CURS VALUTAR
1 EUR = 4.8743 RON DOWN | 1 USD = 4.1768 RON DOWN | 1 GBP = 5.4111 RON UP

Soc in parlament: Revolutia din 1989 – confiscata de Iohannis si de PNL

7 comentarii / 3702 vizualizări / 16 decembrie 2019

Nu a aflat nimeni pînă azi cu precizie ce a făcut în timpul revoluției din decembrie 1989 profesorul de fizică Klaus Iohannis din Sibiu. Știm încă cu precizie ce a făcut azi, ca președinte, la sesiunea solemnă din Parlament: a confiscat revoluția anticomunistă în numele său și al PNL. Am aflat asta din discursul halucinant rostit în parlament, potrivit căruia succesele electorale ale sale și ale partidului său din acest an ar reprezenta încununarea învățăturilor trase de români în cei 30 de ani post-decembriști. Și că aceste succese ar fi direcția trasată ”cu sînge” de eroii lui 1989.

Stupoare încă din debutul discursului prezidențial, în care am fost informați că dărîmarea comunismului a fost o acțiune ilegală, abuzivă și criminală:

”Regimul comunist s-a instalat prin forță, împotriva liberei voințe a românilor, iar prăbușirea acestuia a urmat același tipar: prin crime, abuzuri și călcarea în picioare a legii”(s.n.) a decretat președintele.

Am putea înțelege referirea la crime ca ținînd de uciderea martirilor revoluționari de către forțele regimului, dar despre ce ”abuzuri” și ”călcări ale legii” vorbește Iohannis, că doar asta înfiera și Ceaușescu în acele zile?

După care, într-un moment al celebrării sacrificiului eorilor din decembrie 1989, Iohannis a trecut, de fapt, la elogierea, directă ori ba, a propriei persoane, a PNL, a protestatarilor din Piața Victoriei ori a diasporei și la înfierarea PSD. Și a mai transmis poporului că alegerile din acest an reprezintă cheia de boltă a tuturor eforturilor făcute de români în ultimii 30 de ani, eforturi îndreptate categoric împotriva PSD și în favoarea dreptei:

”Românii au dovedit, atât prin forța cu care s-au opus atacurilor sistematice la adresa democrației și justiției, cât și prin alegerile lor, că sunt profund europeni, că sunt puternic atașați de valorile și principiile democratice și ale statului de drept, iar idealurile pentru care s-a murit în Decembrie 1989 sunt asumate deja în conduita noastră civică și ne definesc opțiunile.

Rezultatele voturilor exprimate în scrutinele recente au arătat că România este o țară cu o democrație matură, consolidată, funcțională, puternic integrată în structurile euroatlantice și europene, o țară care respectă valorile europene și pe acest drum vom continua să dezvoltăm proiectul de reconstrucție.

Dinamica acestui an a reconfirmat că românii, indiferent că trăiesc în interiorul sau în afara granițelor, nu își uită eroii și idealurile pentru care aceștia și-au dat viața.

Alegerile din 2019 au validat tot ce am realizat împreună în toți acești 30 de ani(…)
Aceasta este țara în care românii vor să trăiască și pe care vor s-o lase moștenire generațiilor viitoare(…)
În ultimii ani, tentativele disperate ale unor politicieni de a promova cultura minciunii și de călca în picioare principiile și valorile europene au eșuat lamentabil.
Folosind un drept câștigat prin sânge, votul, românii au trasat clar direcția pe care țara noastră trebuie să o urmeze.
Este un drum de la care nu avem voie să ne mai abatem!” a conchis președintele României. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

7 Comentarii

  1. si voi si plavanu cu sapca si palton ales cu semnaturi false, o sa ajungeti sa faceti una mica fara lovele, eurss nu are nici principii nici valori si aia in 89 au murit de prosti nu din alte motive, ca unii i-au imbarligat cu televizoru ca si astazi

