Îmi dă târcoale o enigmă. Și nu mă lasă deloc în pace. Mă întreb cine a fost mai întâi: Băsescu sau Petrov? Petrov sau Băsescu? Cine l-a născut pe cine? Și nu e de glumit cu răspunsul la această întrebare. Pentru că face parte din istorie. Din istoria neamului românesc.
E important să știm dacă Petrov, numele de cod al tânărului Traian, primul nume de cod dintre multe altele, este cel care a creat profilul celui care avea să devină timp de un deceniu președintele României. Și să scrie istoria, așa cum a fost ea, a acestei țări, acoperind o perioadă destul de lungă de timp. Dacă la originea viitoarei sale ascensiuni s-a aflat statutul său de informator al Securității, dacă acesta a fost punctul de plecare al carierei sale profesionale și apoi politice, atunci se cuvine să-i atribuim un merit și poliției politice. Sau poate chiar cel mai mare merit. Dacă însă elevul școlii militare Traian Băsescu a dobândit, alături de alți câțiva, puțini la număr, această calitate de turnător, nu pentru că Securitatea a ghicit în stele și a vrut să-i regleze traiectoria viitoare, ci pentru că tânărul Traian s-a gândit și a socotit că dacă el și Petrov șansele sale de a deveni cineva cresc exponențial, atunci întreaga poveste trebuie citită într-o altă cheie.
În primul scenariu, ne-am putea imagina cu ușurință, fără a face niciun fel de efort cât de cât relevant, că poliția politică, așa cum fusese ea croită de către sovetici pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, a stabilit că este obligatoriu să-i supravegheze îndeaproape pe elevii școlii de Marină din Constanța. Dintr-un motiv foarte simplu. După absolvire, mulți dintre aceștia urmau să călătorească în străinătate, pe navele unde erau repartizați să lucreze. Iar unii puteau fi tentați să rămână acolo. Alții, să facă bișniță și să devină astfel vulnerabili pentru servicii secrete din state inamice. Sau din state prietene. În plus, acești elevi mai aveau și părinți despre care Securitatea, dacă avea oameni infliltrați printre ei, putea afla lucruri utile. În această ipoteză dacă ne plasăm, atunci securiștii care se ocupau cu racolarea urmau să identifice printre elevi câțiva mai vulnerabili, fie fiindcă aveau păcate, care, dacă ar fi fost cunoscute în mediul lor, le-ar fi creat nenumărate umilințe, fie pentru că doreau să fie ajutați să-și facă o carieră ușoară și rapidă. Să sară etape cu impuls de la Securitate.
Atunci când a primit primul său nume conspirativ, de Petrov, Traian Băsescu trebuie să se fi aflat cu siguranță într-una dintre cele două ipostaze. Sau chiar în amândouă. Simultan Oricum, el a fost una dintre cele câteva verigi slabe din rândul cursanților institutului de Marină din Constanța.
Securitatea îi disprețuia pe cei care se lăsau șantajați. În schimb, îi aprecia pe „benevoli”. Adică pe informatorii care își turnau colegii pentru a-și lua viteză în carieră. Pe aceștia, Securitatea putea conta pe termen lung.
Peste multe decenii, Traian Băsescu merge într-o instanță judecătorească, unde urmează să se stabilească dacă a fost sau nu securist în toată regula. Ca și când unii ar putea să fie doar pe jumăate securiști. Sau pe sfert. Și, de voie, de nevoie, încearcă să se confeseze. Sau simulează o confesiune. Afirmă că, în calitatea sa de elev al școlii de Marină, călcase de câteva ori pe bec, ascunzând față de ofițerul de contrainformații militare detalii despre isprăvi săvârșite de unii colegi. Și că, dacă din nou ar fi fost prins asupra faptului, ar fi fost sancționat cu un arest. Și atunci s-a gândit că este momentul să-și salveze pielea. Și astfel a făcut un mic sacrificiu. Și-a turnat un coleg, informând Securitatea că acesta se gândește ca, într-o bună zi, să se căpătuiască peste hotare. Acest coleg a avut din momentul respectiv soarta pecetluită. A avut grijă Securitatea. Urma lăsată de colegul său Petrov a rămas în dosarul victimei. Iar victima, după ani de zile, a încercat să înțeleagă de ce i s-au tăiat aripile în cariera profesională. Și când a solicitat dosarul și l-a citit, l-a descoperit pe Petrov. Petrov era colegul său Traian.
