Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost reținut azi de procurori sub acuzația de corupție, o decizie fără precedent în Franța, fiind vorba de un fost șef de stat, care zguduie presa mondială, mai ales că politicianul, departe de a fi îngropat, se pregătea pentru un come-back politic în forță. Cum și de ce îl afectează această operațiune pe Traian Băsescu, să vedem în rîndurile care urmează.

Oricît ar părea de ciudat, arestarea lui Sarkozy ar putea da o lovitură severă lui Traian Băsescu, fără ca între ei să fi existat vreodată o legătură directă.

Fostul președinte francez e suspectat că a primit bani pentru campania electorală din 2007 de la liderul libian Gaddafi și că ar fi încercat, totodată, să obţină informaţii de la un magistrat de rang înalt despre ancheta respectivă.

Indiferent ce suspiciuni sau probe vor fi avut procurorii francezi la vremea respectivă, Sarkozi nu a putut fi anchetat decît după terminarea mandatului de președinte, pentru că Franța este singura țară europeană care asigură președintelui în funcție, în clar, prin Constituție, imunitate totală, inclusiv penală, în fața justiției. Chiar și pentru fapte comise înaintea obținerii funcției de șef al statului.

O prevedere controversată și care, de mulți ani, atrage asupra Franței critici severe, atît din interior, cît și din exterior.

În 1999, scandalul imunității aberante a președinților francezi s-a amplificat după ce Jacques Chirac a obținut din partea Curții Constituționale o decizie conform căreia președintele republicii nu e obligat nici măcar să răspundă unor întrebări în cazul unor scandaluri majore.

Ulterior, s-a dovedit că Chirac avea interese majore în obținerea unei asemenea interpretări: în 2011, după ce i-a expirat mandatul și, implicit, imunitatea, el a fost gasit vinovat de „conflict de interese”, „deturnare de fonduri publice” si „abuz de incredere”, fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Faptele datau din anii cînd acesta era primar al Parisului, dar imunitatea prezidențială ulterioară a blocat justiția timp de 12 ani.

Condamnarea lui Chirac a încins și mai tare, la nivel european, discuțiile despre imunitatea nepermisă, sfidătoare, a liderilor francezi în raport cu ceilalți șefi de stat europeni, mai ales pe fondul unei bătălii tot mai dure pe frontul anticorupției în UE.

Alt mare lider politic, client vechi al justiției, ex-premierul italian Berlusconi a încercat, la rîndul său, să invoce imunitatea pentru a nu da socoteală magistraților, dar s-a ciocnit de un refuz tăios, de această dată: ”Nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar primul-ministru”.

”A venit vremea modificării Constituției franceze pentru a se aduce imunitatea prezidențială în rînd cu ale celorlalte state – și pentru ca dl.Chirac, la fel ca dl.Juppe, să dea socoteală în justiție” scria prestigiosul ”The Economist” încă de acum un deceniu.

Franța nu a făcut-o, însă, nici pînă azi, iritînd și mai tare Europa.

Scandalul Sarkozy nu va face decît să amplifice exponențial iritarea.

Cu atît mai mult cu cît stă să izbucnească altul, ”proaspăt”, în alt colț al UE.

Precum se știe, Curtea Constituțională de la noi urmează să se pronunțe, pe 24 iulie, în legătură cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind imunitatea președintelui României: este sau nu este deplină?

Spre deosebire de Constituția Franței, cea a României nici măcar nu spune în clar că președintele român beneficiază de imunitate, dimpotrivă chiar.

Art.84 din Constituție scrie, la alin. (2): ”Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător”.

La rîndul său, art 72 invocat prevede:

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

Altfel spus, se prevede destul de limpede că imunitatea prezidențială e similară celei parlamentare.

Nu a fost la fel de limpede, însă, pentru fostul procuror-șef al DNA, Daniel Morar, unul dintre marii susținători ai tezei imunității totale.

Grație acestei opinii aproape singulare, care, în mod straniu, a sfîrșit prin a deveni un soi de axiomă, Băsescu a stat liniștit 10 ani, în raport cu scandaluri deloc mărunte, precum Flota, casa din Mihăileanu șamd.

Acum, CCR va trebui, odată pentru totdeauna, să bată lucrurile în cuie: e albă sau e neagră. Loc de întors nu mai este.

Numai că un verdict favorabil adepților ideii de imunitate totală ar exploda, cum spuneam, în plin scandal Sarkozy, anunțînd Europa că a apărut un nou stat membru în care un om e mai presus de lege.

Cum va recepționa Occidentul la asemenea informație, în condițiile în care sunt șanse, bunăoară, ca, la Cotroceni, să ajungă curînd un lider avînd de pe acum probleme cu iz penal și care s-ar putea amplifica, nu e greu de intuit.

Pe de altă parte, un verdict care să spulbere teoria imunității totale i-ar putea crea probleme lui Traian Băsescu, președintele încă în exercițiu avînd ocazia, teoretic, să dea cu subsemnatul pe la parchete în diverse cauze înainte a a apuca măcar să-și termine mandatul. (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: Adevarul.es