CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

PNL-PDL, un scandal bine pus la punct care va da curind in clocot

4 comentarii / 3818 vizualizări / 11 mai 2015

Scandalul politic al ultimelor zile e amorsat de înregistrarea ședinței PNL de la Bistrița Năsăud, cînd un supergreu liberal a tocat mărunt jumătatea PDL a partidului, iar declarațiile au făcut turul presei. În acest moment, taberele se chinuie să lase impresia unei furtuni într-un pahar cu apă, dar am paria că lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Viitorul foarte apropiat va aduce fie o înfrîngere umilitoare a unei părți, fie, mai puțin probabil, o scindare de răsunet.

Teodor Atanasiu, practic, nr.2 în partea liberală a PNL, a dat mesaje extrem de tăioase la adresa partenerilor PDL, într-o ședință a liberalilor derulată în organizația de Bistrița, acum cca. trei săptămîni, cu prilejul unui turneu prin Ardeal al conducerii formațiunii.
”Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Să fie foarte clar! A fost și va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu… Îmi fac un bine dacă pleacă. Nu o să plece, nu-s proști. O să conviețuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând!“, a declarat, între altele, Atanasiu, care a mai dat asigurări că Predoiu, ori alt pedist, nu va fi în veci premier.

După ce înregistrarea a ajuns în presă, cu o întîrziere suspect de mare, liderii PNL încearcă să minimalizeze declarațiile incendiare, în timp ce pediștii par buimăciți și nu știu cît de dur s-ar cuveni să reacționeze.

În treacăt fie spus, e greu de crezut că lideri cu experiența lui Atanasiu se lansează în tirade atît de furibunde contra partenerilor într-o sală cu zeci de oameni, sperînd ca ele să rămînă ultrasecrete. Într-o eră a înregistrărilor de către servicii și procurori, a interceptărilor cu aparatură lesne de găsit pe net, a filmărilor cu telefoane mobile, pixuri, ceasuri ori cu alte gadgeturi, duse de mult sunt vremurile poalelor în cap pe linie de partid, de odinioară. Politicienii au învățat lecția discreției; la mai toate partidele, deciziile majore se iau, de ani buni, în cerc restrîns de 4-5 persoane maxim.

Iată de ce nu credem că înregistrarea a fost opera vreunui spion pedist, deși se vehiculează numele lui Ioan Oltean. Mult mai probabil e că liberalii mizau pe scurgeri ”naturale” de informații către presă, după ședința respectivă; cum asta nu s-a întîmplat, s-a dat drumul, probabil în mod controlat, înregistrării.

La fel de penibil e să spui că la mijloc sunt doar niște vorbe și nu trebuie luate în seamă. Pentru declarații mult mai blînde, PNL a dat afară fără să clipească nume precum Cataramă ori Radu Stroe.
”PNL este un partid suficient de serios şi de puternic ca să nu permită astfel de atitudini în condiţiile de precampanie şi în situaţia politică în care ne aflăm. Fiecare are dreptul la propriile opţiuni, dar nimeni nu este obligat să facă parte dintr-un partid şi atunci când faci parte dintr-un partid, nu poţi să nu respecţi nişte reguli minimale, pentru că altfel îţi baţi joc de munca celorlalţi colegi ai tăi” spunea, acum un an, într-un asemernea context, fostul lider al partidului.

Ideea este că scandalul trebuia să aibă loc musai înaintea Consiliului Național al PNL din 23 mai, cînd urmează să se discute o chestiune crucială, și anume criteriile după care vor fi desemnați candidații pentru localele de anul viitor.
După ce se bat în cuie respectivele criterii, lunile de vară vor fi rezervate stabilirii candidaților, pentru ca toamna ei să fie validați de conducerile centrale, iar anul viitor să aducă intrarea în linie dreaptă cu pregătirile.

Ori, prin devoalarea ședinței de la Bistrița, PNL transmite PDL un mesaj foarte important: acela că trebuie să coboare pretențiile la maxim, pentru că PNL are de gînd să-și taie partea leului. Dacă democrat liberalilor nu le convine noua poziție a PNL, au răgaz pînă la CN să decidă dacă nu e mai bine să își ia catrafusele și să plece.

