor pedepse ca pentru furtul de găini.

Cancelariile occidentale încep să strîmbe din nas față de spectacolul tot mai grețos al cătușelor televizate în direct și să vorbească tot mai mult de necesitatea respectării drepturilor omului.
De la CCR încep să vină loviturile devastatoare: întîi, e anulat legendarul art.318 din Codul de procedură penală, care a permis procurorilor să salveze mii de corupți pe ușa din dos în contul unor delațiuni la adresa altora.
Mai apoi, ieri, ”cade” dreptul SRI de a efectua interceptări în cauze penale, lovitura de grație pentru DNA.

Desigur, acoperiții din presă nu ezită să iasă la atac pe tema dorinței ”oculte” a unora de a castra anticorupția. Realitatea e, însă, că la noi se funcționează de ani de zile cu vid legislativ intenționat tocmai pentru a permite abuzuri inimaginabile. În 25 de ani, Constituția s-a schimbat de două ori, era cît pe aci de trei ori, dar legea de funcționare a SRI nu s-a schimbat niciodată.
Nu că nu ar fi fost încercări cu zecile.

Știm, de ani de zile, că anticorupția funcționează duduind pe baza unui protocol între DNA și SRI. Un protocol atît de secret, că nici fostul președinte nu l-a văzut vreodată, conform propriilor afirmații. Ce ar putea fi atît de secret la un asemenea protocol, atît timp cît se știa oficial că el permite SRI să presteze pentru DNA, cît despre punerea la dispoziția procurorilor de informații, asta era, oricum, obligatorie prin lege, deci nu reclamă niciun protocol? Cumva, respectivul document făcea vorbire despre acea celebră – de acum – supraveghere de către SRI a actului de justiție pînă la finalul lui?
După decizia de ieri a CCR, protocolul DNA-SRI devine caduc, ar fi, poate, o bună ocazie ca cineva să ceară prezentarea lui publică.

Pe de altă parte, aceeași DNA ne informa, recent, că protocolul MAI-Parchetul General, care a dus la raderea procurorului Tiberiu Nițu, nu ține loc de lege. Al DNA cu SRI ține, oare?

Dar hotărîrile CSAT, prin care SRI a primit de-a lungul timpului tot felul de însărcinări în afara propriei legi de funcționare, or ține, oare?
Cum se vede, CCR are altă opinie.

Și, că veni vorba, nici CCR nu e scutită de dureri de cap. Un material de presă al unui site prietenos cu serviciile sugerează că decizia de ieri contra SRI ar fi generată de frustrări, adversități, resentimente, meschinărie. Cu bătaie directă la judecătorul Daniel Morar, responsabil cu raportul pentru decizia amintită.
Același Daniel Morar mult prea slăvit, anii trecuți, pe vremea cînd conducea DNA.
De la o extremă la alta drumul e tare scurt, din cîte se vede.
Nu mai vorbim de lovitura încasată azi de DNA prin interviul dat unei publicații străine de către fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, în care aceasta spune că arestarea ei are legătură cu un dosar pe care i-l instrumentase fratelui Laurei Kovesi, în scandalul Transgaz.

”Campania anticorupţie din România s-a metastazat rapid într-o cruciadă împotriva libertăţii” scrie Patrick Basham, jurnalist și director al Democracy Institute, din SUA, în interviul luat Alinei Bica pentru eureporter.co.

În aparență, haosul e cvasi-total pe frontul anticorupție.

Dintr-o altă perspectivă, însă, poate fi vorba de cu totul altceva. Anume de o resetare a jocului de către marii diriguitori externi, în speță americanii, după ce au constatat că drumul pe care se merge e înfundat.
Vechile piese de nădejde sunt dizlocate una cîte una și înlocuite, legislația corectată, abaterile grave îndreptate. (În alte vremuri, CCR nici nu ar fi visat să dea asemenea decizii precum cele privind art.318 ori pe cel legat de interceptările SRI.)
Pentru că puterea încredințată unor inși în numele stîrpirii corupției a ajuns să fie utilizată discreționar, în scopuri politice, incluzînd, poate, chiar forțarea alegerii unui președinte. Și, categoric, forțarea demiterii unui premier.
Poate că, o perioadă de aici înainte, campania va stagna sau chiar va da un pic înapoi. Sunt șanse, totuși, ca, după repornire, să se așeze, în fine, pe direcția cu adevărat corectă. (Bogdan Tiberiu Iacob)