CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

PNL – pulverizat de Ciuca: Partid dezechilibrat, incoerent si fara directie

17 comentarii / 4082 vizualizări / 10 aprilie 2022

Premierul general de armată Nicolae Ciucă a fost ales azi președinte al PNL cu unanimitate absolută – probabil o premieră istorică – grație celor 1060 de voturi din tot atîtea valabil exprimate la congres. Nici măcar un amărît de vot împotrivă nu a umbrit ”performanța” noului lider. Semn că liberalii sunt absolut de acord cu întreaga sa făptură; doar că asta înseamnă, obligatoriu, că sunt de acord și cu martelarea partidului lor de către noul lider, operată de acesta în discursurile de la congres.

Pentru că, stabilind de ce anume are neapărată nevoie partidul în viitor, Nicolae Ciucă a punctat indirect, dar nu mai puțin tranșant, lipsurile grave ale PNL în acest moment. Declarațiile sale conturează imaginea unui partid cules de pe drumuri într-o situație disperată, ca un cîine maidanez adunat din șanț din care se poate scoate ceva, dar e nevoie de o serioasă curățare, deparazitare, hrănire șamd.

Radiografia nemiloasă a PNL făcută de Nicolae Ciucă:

PNL e un partid dezechilibrat.
PNL nu are o direcție și un rost.
PNL nu e un partid definit de profesionalism.
PNL nu e deschis către societate și generează scandaluri și populisme.
PNL are slabe principii și reguli interne după care se ghidează.
PNL nu are coerență și încredere și nu poate genera stabilitate politică și administrativă.
PNL nu se bazează pe criterii de competență, integritate și profesionalism.
PNL nu are organizații și mecanisme de partid funcționale.
PNL nu are lideri cu responsabilități clare și resurse umane competente.

Iată principalele declarații ale noului lider militar al PNL:

– ”Românii aşteaptă de la noi rezultate şi eficienţă, nu populism şi gâlceavă permanentă.”

– ”Pentru asta, dragi colegi, trebuie să consolidăm principiile şi regulile după care se desfăşoară viaţa politică în PNL. Este nevoie să dobândim coerenţă şi încredere în viaţa internă de partid şi să generăm stabilitate, siguranţă în acţiunea politică, în actul de guvernare locală şi centrală. Ca să câştigăm încrederea electoratului trebuie să ne bazăm pe principiile meritocraţiei şi reprezentativităţii, pe criterii de competenţă politică, integritate şi profesionalism. Ne dorim să avem organizaţii şi mecanisme de partid funcţionale, şedinţe cu decizii, lideri cu responsabilităţi clare şi o resursă umană competentă. Consider că doar astfel PNL se va moderniza, se poate profesionaliza şi se va deschide către societate. Un PNL stabil şi puternic înseamnă o Românie stabilă şi puternică”.

– ”Sper ca, prin acest demers pe care l-am asumat, PNL să-şi găsească echilibrul. Nu suntem într-o situaţie simplă, dar am convingerea că vom putea să ne găsim un rost şi am convingerea că vom putea să regăsim o direcţie. Trăim într-o situaţie geopolitică deosebit de gravă, iar pentru noi cel mai important obiectiv este să guvernăm ţara. Sunt convins că, după această activitate, aleşii locali, liderii filialelor judeţene se vor întoarce acasă şi se vor preocupa de tot ceea ce înseamnă administrarea comunelor, oraşelor, iar noi aici, împreună cu miniştrii din Guvern, ne vom ocupa de tot ceea ce înseamnă administrarea ţării. Cetăţenii români aşteaptă de la noi soluţii, măsuri, aşteaptă de la noi să fie protejaţi”. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

17 Comentarii

  1. Cu o remarcă ffff importanta. Gândurile, imputațiile, constatările și rezolvările nu i aparțin. I au fost livrate. De către cine? Aceasta este întrebarea.

  2. @ Cu absența funcționării de armate șansele de conflicte militare extinse se reduc proporțional, ?

  3. Spunea Sun Tzu (câteva secole î.Hr.):
    « … îndepărtați din anturajul (inamicului) înțelepții și virtuoșii (…), ori trimiteți trădătorii în țara lui pentru a-i săpa administrația. (…) Sau trimiteți agitatori îndemânatici pentru a incita populația și a-i delapida bogățiile. Sau oferiți-le (pilde) imorale, pentru a le schimba obiceiurile (…) și a-i face să-și piardă capul »
    «Taie-le rădăcinile, (…) dezbină-i, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt. Astfel, nu va trebui să lupți pentru a-i cuceri, pentru că, (…) te vor implora pe tine să vii și să-i salvezi de ei înșiși »
    Sună cunoscut, nu? Iar rezultatele sunt, și au fost, mereu la fel:
    «Între masa poporului și clasele stăpânitoare este (…) o prăpasie de interese și de sentimente, pe care aceste clase (…), și-au dat toată osteneala s-o sape cât mai adânc.» (Caragiale)
    –––
    Azi, am atins „cele mai înalte cote”: „repetenții și plăvanii” formează „elita” noastră politică.
    Un partid politic nu este nimic altceva decât un „grup infracțional organizat” întru jecmănirea țării: la bază, o „clientelă” lacomă și nesătulă; la vârf, parveniții și trădătorii, recrutați și formați pe filierele specializate ale grupurilor de interese străine și băgați (prin vot democratic !) „pe gâtul” Românilor care habar nu mai au pe ce lume mai sunt și ce mai vor, dacă mai vor…