Există, din acest punct de vedere, două mesaje-cheie în declarațiile lui Atanasiu. Primul e că, dacă gruparea PDL pleacă din partid, formațiunea lui Gorghiu rămîne în dotare cu toate cele 45% din sondajele actuale, deci liberalii nu ar avea decît de cîștigat.
Al doilea e că liberalii vor sta cu ochii pe cele cîteva mici partide de dreapta rămase pe eșichier, gen PNTCD, PPDD, partidul lui Fenechiu, PMP etc, dîndu-le în cap de cum vor încerca să miște în front. Un mod indirect de a le transmite democrat-liberalilor că au retragerea tăiată, dacă îi bate gîndul să iasă din PNL și să încerce o serie de fuziuni ori alianțe pe dreapta.

Asta pentru că liberalilor le convine mai degrabă un PDL ținut aproape, dar cu dinții rupți, decît unul care să plece și să încerce o formulă politică nouă în răgazul rămas pînă la alegeri.

La mijloc nu e vorba doar de o ciocnire politică, ci și de una a intereselor, în special în zona Transilvaniei, cea mai importantă regiune, în plan economic, alături de București. După epoca Antonescu, reamintim, PNL a intrat în zodia baronilor transilvăneni, în frunte cu Atanasiu, Căncescu, Uioreanu, Frunzăverde șamd, chiar dacă DNA a mai dat iama, ulterior, în unii dintre ei. Tot din Ardeal vine și actual șef al statului, susținut de respectivii baroni în dauna lui Antonescu.

În aceeași zonă, însă, își are forța și gruparea Blaga din PDL, cu Falcă, Ioan Oltean și alții ca ei în prim plan.

Două săbii care nu prea mai încap în aceeași teacă. E de așteptat ca grupul Atanasiu să forțeze, la viitoarele locale, cucerirea unor redute noi, precum Sibiul lăsat liber de Iohannis și unde stă bine PSD, Aradul lui Falcă, Bistrița lui Oltean, să reducă la minim influența lui Blaga în Bihor și a lui Boc în Cluj șamd. (În Bistrița, se știe deja că Atanasiu ”trage” de zor pentru finul său, Ioan Turc, în dauna liberalului Stelian Dolha și a pedistului Ioan Oltean).
Odată lichidate ultimele zone de influență din Ardeal ale grupării Blaga, vechiul PNL se cheamă că a cîștigat partida.

Atacurile lui Atanasiu nici măcar nu sunt o premieră, ne amintim că, nu demult, în martie, o ședință tensionată la PNL București a făcut tot grupul PDL să se ridice și să plece, indignat din sală. Pretextul era stabilirea noului sediu central al partidului, în realitate, însă, merele discordiei fiind cele șapte primării ale Capitalei, din care vechii liberali vor, de asemenea, felia cea mai groasă.

Strategia PNL în relația cu democrații nu e nouă, a folosit-o, culmea, chiar PD în raport cu partenerii din CDR în perioada cînd se săturase de Ciorbea și decisese că are nevoie de un premier mai pe gustul său. La rampă a fost scos Băsescu, autorul unor critici publice la adresa guvernării Ciorbea. Imediat, ceilalți democrați au intrat în rolul pacifiștilor, cu apeluri la calm, la concordie etc. Periodic, însă, și tot mai des, Băsescu ieșea cu noi și noi atacuri, pînă s-a produs o criză politică, iar Ciorbea a trebuit înlocuit cu Radu Vasile.

Dacă scandalul din aceste zile va fi mușamalizat, e de așteptat ca Atanasiu – ori altcineva – să iasă cu noi atacuri, pînă cînd se va declanșa și în PNL o criză oficială, a cărei rezolvare va reclama un sacrificiu major din partea unei grupări.
Ghici a căreia? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. […] sursa: inpolitics.ro […]

  2. unu, atanasiu e curat? sa vedem daca are si dna ceva de spus. apoi, masinaria pdl e cea mai buna masinarie electorala din tara, vechii liberali nu ar castiga niciun mandat de parlamentar fara pdl-isti. ce mai, pdl are structuri. pnl vechi era la mana psd.

  3. Liberalii sunt neseriosi si au vocatia tradarii iar PDL-istii sunt parsivi si au vocatia coruptiei. Punctul comun: sefilor lor din generatia matura au fost tovarasi de nadajde ai securitatii. Cel mai bine este sa te tii departe de asa societate.

Scrie un răspuns la PNL-PDL, un scandal bine pus la punct care va da curând în clocot | Nasul.tv Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998