CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9297 RON UP | 1 USD = 4.6851 RON UP | 1 GBP = 5.7419 RON UP

USR: Doctorul Ciuca abia leaga doua vorbe. Mai rau decit Dancila

11 comentarii / 3764 vizualizări / 20 ianuarie 2022

”Că Nicolae Ciucă s-a dovedit la rândul său un plagiator nu-i nicio surpriză. Dimpotrivă chiar, ar fi fost de-a dreptul şocant dacă teza de doctorat ar fi fost originală. Ironia este că luna trecută îi cerea demisia plagiatorului Florin Roman, într-un exemplu clasic de “hoţul strigă hoţii”, dar acum se agaţă de funcţie şi refuză să procedeze la fel” susține deputatul USR Mihai Badea, într-un comunicat de presă.

”Toată speranţa că poate armata a fost mai ocolită de incompetenţă decât clasa politică mi s-a năruit când l-am văzut prima oară pe acest om vorbind liber, într-o emisiune la TVR 1. De-abia reuşea să lege două vorbe şi acelea cu mari pauze între ele, mai rău decât Viorica Dăncilă, dacă vă puteţi imagina aşa ceva. Și vorbim despre un general cu 4 stele care a condus Statul Major al Apărării. Suntem vai de capul nostru, mai ales în contextul unui posibil război.

Cât despre reacţia lui Klaus Iohannis, care una spune şi alta face de când se ştie, mesajul este cât se poate de clar: plagiatul înseamnă demisie doar dacă nu-l priveşte personal sau pe cineva din gaşca lui” conchide deputatul. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

11 Comentarii

  1. Ăsta nici bucătăria de gândaci nu e-n stare s-o apere… ce și-o mai freca labele papașa Putin…

  2. Citi bani si cite grade a cistigat impostorul CIUCA de pe urma unui doctorat FURAT ? Aceasta este intrebarea ! Trebuie sa plateasca nemernicul ! Dar el e inca PRIM MINISTRU !…

  3. Din pacate, nu are nevoie sa lege prea multe cuvinte, ”sa editeze fraze” ca sa o citez pe EBA, dar ar avea nevoie de putina demnitate, patriotism, de consideratie pt popor, sa mai lase naibii slugaritul si pupaturile in fundul americanilor, ca ne duce spre dezastru!! Ciucă si Dâncu ar trebui trimisi la razboi, sa ne arate courage-ul…de paie pe care il au.

  4. Adevărul ca doar cei de la usr au voie sa îl critice pe Generalul fără bătălie!
    Voiculescu este doctor hormonis găoaza la universitatea Onkel Din Viena!
    Julien a absolvit cu spume cursurile de băut pisat ale lui Bivolaru!
    Despre ala de la Brașov ce sa spun! MIT îl roagă sa își dea demisia de la primărie și sa vina sa predea despre avioane, bărcuțe și zmeie!
    Deci, ignorantilor ciocul mic!

  5. Ciuca isi va da demisia ! Romania e facuta de rusine.

  6. CERETI CONTINUU STUDII, EXPERTIZE, DESTEPTACIUNI, DIPLOME, GANDACILOR DE BUCATARIE CARE NU TRUDITI DECAT SA CRAPATI. MAMELE VOASTRE PROASTE NU V-AU INVATAT DESPRE CURAJ, DEMNITATE, A FI GOSPODAR, A FI FAMILIST CONVINS SI NU CURVA, HARNICIE, RESPECT, DEVOTAMENT, PATRIOTISM??! MAMELE VOASTRE CURVE AU CAUTAT DIPLOMARI SI S-AU TAVALIT CU SOFERI SI TRACTORISTI. STEFAN CEL MARE NU A AVUT DOCTORATE. A FOST INTAI DE TOATE BARBAT..APOI BARBAT DE STAT.SI CAND VA INSELATI AMANTELE SI NEVESTELE CAUTATI SCAPARE SUB FUSTA MAMEI. EU NU ASTEPTAM DE LA CIYCA DIPLOME. SA SI LE BAGE IN CUR. ASTEPTAM ORDINE, STOPAREA JAFULUI SI RAED ARAFAT ARUNCAT DIN FATA TARII. PENTRU A OPRI UN PSIHOPAT SA CHINUIE POPORUL ROMAN NU ERA NEVOIE DE STRATEGIE MILITARA, CI DE SANGE IN COAIE. AUZI, MAMA LUI CIUCA?! ASTA TREBUIA SA IL INVETI. SI TOATE MAMELE CARE AU LUPTAT PENTRU TITRAREA FIILOR, AU PIERDUT BARBATIA FIILOR. DE AIA AVEM EPILATI, PENSATI, RUJATI, FATALAI. DIN MAME CURVE, NU IES BARBATI DE STAT. NE-AU SPUS ASTA SFINTII PARINTI. DATI-MI MAME VREDNICE SI CREDINCIOASE…DA…CREDINCIOASE LUI DUMNEZEU SI SOTULUI…SI VA VOI DA FII BARBATI DE STAT!

  7. avem peste 2000 de generali cu pensionari cu tot si peste 67000 de doctori . nu medici doctori ca ciuca

  8. Faptul ca se exprima greu dovedește ca nu stăpânește mai nimic în materie de administrație publica. E un diletant pe care-l joaca hoții ăștia pe degete. Și eu am rămas surprins de nivelul slab în care se prezintă. Du-te bai nene acasă, o tara nu se conduce cu intenții bune ci cu multa experienta în domeniul administrativ, economic și juridic. Ești varza în materiile astea băiatule. De-asta ne merge noua asa de „bine”. Din cauza unor novici și prosti băgați la înaintare de hoți și banditi.

  9. Johannis si-a ales un prim-ministru pe masura,ce sa ne mai miram?Credeti ca un om destept si capabil ar avea loc intre atatia submediocrii?.

  10. Nu știu dacă Ciucă a plagiat sau nu dar știu sigur că dacă USR ar fi rămas la guvernare Ciucă ar fi fost un bun prim-ministru cu plagiat cu tot

  11. & Ce faceți bă, aveți și comentarii nepublicate, ?

Scrie un răspuns la ??????? Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998