Un articol publicat de Inpolitics acum trei ani se dovedește, din nefericire, mai actual ca oricînd, semn al lipsei de maturitate a clasei politice chiar și după un sfert de secol de experiențe nefaste. Concluzia e tristă: pînă să realizeze unirea cu Basarabia, românii se dovedesc incapabili să se unească în propria țară….Reproducem mai jos articolul din 1 decembrie 2013:

”DE CE AR TREBUI DESFIINTATA ZIUA NATIONALA A ROMANIEI

Simplu: pentru că este, an de an, prilejul perfect pentru scandaluri politice și nu numai, iar mesajul transmis este, permanent, unul al dezbinării, demonstrînd fără echivoc că nu orice stat poate ”duce” un eveniment de o asemenea încărcătură simbolică precum Ziua Națională. România, în orice caz, demonstrează de aproape un sfert de secol că nu e în stare.

Așa cum multe minți luminate au remarcat de amar de timp, pe 1 decembrie, România lasă impresia nu de sărbătoare, ci de comemorare. Nu de bucurie, ci de tristețe. Americanii serbează cu hamburgeri, bere, muzică veselă și artificii, noi cu popi, colive, coroane de fori, cruci, slujbe bisericești, discursuri politice sforăitoare, parăzi militare specifice, cel mai adesea, țărilor din blocul comunist plus Franța (care suferă, probabil, de sindromul ”după război mulți viteji s-arată”). E cool să îți scoți la defilare utilajele militare la cîteva zile după ce aflăm dintr-un raport oficial că 60% dintre ele sunt nefuncționale, dar, asta e, zicem că mulți văd, puțini pricep.

Adevărata problemă a României este, însă, faptul că nu reușește sub nicio formă să depășească statutul de pămînt al micilor meschinării politice, al rîcilor penibile și al demonstrațiilor perpetue de imaturitate.

La sfîrșitul fiecărui 1 Decembrie românii rămîn cu un gust amar după spectacolele dizgrațioase oferite de clasa politică, de la bălăcăreală la bătaie în toată regula. O coincidență nefericită face ca, cel puțin odată la patru ani, ziua națională să pice în preajma alegerilor parlamentare și prezidențiale, ceea ce are efectul kerosenului turnat pe foc.

Seria neagră a început încă de la prima sărbătoare ”pe stil nou”, în 1990, atunci cînd liderii abia încropitei opoziții erau huiduiți, la Alba Iulia, la scenă deschisă, de miile de feseniști dirijați de ”occidentalul” premier Petre Roman. În plus, reprezentanții puterii și cei ai opoziției își stabiliseră, din capul locului, spații diferite pentru aniversare. Excelent mesaj din partea unei țări abia renăscute din cenușa comunismului.

În 1991, aceeași organizare separată, aceeași dezbinare.

În 1992, la fel, cu un bonus oferit de scandalul dintre Gheorghe Funar și UDMR, la Cluj (plăcuțe, inscripții, statuia lui Matei Corvin etc).

În 1993, puterea sărbătorește la Alba Iulia, opoziția la București, dar reprezentanți ai opoziției aflați în cetatea unirii sunt bătuți de forțele de ordine.

Scenariul dezbinării și al manifestărilor ”pe căprării” continuă an de an tot mai îndîrjit.

În 1999, la Alba Iulia, tensiunile din piață sunt atît de mari încît președintele țării, Emil Constantinescu, renunță să-și mai țină discursul oficial, pe fondul huiduielilor pesediștilor, peremiștilor, peuneriștilor și pesemiștilor.

În 2000, două treimi dintre parlamentari au chiulit de la ședința solemnă dedicată Unirii, în timp ce UDMR reclama de zor lipsa drepturilor pentru minoritatea maghiară. În același timp, drept bonus, România se confrunta, terifiată, cu perspectiva de a avea președinte un extremist, C.V.Tudor.

În 2002, și mai grozav: tradiționala ședință solemnă a parlamentului, dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, e programată mai devreme cu trei zile pentru a nu strica programul de week-end al aleșilor nației.

A urmat un nou spectacol, încă și mai penibil. Preşedintele Ion Iliescu i-a decorat, la Palatul Cotroceni, la (mare) grămadă, pe preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, premierul Adrian Năstase, miniştrii, consilierii prezidenţiali, şefii serviciilor speciale, şefii unor instituţii autonome, senatori şi deputaţi, academicieni, oameni de cultură. Cu mare greutate au scăpat nedecorați de la festivitate femeile de serviciu, portarii și șoferii.

În 2003, atentatele de la World Trade Center, din urmă cu doi ani, au constituit un pretext perfect pentru desfășurarea unor forțe polițienești inimaginabile, la Alba Iulia, pentru ca Ion Iliescu și guvernul PSD să nu fie tulburați de huiduielile publicului.

Peste 2.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine au asigurat ordinea, măsurile de securitate incluzînd chiar controlul corporal al unor preoţi prezenţi la Te Deum. Pe parcursul vizitei preşedintelui în Alba Iulia a fost desfăşurat un dispozitiv impresionant de poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Poliţiei Militare şi ofiţeri SPP. De asemenea, circulaţia pe toate străzile de acces spre Cetate a fost închisă, iar în timpul nopţii unele dintre maşinile parcate în zona în care urmau să se desfăşoare manifestările au fost ridicate.

În 2004, incredibil, dar adevărat: Parlamentul a uitat să pregătească sărbătorirea Zilei Naționale. Chestorul liberal al Senatului, Paul Păcuraru, a recunoscut public, la vremea respectivă, că parlamentarii – atît senatorii cît și deputații – au uitat pur și simplu să organizeze manifestările solemne obișnuite de Ziua Națională la Palatul Parlamentului. Păcuraru a arătat că Biroul Permanent al Senatului a decis cu o săptămîna în urmă ca, în data de 30 noiembrie, în timp ce se ia o “pauză” în dezbaterile pentru buget, să se organizeze ceremoniile obișnuite pentru acest prilej. Însă, concentrați pe adoptarea bugetului, senatorii au uitat să reamintească deputaților – și invers – să se ia o decizie în acest sens în Birourile reunite ale celor două Camere, astfel că nimeni nu s-a mai ocupat de organizare.

A fost pentru prima oară în istoria post-decembristă cînd Parlamentul nu a organizat o şedinţă solemnă în cinstea Zilei Naţionale de 1 Decembrie.

În 2009, evenimentele s-au precipitat: de Ziua Nationala, PDL a lansat, nici mai mult, nici mai puțin, decît chemarea la revoluție, de Ziua Națională, ca reacție la așa-zisa călcare în picioare a idealurilor revoluției de către opoziție, după semnarea unui acord la Timișoara între Geoană, Antonescu, Iohannis și Ciuhandu. În mai multe orașe ale țării au avut loc proteste de stradă, în timp ce pedelistul Traian Ungureanu declama, ritos: ”E clipa revoltei, protestați în stradă”

În 2010, alt circ: președintele României e atît de pătruns de Ziua Națională încît dă o fugă în Kazahstan, ca să evite huiduielile. În lipsa lui, încălcînd grav protocolul de stat, onorul îl primește nu președintele Senatului, Mircea Geoană, ci premierul Emil Boc, prilej pentru proteste vehemente ale opoziției.

”Astăzi, 1 Decembrie, cu ocazia evenimentelor organizate pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României a avut loc un fapt fără precedent. Încălcându-se protocolul oficial (…) onorul militar a fost dat primului-ministru, şi nu preşedintelui Senatului, prezent la eveniment”, susţine PSD într-un comunicat transmis Agerpres. Răstimp, la Alba Iulia, reprezentanții PDL sunt huiduiți, iar Victor Ponta aplaudat de mulțime, la depunerea unei coroane de flori.

În 2011, pe fondul tensiunilor cu Băsescu, cel care dorea să îl înlocuiască din funcție, premierul Boc serbează separat unirea, la Alba Iulia, dar se alege cu huiduieli și cu scandări ”Hoții” la adresa lui și a celorlalți pedeliști de față.

Oficial, rămîne un mister de ce nu a stat premierul la București, acolo unde Băsescu a asistat la parada militară de la Arcul de Triumf și unde s-a recurs, din informațiile care se vehiculează, la serviciile a sute de ofițeri, activi ori rezerviști, ai serviciilor secrete pe post de figuranți, ca să nu apară incidente de tipul celor de la Alba Iulia.

Anul acesta, treaba merge înainte: se fac speculații din timp dacă președintele va sta umăr la umăr cu premierul la parada de la Arcul de Triumf, lucru care se întîmplă, finalmente. La Alba Iulia, altă belea: reprezentanții clasei politice sunt huiduiți iar, de astă dată de opozanții proiectului Roșia Montană. Semn că practica scandalului de Ziua Națională s-a instituționalizat, la noi. Răstimp, la București, românii se bat și se calcă în picioare pentru a ajunge la defilare, sperînd, probabil, că se lasă cu fasole la cazan, sarmale și ciolan afumat, ca în alte dăți. Suntem nu doar un popor unit, ci și ortodox, în miezul postului Crăciunului.

Seara, obișnuita dezbinare: premierul și președinții celor două Camere nu onorează recepția dată de președinte, la Palatul Cotroceni. Prea multă socializare strică, chiar și de Ziua Națională.

La mulți ani, Românio…The show must go on! (Bogdan Tiberiu Iacob)”