CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

SUA: fraudă, judiciarism, derută, haos

8 comentarii / 4970 vizualizări / 12 noiembrie 2020

“Statul profund” (Deep State) a câştigat alegerile în America împotriva “Ţării profunde” (Deep Country) cel puţin temporar, cu ajutorul mediei total aservite (aparţine doar câtorva miliardari binecunoscuţi), şi până la urmă poate că le va câştiga definitiv prin Joe Biden. Este analiza unui celebru comentator care se ascunde sub un pseudonim. Într-adevăr, Statul profund nu poate fi decât contra Ţării profunde, e felul lui de a exista, prin mascare, manipulare, diversiune şi urmărirea intereselor proprii ilegitime (şi ilegale).
Cei mai supuşi servitori ai globaliştilor neomarxişti s-au grăbit să-l felicite pe improvizatul şi improbabilul (va fi înlocuit) nou preşedinte al SUA, deşi nu presa şi televiziunile, oricât de mari ar fi companiile, sunt cele care decid rezultatul alegerilor. Cum vom vedea mai la vale, marii electori nu au fost desemnaţi încă, şi deci nu aveau cum să se exprime. Dar efectul de anunţ al coloşilor fake media a reuşit să deruteze parţial opinia publică mondială. Angela Merkel, Emmanuel Macron, Boris Johnson, Justin Trudeau al Canadei şi mulţi alţii, ei înşişi aparent plasaţi în funcţii de Noua Ordine Mondială, l-au felicitat pe Joe Biden. În schimb, Xi Jinping, Vladimir Putin, preşedintele Mexicului, López Obrador, Jair Bolsonaro al Braziliei şi destui alţii au lăsat să se înţeleagă că aşteaptă rezultatul definitiv pentru a-l felicita pe noul preşedinte al SUA.
E posibil ca Joe Biden şi Kamala Harris să câştige, dar e la fel de posibil să piardă după ce voturile vor fi renumărate în cel puţin cinci state aflate în discuţie. Iar dacă vor pierde, vor putea fi şi acuzaţi, împreună cu marii patroni de media, de tentativă de lovitură de stat. Dacă se confirmă în justiţie fraudarea majoră despre care apar zilnic din ce în ce mai multe probe în media independentă, alternativă şi pe reţelele sociale, mulţi lideri politici, înalţi funţionari din CIA şi FBI se vor trezi în faţa unor acuzaţii extrem de grave. Ministrul Justiţiei, William Barr, a dat liber la cercetarea şi investigarea alegaţiilor de fraudă la nivelul statelor.
Joe Biden s-ar putea să nu fie la prima fraudare de alegeri. După unii observatori răutăcioşi, ar fi câştigat primarele democrate în condiţii la fel de discutabile. A intrat în primarele democrate ca o mârţoagă fără şanse, dar în Super Tuesday (“Super Marţea”) a câştigat total neaşteptat mai multe state într-o singură zi. Observatorii răutăcioşi se întreabă dacă nu au fost testate atunci maşinile de întors votul, împreună cu saci de buletine false adăugate celor legale. Şi atunci presa aservită (a oligarhilor, a Statului profund) şi-a făcut cu brio datoria. A fost din nou “fraudat” Bernie Sanders, la fel ca în 2016 de către Hillary Clinton ?
Conform unui sondaj ieşit pe 10.11.2020 (Just the News Daily – Scott Rasmussen), doar 49 % dintre americani mai credeau că Joe Biden a câştigat alegerile, 34 % credeau că a câştigat Trump şi 16 % nu erau siguri de câştigător. Dintre republicani, 77 % credeau că a câştigat Trump, iar dintre democraţi, 87 % credeau că a câştigat Biden. În Pennsylvania, aproape 300 000 de voturi sunt deja confirmate ca ilegale. Carolina de Nord şi Alaska au fost câştigate până la urmă de Donald Trump. Epoch Times face noul decont la 11.11.2020 : Donald Trump are 232 de mari electori, iar Joe Biden are 227. Sunt necesari 270 de mari electori pentru a fi declarat învingător.
Informaţiile false, manipulările grosolane, titlurile perverse din marea media americană, dar şi din cea vest-europeană sunt câtă frunză şi iarbă. Mai ales în favoarea candidatului Noii Ordini Mondiale, Joe Biden. Lipsa de ruşine, pentru că de profesionaism nu se mai poate vorbi deloc, atinge culmi necunoscute până acum. Un exemplu pitoresc : Ibram X. Kendi, profesor de ştiinţe umane la Universitatea din Boston, un om de culoare, a declarat că termenul de “vot legal” (despre care vorbise Trump – n.n.) e “rasist”. La 10.11.2020, CNN şi New York Times îşi schimbaseră substanţial informaţiile în legătură cu alegerile. Statele Arizona şi Georgia redeveniseră disputabile între cei doi candidaţi după ce-i fuseseră atribuite abuziv lui Joe Biden. Iar în Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania era “favorit” Biden, şi nu câştigător, cum fusese deja decretat de New York Times şi CNN. În plus, în toate aceste din urmă cinci state există proceduri judiciare în desfăşurare.
Bătălia homerică din următoarele două luni se va da între Donald Trump, guvernul său (William Barr, Mike Pompeo, noul ministru al Apărării etc.) – miniştrii şi înalţii consilieri care nu sunt cu el vor fi, probabil, daţi afară, aşa cum s-a întâmplat cu ministrul Apărării, Mark Esper –, Rudy Giuliani, care e şi un mare avocat, cu echipele sale substanţiale de jurişti, “deplorabilii” (oamenii de rând, susţinătorii lui Trump în opinia lui Hillary Clinton), şi, de cealaltă parte, Statul profund (Deep State), Partidul Democrat, Wall Street, Big Tech, media slugarnică. Trump are puţine şanse să câştige, iar o numărătoare adevărată până la capăt a voturilor practic nu se mai poate face. Nu vom afla cine a câştigat realmente alegerile. Imposibilitatea de a avea un câştigător sigur va duce, probabil, la violenţă şi haos, şi, inevitabil, la legea marţială.
În punctul în care s-a ajuns, aproape că nu mai contează cine câştigă. Donald Trump are în spate peste 70 de milioane de voturi care vin mai ales din America profundă şi e şeful moral al Partidului Republican. Partidul Republican a câştigat 50 de locuri în Senat (două se vor revota în ianuarie 2021) şi a recuperat mai multe locuri în Camera Reprezentanţilor. Dacă va câştiga Joe Biden, după majoritatea observatorilor, preşedinte va fi în scurtă vreme Kamala Harris. Partidul Democrat e, la rândul lui, scindat în trei facţiuni: cea din jurul familiei Biden, cea care o susţine pe Kamala Harris (Soros-Clinton-Bezos-Obama) şi stânga socialistă din jurul lui Bernie Sanders, cu tinerii ei radicali. America e foarte divizată, iar prestigiul democraţiei sale pare a fi grav compromis. Cum decredibilizarea democraţiei americane, ca să nu mai vorbim de compromiterea mediei şi a partidelor, va fi aproape totală, consecinţele grave se vor resimţi în America şi în întreaga lume.
Pe 14 noiembrie, la prânz, se anunţă deja un “Marş pentru Trump” la Washington, cu o adunare în faţa Curţii Supreme. (Petru Romoşan)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

8 Comentarii

  1. In spate la toate crimele si nelegiuirile se afla Tribul Oy Vey prin „alesii” rothschild..

  2. Fiori pe sira spinării! Dacă în S.U.A. se întâmplă asa ? Ce să mai spunem …la noi… votul nostru …. 0 barat. Votați-vă între voi HOȚILOR. Toți scuipă pe votul nostru.

  3. SUA nu au fost niciodată un multi stat democratic…doar o plutocrație …
    Ultimul imperiu agresiv în primul rând cu proprii cetățeni …o Corporație artificial creată și care se hrănește doar din conflicte cel mai adesea inventate de Deep state…

  4. @Dragos:
    da,dar gargara lor e mult mai buna decat a comunistilor si ,daca esti fraier,ajungi sa crezi in ea.
    nu,nu vrem ca gargara americana de pana acum sa inceteze:exact gargara lor le-o vom pune in fatza,in urechi!
    americanii fura dar nu recunosc,china comunista nu recunoaste dar fura.
    americanii se mai pot indrepta:au frati si surori,cred in Dumnezeu!

  5. „Deep country” nu-l doreste pe Trump. Doreste asigurari de sanatate universale, ca in Europa. Doreste invatamant universitar gratuit, ca in Europa. Iar adeptii lui Bernie Sanders si-au luat ca model Suedia. Bernie spera sa fie cooptat la guvernare, unde alaturi de Biden va introduce salariul minim orar de 15 dolari. Bernie si adeptii sai doresc reducerea cheltuielilor militare si mutarea accentului de pe razboi pe cooperare in politica externa. Toate acestea sunt dorintele americanului mijlociu, care contravin flagrant cu dorintele si interesele oligarhilor si ale complexului militaro- industrial. Daca „deep state” serveste pe americanul mijlociu, atunci FOARTE BINE FACE! America nu poate progresa cu stupizi putred de bogati care nu au altceva in cap decat profitul personal.

    • Otilia(Seku) minte! Deep Country e cu Trump. Seku e sub comanda CIA, de pe vremea tradatorului chior, Petrov-Bashesku. Ce ordinara, Otilia asta…

      • Otilia mușcă harneala pentru clasa medie americană, americanii ăia înstăriți care nu-și pot cumpără o rolă de hârtie igienică fără credit.
        Trump a mutat presiunea cheltuielilor militare pe țările de sărăntoci gen România.
        Băncile sunt acționari principali ai universităților americane care produc exclusiv profit. :)))))
        Asiguratorii sunt principalii beneficiari ai asigurărilor de sănătate. Numai în SUA se poate deconta o operație banală cu 100$ sau 3000$, în funcție de asigurator.
        Deep state a făcut din americanul de rând un elefănțel retard, bolnav și sărac. :)))))))

  6. De la bun început se vedea ce aiurea se va dovedi articolul

Scrie un răspuns la Ion Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998