În cei zece ani în care a fost președinte al României și a condus cu o mână de fier comunitatea de informații, adică toate serviciile secrete, Traian Băsescu a avut desigur grijă să-și șteargă urmele. Nenumăratele urme. Pentru că el nu a fost doar Petrov. A avut mai multe nume conspirative și desigur, la un moment dat, a ajuns să fie promovat și a devenit și ofițer acoperit. Iar în această calitate, pe lângă contrabanda cu blugi și electronice, pe lângă potlogăriile legate de prețuri fictive plătite pentru repararea navei, Traian Băsescu s-a ocupat și de comerțul ilegal cu arme, pe care România comunistă îl făcea cu state supuse embargoului ONU. Ca să nu mai vorbim de perioada în care același Traian Băsescu a fost reprezentantul oficial al societății Navrom la Anvers.
Dar să revenim. Oricât de mult a încercat să-și perie dosarele, o urmă, iată, totuși a rămas. Probabil sunt mai multe. Dar până una alta această urmă a devenit publică și, conform legii, a aterizat pe masa unor judecători. Iar judecătorii trebuie să stabilească dacă acest Petrov, legat omibilcal de acest Băsescu, a făcut sau nu poliție politică. Dacă și-a turnat colegul pentru că statul român ar fi fost altfel în pericol sau pentru a preveni un atac terorist sau o acțiune de spionaj împotriva României sau pur și simplu pentru că nefericitul coleg i-a oferit o informație care putea prezenta o valoare pentru poliția politică. E greu, dacă nu cumva imposibil de presupus că vreo instanță judecătorească din România, chiar așa cum s-a dovedit a fi Justiția din această țară, ar putea să stabilească altceva decât faptul că Traian Băsescu a fost un turnător la dispoziția poliției politice.
Indiferent însă ce stabilește instanța judecătorească, pentru opinia publică și pentru istoricii acestei perioade, lucrurile au deveni clare. Totuși, sentința judecătorească și motivarea acesteia sunt importante. Pentru că putem afla răspunsul la enigma cu care am început acest demers editorial. Cine este mai important? Băsescu sau Petrov? Și mai există un detaliu pe care doresc să-l dezvolt. Un detaliu penal.
Dacă Justiția stabilește că Băsescu, alias Petrov, a făcut poliție politică, în calitate de turnător al Securității, atunci trebuie să avem în vedere că în spate există zeci și zeci de declarații date în fals nu de Petrov ci de însuși Traian Băsescu. Toți demnitarii statului fac anual declarații pe proprie răspundere prin care precizează și semnează dacă au fost sau nu colaboratori ai Securității ca poliție politică. Desigur, sintagma este o invenție extrem de abilă a legiuitorului. În sensul că puteai să colaborezi cu Securitatea, dar să fi băiat bun. Sau, dimpotrivă, puteai să fi băiat rău. Și primeai eticheta că ai colaborat cu Securitatea „ca poliție politică”. Ca și când nu toată Securitatea în ansamblul ei, astfel cum a fost inventată de sovietici și continuată până în zilele noastre, ar face poliție politică. Este posibil și plauzibil chiar ca Traian Băsescu să aibă neșansa de a intra acum în această categorie infamantă. Dar dacă va fi așa, atunci acest individ cocoțat de mai multe ori în funcția de ministru, în cea de primar general al Capitalei, în poziția de parlamentar, azi în poziția de europarlamentar și de două ori în cea de președinte al României, a săvârșit cu bună știință în mod repetat infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale și de uz de fals. Care se pedepsește penal.
Deci cum vor descrie istoricii epopeea celor zece ani negri din istoria recentă a României? Drept o operă a unui autocrat care a făcut praf instituțiile democratice ale statului? Sau drept o creație a unui turnător de nădeje al Securității, împins ușor-ușor de Securitate în poziții cheie ale statului român? (Sorin Roșca Stănescu)