CURS VALUTAR

Si totusi, ce sanse are Cautis sa ajunga deputat PSD?

3 comentarii / 2420 vizualizări / 11 octombrie 2016

Nule, la o analiză superficială. Prafrazîndu-l pe Iisus, mai degrabă ar trece cămila prin urechile acului decît să ajungă fostul cațavenc pe listele supervizate de Dragnea. Mari de tot, la o analiză ceva mai aprofundată. Care ar putea scoate la iveală amănunte interesante.

O primă mare ciudățenie în cazul Căutiș e faptul că el recunoaște deschis că a mers la șeful organizației Constanța și s-a autopropus viitor deputat. De parcă filialele de partid ar fi agenții loto, dai banul, iei biletul și te rogi să cîștigi. Regula de fier e că partidul e cel care ar trage de diverse personaje, iar acestea se ”lasă” greu, după o matură chibzuință și numai spre binele poporului.

Bătaia pe fotoliile parlamentare, acum, e mai aprigă ca oricînd, în condițiile în care din noul parlament dispar automat cca.120 de locuri și mulți actuali aleși țin cu dinții de post.
În filiale se așteaptă, totodată, prin revenirea la votul pe liste, să fie impuși de la centru anumiți candidați, ceea ce complică și mai rău lucrurile.

A doua mare ciudățenie e că Felix Stroe, liderul filialei constănțene, a luat foarte în serios oferta lui Căutiș și a negociat cu el, pe îndelete, săptămîni în șir, Pînă acum, el nu a reacționat în scandal, prin vreo dezmințire.

A treia ciudățenie e că Liviu Dragnea, președintele PSD, nu face cîtuși de puțin anunțul firesc și de bun simț că Alexandru Căutiș nu are ce căuta nici în visele lui pe listele partidului, ci doar atrage atenția, cu voce blîndă, că totul depinde, în final, de semnătura sa. ”Deocamdată, nu îl avem pe liste pe Căutiș”.

Deci, meciul se joacă.

De ce spunem că ar fi fost de bun simț un refuz tăios chiar?

Simplu: pentru că nu poți primi în rîndurile partidului – nu mai spunem pe liste – un personaj care nu îmbrățișează valorile acestuia și nu îi respectă conducerea aleasă. Ori, Căutiș e cunoscut pentru pozițiile sale violent anti-PSD și anti-Dragnea.

Dragnea avea ocazia să tranșeze categoric și direct chestiunea Căutiș.
Nu a făcut-o, astfel că suspansul crește.
Vom afla decizia finală abia peste zile bune, cînd se încheie formarea listelor.

Nu știm natura exactă a relațiilor dintre Căutiș și PSD(Constanța), deși acesta a dezvăluit că a făcut lobby inclusiv pentru un consilier județean, la alegerile locale(?!!). Ceea ce sporește buimăceala.
PSD se poartă de parcă i-ar datora ceva jurnalistului și trebuie să se achite de datorie.
Nu știm despre ce datorie ar putea fi vorba, dacă ea există, desigur. Față de ziarist ori de cine știe ce structură.

În treacăt doar, să ne amintim, însă, că Alexandru Căutiș e ziaristul care a dat publicității celebrele fotografii cu Mircea Geoană, candidatul prezidențial al PSD din 2009, în vizită la Vîntu.
Vizită despre care s-a spus că l-a costat scump, electoral, pe Geoană.
Poate chiar funcția supremă.

La acea vreme, Liviu Dragnea era șeful de campanie al lui Geoană.
Cîteva luni mai tîrziu, el a avut un rol major în excluderea lui Geoană din partid.
În 2015, într-un interviu, Geoană îl acuza pe Dragnea nici mai mult, nici mai puțin decît de trădare: ”Liviu Dragnea este cel mai slab lider pe care l-a avut PSD-ul în ultimii 25 de ani. Mă refer inclusiv la faptul că a venit de la PD. Inclusiv faptul care vine dintr-un partid cu care suntem într-o rivalitate istorică care continuă astăzi în stânga şi dreapta”.

Mai pe scurt, Dragnea era atacat la originea băsist-pedistă.

Cîteva luni mai tîrziu, replica lui Dragnea a venit, la fel de dură, el afirmînd public că Geoană era membr al unei frății mafiote care îl eliminase de la conducerea Ministerului Internelor, în prima parte a anului 2009. ”Este frăția mafiotă din cauza căreia am plecat de la Ministerul de Interne”, a declarat Liviu Dragnea, în noiembrie anul trecut, la România Tv.

Foarte interesant: eliminat în mod barbar de la cîrma unui minister greu după doar 12 zile, adică recordul all-time de la noi, Dragnea acceptă senin, în toamnă, să fie șeful de campanie al ”mafiotului” Geoană.
Fostul consultant politic al lui Geoană, la alegerile din 2009, l-am numit pe Cozmin Gușă, vorbea și el, tot de trădare din partea lui Dragnea, ba chiar de finanțarea, de către acesta, a campaniei rivalului Băsescu.

2009 – un an în care re-alegerea lui Băsescu a comportat multe necunoscute, inclusiv la nivelul PSD.

Un actor important al acelor alegeri bate azi la ușa PSD și se cere deputat.

Ce ar fi chiar să primească respectivul loc, în ciuda criticilor ori a hohotelor de rîs ale confraților? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. te duci la sediul filialei, spui parola si esti acceptat imediat candidat, apari pe sticla, spui tot felul de tampenii si nu esti dat afara pentru ca taticul cotizeaza(baga banul) esti selectat candidat, esti tehnocrat selectat de Bruxelles cu afaceri murdare si ascunse, eventual finantat de Soros esti numai bun sa candidezi, tragi sfori, santajezi, finantezi, manipulezi si esti bun nene de candidat, da aceasta este adevarata innoire a clasei politice (cu ajutorul DNA), acoperiti, tembeli, tehnocrati, rude, amici, amante vor popula noul parlament, bravos domnule prezident, ti-a iesit!

  2. Cautis ,chipurile din Mangalia,sa nu stie ce invirteau pe acolo Stroe si Dumitrache,inainte de 1989 la unitatea militara navala cantonata acolo? Ar fi interesant de verificat legaturile subterane a le acestor personaje, pe care constantenii ii sstiu bine cu ce s-au ocupat inainte si dupa 1989. Cu Cautis e putin mai nebulos. Pina acum rupea lanturi. Ori a primit ordin,ori l-au dat afara de la ziar si e cu foamea in git.

  3. „Am mai aflat într-o zi la Zaitone, la masă cu Gușă, cu Rareș Bogdan și unul din patronii arabi, că acoperiții din presă primesc mesaje direct de la Coldea și Kovesi.
    A povestit Rareș, care devenise susținător Johannis datorită lui Coldea, după cum chiar el recunoștea, că în urmă cu o seară l-a avut în emisiune pe Căutiș. Acesta primea mesaje în direct, nu mai țin minte tema emisiunii. Discret, la pauză i-a luat telefonul și erau mesaje pe BBM și Whatʼs app de la Coldea și Kovesi. Și că a spus tuturor celor din studio despre mesaje, cînd le-a văzut. (…).
    Tot ieri, adică duminică, în ideea de a promova materialul lui Turcescu, l-am văzut la Realitatea pe Căutiș, acoperitul lui Coldea. Din Jurnalul Elenei

Scrie un răspuns la maria Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *