CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Senzaționala geostrategie a Chinei

4 comentarii / 3023 vizualizări / 23 martie 2020

Primarul New York-ului anunță că sistemul sanitar al metropolei este la o distanță de doar zece zile de colaps. Supus unei uriașe presiuni a pandemiei, pur și simplu nu mai face față. La fel cum s-a dovedit că și sistemul medical al Italiei, al doilea cel mai bun sistem al Europei după Franța, a colapsat. După care a intrat în colaps al treilea cel mai performant sistem european, cel spaniol. Și nici Germania doamnei Angela Merkel nu e prea departe. Rând pe rând, se prăbușesc legendele. Și asta se întâmplă în timp ce China a declanșat o ofensivă politică și diplomatică fără precedent, pentru a se afirma pe întreaga planetă ca un pilon de stabilitate în domeniul economic și medical. Practic China, în numai câteva zile, renaște din propria cenușă.
Guvernul Chinei a declarat că se implică în toate zonele planetei depășite de coronavirus și că este dispus să ajute statele în dificultate. Și chiar face acest lucru. Oficialii din Serbia au cerut ajutorul Beijingului, deplângând în același timp lipsa de solidaritate a Uniunii Europene. Au primit și primesc acest ajutor. În timp ce Germania, e adevărat, doar temporar, a blocat exportul de aparatură medicală, indispensabilă contracarării coronavirusului, afectând astfel în mod grav Italia, care era unul dintre principalii beneficiari, China se arată dispusă să-i furnizeze Italiei tot ce-i lipsește. Iar în siajul Chinei, și Rusia procedează la fel. De ce se implică Beijingul cu atâta determinare în diferite state ale lumii? Care este explicația? E doar un reflex admirabil de natură umanitară?
Pandemia de coronavirus a izbucnit în China. Informațiile accesibile până
în prezent opiniei publice converg către ideea că această tulpină periculoasă a virusului a scăpat dintr-un laborator din provincia Wuhan, epicentrul pandemiei. După care s-a răspândit cu o repeziciune nemaiîntâlnită. Mai întâi în China și apoi pe mapamond. Tot China este statul care a lichidat primul epidemia de coronavirus. În prezent, niciunul dintre cetățenii Chinei, cu excepția celor întorși din străinătate, nu este afectat de virus. După China, urmează Singapore. Și apoi Coreea de Sud. Cei care susțin teoria conspirației, încearcă să acrediteze teza conform căreia China nu se mai confruntă cu pandemia, întrucât a avut și a utilizat antidotul, iar în prezent și în viitor încearcă să realizeze câștiguri considerabile în urma avansului pe care l-a luat în fața altor state ale lumii. Și, în primul rând, în raport cu cea de-a doua mare economie a lumii după cea chineză, economia Statelor Unite. Realitatea însă s-ar putea să bată filmul. Și să fie de o simplitate uluitoare.
China și-a testat populația în masă. A reușit să câștige infernala cursă a diagnosticării propriilor cetățeni și a separării celor bolnavi de cei sănătoși, până la epuizarea efectelor coronavirus. Știm cu certitudine că această rețetă a fost adoptată cu un excepțional succes și de căre Singapore, care a învins într-un termen record pandemia. Urmează Coreea de Sud, de unde, har Domnului, vom importa și noi, pentru început, două milioane de teste rapide, dintre care primele 200.000 intră în țară săptămâna viitoare.
Pentru a mă face mai bine înțeles, voi deschide o scurt paranteză. Repet ceea ce am mai spus și în dezbaterile unor televiziuni de știri. Dacă populația nu este testată în masă, statistica pe care o vehiculăm și la care ne raportăm este mincinoasă și le oferă premize greșite specialiștilor, care zi de zi pregătesc strategiile de contracarare. România nu va scăpa de unda de șoc a pandemiei, decât după testarea în masă a populației și după ce vom ști cu adevărat care este situația. Câți dintre noi suntem contagioși și câți nu. Și, în funcție de asta, cum trebuie să ne distanțăm social unii de alții. Și pentru cât timp.
În orice caz, Statele Unite susțin în mod constant că la originea pandemiei se află un virus scăpat dintr-un laborator din China. Chinezii, la rândul lor, de la nivelul celor mai înalți oficiali, au lansat un scenariu de contracarare. Și anume că, în provincia Wuhan, virusul ar fi fost adus de militarii americani. Oare care o fi adevărul? Adevărul, dacă există într-unul dintre cele două scenarii, probabil că nu va fi niciodată demonstrat. Ceea ce nu înseamnă că părțile implicate nu vor încerca. Originea virusului nu reprezintă deloc o simplă dispută medicală sau politică. Originea virusului are o miză financiară uriașă. Haideți să ne imaginăm ce se va întâmpla după ce această pandemie se sfârșește, cum se va sfârși, și după ce planeta va încerca să decoleze din cea mai sinistră criză economică din ultimii 90 de ani. Nu ne putem aștepta oare ca acest caz al coronavirusului să devină subiect de drept internațional? Dacă unele dintre statele puternice ale lumii vor porni de la premiza că vinovată pentru pandemie este China, fie cu intenție, fie prin neglijență? Dacă așa se va întâmpla, nu vor urma procese internaționale? Nu se vor cere despăgubiri uriașe, așa cum s-a întâmplat la capătul oricărui război mondial? Nu trăim oare într-un război asimetric, așa cum au început să recunoască mai mulți șefi de state? Cine va plăti despăgubirile de război? Nu cumva mai multe state ale lumii se vor coaliza, pretinzând plata unor uriașe daune de către cea mai puternică economie a lumii, comform valorii produsului intern brut?
Ei bine, dacă așa stau lucrurile, mie unul îmi vine mai ușor să înțeleg de ce Beijngul se arată atât de dispus să ajute pe cheltuială proprie state aflate în mare dificultate. În primul rând, arătându-și bunele intenții, încearcă să evite în viitor orice risc legat de plata unor daune. Cumpărând acum, la greu, bunăvonța unora dintre statele puternice ale lumii. În al doilea rând, China face o demonstrație de forță. Este, iată, primul stat care a învins coronavirusul, are experiența, infrastructura și fondurile necesare și poate deschide frontul de luptă oricunde pe mapamond, acolo unde i se solicită. Pandemia devine astfel pentru China o teribilă oportunitate de a-și afirma forța la nivel global. Firește, în competiția cu Statele Unite, în primul rând, și în condițiile în care, chiar în aceste zile, în ciuda unor măsuri fără precedent, autoritățile de la Washington par îngenuncheate. Dacă așa stau lucrurile, suntem martorii aplicării unei excepționale strategii în materie geopolitică. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. @Deci , cum ați comenta și despre faptul că, medicul specialist Străinu-Cercel este un medic care, ca și Ponțiu Pilat, recomandă în mod frecvent spălatul pe mâini, dacă ați remarcat, ?

    • Streinu-Cercel recomandă și el ce este disponibil. Serviciile și guvernul continuă să acuze PSD că nu a făcut stocuri de echipamente de protecție în Septembrie 2019.

      Ce au făcut acești securiști și toată această mafie securistă în Octombrie 2019, Noiembrie 2019, Decembrie 2019, Ianuarie 2020 și Februarie 2020 știm.

  2. China nu este un stat comunist, aici va inselati amarnic, lasandu-va spalati pe creier de propaganda americana. In China functioneaza un capitalism nemilos, care a produs 800 de miliardari in dolari, coruptie extinsa si discrepante sociale. Preocuparea de capatai a partidului comunist este atenuarea tensiunilor si asigurarea pacii sociale. Deci miracolul chinezesc se datoreaza in primul rand POPORULUI, foarte muncitor, foarte ambitios, foarte competitiv, intreprinzator, entuziast si dornic de imbogatire. In 1958, in timpul Marelui Salt Inainte, sub sloganul ” Sa depasim Marea Britanie si sa ajungem America”, taranii s-au apucat sa faca otel, in furnale improvizate in propria gradina. Cati din taranii nostri s-ar apuca de altceva decat de crescut gaini si porci prin batatura? Cati din romanii nostri si-ar deschide o afacere proprie ? Clasa intreprinzatoare chineza s-a dezvoltat din acei tarani care in 1976 traiau cu mai putin de 2 dolari pe zi. In 1976, 99% din populatia Chinei traia cu mai putin de 2 dolari pe zi, nu exista asadar capital autohton. De ce CAPITALISMUL LA FIRUL IERBII nu este posibil si in Romania??? Trebuie sa modificam mentalul colectiv si sa invatam din experienta chineza. Cat despre America, este un imperiu in disolutie, de la care nu avem NIMIC de invatat.

  3. Otilia 1956 Felicitari ! Perfecta radiografia facuta de catre tine Chinei .

Scrie un răspuns la otilia 1956 Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998