  4. Decadenta si decadere!
    pnl -ul e la al treilea import extern, direct la varful organizatiei. in ordine: kwj, catu-matu si acuma ciuca al nostru. Toate mutari in plic. Asta devoaleaza o degringolada totala. Nu mai este ierarhie acolo. Este un partid captiv, dirijat de forte care nu simt ritmul societatii romanesti. Partenerul strategic vrea subordonare slugarnica in colonie. Nu e nici o diferenta intre americanii astia si rusii din anii 50. Diferenta trebuie s o facem noi. Trebuie pusi la punct, trebuie sa ne luam tara inapoi! Nu trebuie sa inventam nimic, trebuie sa vedem ce fac ungurii, polonezii, turcii..

  5. Ca sa se mentina la guvernare dupa urmatoarele alegeri, PNL trebuie sa se mentina pe locul 2 dupa PSD. Pana acum celor doua partide le-a convenit atacul sistematic facut de George Simion – AUR la adresa USR. USR-ul a fost eliminat de pe piata si in locul lui a crescut AUR. Acum insa atat PSD cat si PNL au probleme cu noul partid care trebuie oprit din ascensiune. Ciuca trebuie sa mentina PNL pe locul 2 in sondaje.

  6. AUR nu a făcut un atac sistematic la USR. AUR este o alternativa nationala anti-coruptie la USR-ul neo-progresist cu tente neomarxiste si globaliste, mai putin liberale. USR a fost „cumintit” de Iohannis, nu de de AUR. AUR a facut un atac „sistematic” la Iohannis si la putere, in timp ce cu USR a mai avut si alieri parlamentare. AUR este dusmanul natural al actualei puteri, in timp ce USR se poate recupera de ea, odata ce-si baga „mintile in cap“ (asculta de Iohannis).

    • PNL si PSD s-au folosit de George Simion ca sa atace sistematic USR. Eu nu discut despre (im)potenta politica a USR. In logica ta, AUR va fi cumintit de Iohannis. Deja conducerea AUR s-a cumintit dezicandu-se public de legionarul Calin Georgescu.
      Dincolo de mesajul electoral, partidul AUR nu poate guverna singur fara alte partide. De aceea am si afirmat ca va putea guverna doar cu PSD, daca PNL se duce pe locul 3.

      • Baţi câmpii Dracule Gol şi răstălmăceşti prosteşte.
        N-are nici o valoare ce „previzionezi“ tu.
        Eşti încă unul (sau acelaşi, unul delirant care zicea pe aici că el mafalda neamului românesc) frustrat anti-AUR, care crede că dărâmând pe altul cu minciuni – „influencer“ închipuit – se va ridica pe sine. Mănânci la ….. ce nu trebuie!

    • O imagine din care se vede coafura lui George Simion. Cam cat fixativ si-a pulverizat cocota aurista?
      https://www.facebook.com/photo?fbid=525027358992707&set=a.425801828915261

      • Mai fă şi tu ceva pe lume, ratatule, nu mai saliva la AUR.

        • Schizo, aici este vorba despre contextul ajungerii lui măCiucă la conducerea PNL. Partidele politice din Parlament sînt PNL, PSD, AUR, USR, UDMR.

          • Te dai singur de gol că eşti doar un hater plin de ură?
            Bravo, fariere. Aici este vorba mai degrabă de faptul că eşti un bolnav cu gândul la măCiuci şi băleşti la coafura lui Simion.

          • Simion bălește la Ciucă și-l prezintă ca pe un transsexual. https://www.facebook.com/photo?fbid=527942138701229&set=a.425801828915261

      • Te dai singur de gol că eşti doar un hater plin de ură?
        Bravo, fariere. Aici este vorba mai degrabă de faptul că eşti un bolnav cu gândul la măCiuci.

        • George Simion obsedat de CUR-iști: „SeCURI-ȘTI vechi și noi” este comentariul sau la postarea https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/721373519216139

          • Treanca fleanca, caca maca, cur şi pipi. Atâta te duce mintea de retardat.
            N-are nici o legatură realitatea cu ce spui tu, dar te satisface ca pe un oligofren care spune caca şi cur la infinit.

  7. @ Bă, cum de în secolul XXI mai există state cu armate, ? Cu ce se ocupă „specialiștii” , ?

Scrie un răspuns la Dragu Plin de Date Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998