  2. Cum, nu suport sa-l vad la televizor, nu i-am ascultat discursul caci probabil as fi aruncat televizorul ( saracul… ) pe fereastra). Dar mi-e mai usor sa asimilez , citind, ceea ce scrieti in articol ca a zis.
    Am doar un comentariu de facut la ineptiile acestui analfabet politic : ma doare in cot de PSD, dar stiu ca sunt majoritari in tara. DECI : orice roman de buna credinta ca si mine, le-as cere „pesedistilor” si tuturor romanilor care nu vor sa devina carpele, stergatoarele de picioare ale lui iohanis sa se ridice impotriva acestui”ASUPRITOR”. Este necesar ca de oriunde , din orice partid, grupare, UN ADEVARAT PATRIOT, unul caruia sa nu-i pese de consecinte, sa dea tonul unei revole inspaimantatoare impotriva lui Ioghanis.
    Mizerabilul PSD a avut mii de bune ocazii sa-l dea jos dar, au fost mai importante „calculele electorale” decat
    realitatea faptelor ( si, ca sa vezi, toti cei care au primit pensii si salarii mai mari, i-au scuipat in gura si l-au votat pe analfabet. BRAVO….. voua PSD).
    Acum ar trebui spirit unitar, de sacruificiu si facut totul impotriva lui, caci EL ESTE STATUL, guvernul,parlamentul, justitia si…. sper eu, tot rahatul societatii romanesti.
    Da-le , Doamne, la cei din PSD, mintea romanului de pe urma si fa-i sa nu fie puturosi ca Iohanis si, mai iuti de minte decat el. Dar, cu saracul de duh Ciolacu, care , habar nu are de Costitutie, nu este inzestrat cu puterea vorbei, totul este inutil. TREBUIE sa fie impinsa infata OLGUTA VASILESCU, inzestrata de D-zeu cu darul vorbirii, cu astutia ( viclenia naturala a oltencei), fara invidii si gelozii din partea colegilor neinzestrati, ca sa-l „potcoveasca ” definitiv si iremediabil pe ingamfatul „rege” , fara regat, Iohasnis.
    Dragi romani, acest neamt va calca in picioarre fara sa respire , iar voi acceptati totul cu umilinta.
    Deci: din doua una -ori sunteti imbecili, ori va meritati soarta si o acceptati fara cracnire.
    Oare exista pe glob un popor mai idiot, ca cel roman ?????
    ( D-zeule , mare, ce impact colosal a avut replica Olgutei, a- propos de buzele lui R.B….)
    TREZITI-VA ROMANI…….

  3. Znamenia e sincera si a dat semnalul de iesire la suprafata a restauratiei inceputa in decembrie 1989…ei, securistii parati si comunistii de conjunctura, atarnatori la usa lui Nicusor si poftitori de avantajele gospodariei de partid au invinssss!!! Acum, in sfarsit, contrarevolutia e la vedere, imbogatitii razboiului romano-roman sunt in cele mai inalte functii, odraslele securistilor acoperiti sau nu, ale nomenclaturistilor stalinisti ramasi pe bara au fost chemati sa desavarseasca pradarea Romaniei…Nu mai au de ce sa mimeze democratia, pluripartidismul, drepturile om ului, libertatea de expresie…au acaparat tot! Limbajul de mahala si politica de rigola au cocotat in copacul puterii toate rebuturile umane, toti inculpatii fara finalizare…1946 upgradat! Va amintiti cum, in vremea ceausismului, toate realizarile erau comuniste, macar la un colt, trebuia sa fi fost vreun savant cu gandire stangista…in curand, fara comunistul de conjuctura, dinupaturicul Iohanis, nu vom avea niciun bat de chibrit facut in tara…el e in toate (ca securistii care trag sforile nu se vad de matahala), problema majora e ca are dupa el o „oaste” interna si externa, mult mai numeroasa decat Ceausescu si nu stiu cum vom tine pasul platirii datoriilor facute pentru confortul propriu…

  4. Care lege trebuia respectată în 1989, pentru a schimba regimul comunist? Nu din cauza legii nu a fost posibilă NICIO schimbare timp de patru decenii? Nu pe motiv de ”încălcarea legii” au fost acțiunile represive de la Timișoara și de la București, îndreptate împotriva cetățenilor care își strigau nemulțumirea și disperarea?

    Căderea Zidului Berlinului n-a fost tot o încălcare a legii din RDG? Răscoala de la Budapesta, din 1956? Grevele din Polonia, din același an? Carta 77, din Cehoslovacia, nu tot o încălcare a legii a fost? Sindicatul ”Solidaritatea”, din Polonia, nu tot cu încălcarea legii s-a înființat?

    Ce ar fi trebuit să facă nemulțumiții? Să-l angajeze pe Andrei Pleșu, să-i scrie o scrisorică de amor lui Ceaușescu, prin care să-l roage respectuos să-și ia tălpășița, că altminteri îi papă eclerurile făcute la Gospodăria de Partid?

    Atât am putut face pentru a omagia sacrificiul celor care au făcut posibilă libertatea în România, inclusiv libertatea de a alege în fruntea țării un individ al cărui proiect este dezbinarea și răzbunarea, și care vrea să ”normalizeze” România, întorcând-o în totalitarism? Noi suntem mai vinovați decât el! Pentru că nu ne pasă de viața noastră, de viitorul nostru. Ne-am născut pentru a ne urî și pentru a face rău semenilor noștri. Și nu putem să renunțăm la proiectul ăsta, oricât ne-ar costa. Inclusiv viața… CONSTANTIN GHEORGHE

  5. doare, comunistilor, doare? voi sustineti psd-ul , un partid criminal, pro-rus, fondat de iliescu ce suna la moscova in 89 ca sa cheme armata rusa sa ocupe tara. sustineti un partid al tradatorilor de tara! sa va fie rusine! rusia , tara care a sfartecat romania in 1940 impreuna cu ungaria e tara caruia psd-ul i se inchina.

    • Mai, omule (?!), revino-ti! o tot dai cu pesedeul si Iliescu…pai, acum cand comemoram/sarbatorim (!) sacrificiul de la revolta, ar fi vremea sa te hotarasti, tu si toti bipolarii care sustin originea comunista a unui partid…Sa reluam, in decembrie 1989, cand l-au adus pe Iliescu la TV, toti capitalistii occidentali au salutat decizia si asta pentru ca tot ei (prin Europa Libera) ni-l bagasera pe gat ca dizident al lui Ceausescu personal si al regimului sau, apoi, pe langa iliescu s-au oplosit toti „suparatii” regimului, dar niciun comunist in functie…aia au venit mai tarziu, cand Securitatea si-a revenit din pumni, cu aripi si partidulete cu pretentii de capitalism, ca oricum nu i-a verificat nimeni la dosar…Ce-ti spun eu e ca urmasii fesenisti (toti erau fesenisti, mai putin „informatii” despre tradarea in derulare, care au stiut cum s-o coteasca si pe langa ce ambasada sa se oploseasca) ai lui Iliescu, adica anticeausistii, adica singurii antisistem la ora aia, sunt „comunistii lui Iliescu”…bine, daca esti atat de sigur…dar, ceilalti, gloata aia flamanda de functii, dezgropatii stalinisti si fiii de securisti si nomenclaturisti unde sunt?! Cumva la „capitalistii” de rigola pe care-i sustii si pe care tocmai ii vedem in curul gol pe la TV?! Daca tot va place atat de mult neosistemul asta, de-ati reevaluat dosarul de cadre si autobiografia careia-i ziceti CV, de ce nu te interesezi tu cat de anticomunisti si de antisecuristi erau astia in anii in care revoltatii sistemului comunist se adunau pe langa Iliescu, pentru ca ala era reperul antisistem pe care li-l livrase occidentul la care inca aspiram…asa ca ia-i tu, pe ruda, pe samanta, pe toti anticomunistii astia cu apucaturi naziste si cauta-i la originea sanatoasa, bine infipta in glia strabuna (chiar cu sange) in nenorocitii ani 50…si daca mai ai vreo indoiala privind restauratia la care pui si tu umarul, intreaba-te de ce toti anticomunistii astia blindeaza (la propriu si la figurat) armata si serviciile…poate pentru ca Ceausescu in grandomania lui ii neglijease si s-au dat aia cu cainii?! pentru ca „odiosul regretat” e clar modelul lui Iohanis, doar ca-si ia masuri sa nu sfarseasca precum idolul sau..iar in legatura cu „sfartecarea”, daca ai fi un pic mai treaz, ai observa ca se face chiar sub coordonarea golemului…
      P.S. Tie chiar nu ti-a spus nimeni ca-n 89 occidentul se pupa pe gura cu rusii si Romania a platit si inca mai plateste intelegerea de la Malta?! tradatorii de tara, din pacate, nu sunt numai incasatorii de arginti, sunt si prostii care nu citesc, doar aud lozinci si se asociaza la vreo zavera care nici macar nu le foloseste, adica idiotii utili (toate categoriile, inclusiv cei ce balesc la categorisirea in clasa intelectualilor…)

  6. Lăsați, măi, omu-n pace! El a rămas setat pe, citez: „A fost nevoie să moară oameni…”
    „…românii, indiferent că trăiesc în interiorul sau în afara granițelor, nu își uită eroii…” Nu numai că nu și-i uită, domn președinte, dar și-i și votează, nu-i așa? ;)… mânca-ne-ați p****e nouă și tuturor „generațiilor viitoare”!
    Hai, v-am pupat.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *