CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

S-a oficializat dictatura?

11 comentarii / 9015 vizualizări / 15 mai 2020

24 de ore care au zguduit România, ridicînd la modul cel mai serios problema dacă nu cumva asistăm la oficializarea dictaturii la noi. Iar întrebarea rămîne valabilă mai ales după aberantele evenimente de ieri, încheiate la miezul nopții, ca în romanele Agathei Christie, și care au reușit să bage întreaga națiune în ceață.

Miercuri, avusesem în parlament mega-scandalul amendamentului halucinant al deputatului PNL Florin Roman la legea de reglementare a măsurilor anti-pandemie, conform căruia legea intră în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.
Constituția prevede cît se poate de clar că termenul e de trei zile de la publicare, dar ne-a explicat senatoarea PNL Alina Gorghiu că ”În politică sunt permise artificii, chiar dacă se încalcă Constituția!”.

Altfel spus, partidul de guvernămînt ne-a anunțat, senin, că trebuie călcată în picioare legea supremă a statului român pentru că avem niște chestiuni importante de rezolvat și nu se cade să ne împiedicăm de amănunte și tehnicalități.

Propunerea a trecut lejer de Comisia Juridică a Camerei, dar reacțiile violente apărute în media au dus la refacerea raportului, iar finalmente, amendamentul a fost eliminat.
Ne-am bucurat prematur că democrația – sau măcar aparența ei – a fost salvată, pentru că a venit nebuna zi de ieri.

Să o luăm metodic.

Inițial, lucrurile păreau în regulă.
Înaintea ședinței de guvern, premierul Ludovic Orban a anunțat că se va da o OUG de modificare a legislației privind starea de alertă, astfel încît să preia el însuși conducerea Comitetului pentru Situații de Urgență, ajutat de ministrul de Interne, cel al Dezvoltării și de șeful IGSU.
O decizie foarte probabil impusă de ultimele sondaje, care relevă o creștere masivă a încrederii în Raed Arafat, dublă față de cea a lui Orban și mult peste cea a președintelui Iohannis. De ieri, Arafat a fost împins pe post de vioara a patra, în urma ministrului Ion Ștefan ”Grindă”, a cărui prezență în conducerea Comitetului e greu de înțeles.

Foarte important, însă, Ludovic Orban a anunțat – corect am spune – că starea de alertă care va fi declarată de azi pe baza OUG 21/2004 va ține cont de decizia CCR, care interzice restrîngeri de drepturi constituționale altfel decît prin lege organică. Care lege încă nu e în vigoare.
După ședința de guvern, Comitetul s-a întrunit în noua formulă pentru a redacta documentul declarării stării de alertă.
Pînă aici, totul e în cadrul legal.
Guvernul pare resemnat cu vidul legislativ de trei zile, pînă la intrarea în vigoare a legii adoptate miercuri în parlament, iar legislația existentă e respectată la literă.

La orele 18,30, vine, însă, lebăda neagră, sub forma președintelui Iohannis, care anunță poporul, dar mai ales guvernul, că:

”Astăzi, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență declară starea de alertă și va institui toate reglementările obligatorii prin care vor fi menținute măsurile de prevenție. Am văzut discuții în spațiul public legate de intrarea în vigoare a noii legi privind starea de alertă abia de luni, iar unii politicieni, care se dovedesc total iresponsabili, alimentează ideea de vid legislativ. Dragi români, nu vor urma trei zile fără reguli și restricții! Reîntoarcerea bruscă la situația de dinainte de pandemie este imposibilă. Virusul nu ține cont de acte administrative, iar renunțarea prematură la toate regulile care s-au dovedit bune ar însemna o gravă eroare. Avem un cadru legal în vigoare și în baza lui vor fi luate toate deciziile pentru ca inclusiv în următoarele trei zile să păstrăm toate regulile necesare pentru ca sănătatea și viața cetățenilor să nu fie puse în pericol”.

Și, mai aruncă o săgeată președintele: ”Această perioadă ne-a arătat și că cele mai grele provocări pot fi depășite dacă Executivul, reprezentat de Președinte și Guvern, lucrează ca o echipă. Și acesta este modul de funcționare corect într-un stat consolidat, ca Președintele și Guvernul să își înțeleagă responsabilitățile și să colaboreze pentru a proteja cetățenii”.

Practic, Iohannis transmite indirect guvernului că trebuie să găsească, indiferent cum, formula menținerii interdicțiilor chiar în absența cadrului legislativ. Acel cadru despre care președintele mincinos spune că ”e în vigoare”.

Conflict între palate!

E probabil că din acel moment, Comitetul intră în vrie. Orele trec și noul lider al Comitetului, Ludovic Orban, nu iese la rampă cu anunțul privind starea de alertă. Suspansul ne omoară.
Puțin spre miezul nopții pică bomba: Orban nu mai iese, lasă ”onoarea” trioului Vela-Arafat-Tătaru.

Premierul și-a pus la butonieră floarea conducerii Comiteutlui doar pentru a da bir cu fugiții.
La miezul nopții, aflăm, stupefiați, că de azi suntem supuși restrîngerii unor drepturi constituționale în disprețul total al deciziei CCR despre care Orban ne asigura tot ieri că va fi respectată cu sfințenie.

Ca bîlciul să fie complet, aflăm că nu sunt prevăzute amenzi pentru încălcarea respectivelor reguli, ceea ce ar putea crea iluzia unui compromis între cererea imperioasă a lui Iohannis și protejarea cetățenilor de abuzuri.

E fals!
Indiferent dacă vor exista sau nu consecințe concrete pentru cetățeni, măsurile anunțate azi noapte de guvernanți sunt ilegale, imorale și neconstituționale. Mai grav, ca și propunerea celebrului amendament al lui Roman, e că ele au fost făcute în deplină cunoștință de cauză.

Nu e ucidere din culpă, ci asasinat în toată regula.

Pe ce s-au bazat guvernanții?
Pe imposibilitatea Avocatului Poporului de a contesta decizia la CCR, ca și a Parlamentului, pe pasivitatea partidelor din Opoziție și, probabil, pe reacția slabă a presei năimite cu bănuți de la buget.
În doar 24 de ore, Constituția a fost supusă controlat unor tentative de viol, două la număr, dintre care una reușită.

Și asta, în principal pentru că așa a dorit președintele Klaus Iohannis.
Faptul că Ludovic Orban nu a mai apărut în fața românilor aseară denotă clar delimitarea sa de deciziile luate, dar asta nu înseamnă mai nimic. Premierul nu a avut curaj să țină piept Cotrocenilor și a acceptat să gireze încălcarea legilor.

Ieri s-a deschis un drum de o periculozitate extremă pentru democrația din România, unul pe parcursul căruia ne putem aștepta la orice, în viitor, inclusiv – să luăm un exemplu banal – la înscrierea lui Klaus Iohannis, în 2024, în cursa pentru al treilea mandat prezidențial.
Pentru că – nu ne-a explicat deja Alina Gorghiu? – în politică se poate recurge la artificii chiar dacă se încalcă Constituția. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

11 Comentarii

  1. Dictatura sau Prostie ? Pot amaratii astia sa faca democratie ? DE fapt, dictatura n-a incetat in Romania niciodata din 1940 incoace. Atit ca in ultimii 30 de ani avem dictatura Securitatii dupa ce anterior am avut-o pe cea a Partidului unic si a Familiei Ceausescu(vreo 25 de ani…). Atita putem, astia suntem, o Africa Alba !

  2. „Se interzice exportul de buştean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund, pentru o perioadă de 10 ani, în spaţiul extracomunitar începând cu data de 1 ianuarie 2021. (…) Nerespectarea interdicţiei de export a masei lemnoase se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă în cuantum de 100.000 lei”, prevede Legea privind gospodărirea durabilă a pădurilor României, iniţiată de mai mulţi deputaţi PSD.

    Se va exporta numai in Austria, Germania si Ungaria… Bravos, Sekuritate NKVD !

  3. Vreau sa va intreb ceva…fara suparare…Cand a fost data ONG 13, tot asa de virulenti ati fost? Nu de alta, dar…sunteti scandalosi !

    • @Eugenia
      Virulenți au fost cei care au ieșit în stradă, în frunte cu unul îmbrăcat în geacă roșie, iar acum merg pe burtă ignorând abuzurile comise de actualii guvernați.

      • A, deci virulenti au fost cei care au iesit in strada, inclusiv puhoiul din diaspora ….Am inteles… tot traiam cu impresia ca cei virulenti au fost cei care imparteau in stanga si in dreapta, bulane…
        Ce chestie! S-a intors lumea cu susul in jos!!!!

        • Mai ușor cu diaspora că s-a lămurit cine este ea. :))))))))))

  4. Constitutia nu este legea suprema in stat, dupa cum scrie BTI. Ci legea fundamentala.

    Diferenta e ca o lege fundamentala sta la baza sistemului, pe cand o lege suprema, la varf.

    • Sistemul este SRI, adică Securitatea. Constituția nu să la baza SRI.

  5. Cred ca am apasat o tasta gresita,reiau.Graba cu care werner si ai lui s-au miscat ca sa se acopere cu hartii pentru 3 zile mi se pare ciudata.Ce s-ar fi intamplat in 3 zile ??? Lucrurile mergeau „ca alta data” dupa care se relua metoda „zabala in gura” sub alt nume : „….de alerta”.Adica un intreval de timp al carui orizont e greu de definit tinand cont de canonada continua sub care ne tin autoritatile prin TV-uri spunandu-ne in clar ca pandemia se poate intoarce.Nu stiu daca se intoarce pandemia ori va aparea „din senin” un alt sinistru care sa ne readuca cu botul pe labe.Ceea ce constat stand de vorba cu prieteni vechi de pe la tara,cu alti prieteni (mai noi) de prin industria carnii si cu altii…….este ca productia autohtona rezultata din agricultura si crestrea pasarilor si animalelor este pe cale sa devina istorie.Inchei indreptandu-mi gandul si multe semne de intrebare catre tineret care vad ca se distreaza,fara limite si chiar nu are nici o treaba cu ce se intampla sub piciorusele lui.Caci despre viitor…..

    • Se întâmplă ce vedem cu toții, cresc șansele de răspândire a virusului.

      • Creste prostia din tine, sclavete criminal! Care virus, ala inexistent?

Scrie un răspuns la Nea Ion De La Raion Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998