CURS VALUTAR
donaid-trump-leona-helmsley

Avocatul ”Reginei malefice”, trimis de Trump ambasador în România

5 comentarii / 3823 vizualizări / 25 iulie 2018

În sfîrșit, avem numele succesorului ambasadorului cu cea mai lungă ”plecare” de la post, Hans Klemm, care de vreo trei ani tot e schimbat din funcție în presa mioritică, dar se încăpățînează să rămînă. Alesul lui Trump, anunțat oficial ieri, e un avocat de origine română, Adrian Zuckerman, care va fi ambasador politic, spre deosebire de cel actual, care e de carieră și care își va lua postul în primire, dacă e validat, cîndva, prin primăvara viitoare.

Zuckerman a emigrat din România cînd avea 10 ani și a fost admis în baroul din New York în 1984.
Prin prisma performanțelor avocățești putem spune că omul e un veritabil rechin al sălii de tribunal, dacă ne gîndim că a avut drept client legendara familie Harry și Leona Helmsley, miliardari în domeniul imobiliarelor și deținători, între altele, ai clădirii Empire State Building ori ai turnului Lincoln.
Despre viața cuplului s-a făcut un film celebru, în anii 90, cu Lloyd Bridges și Suzanne Pleshette, nominalizată la Globul de aur pentru rolul Leonei, supranumită în SUA ”Regina malefică” și autoarea unei replici celebre, după ce a fost acuzată pentru evaziune fiscală, spălare de bani și alte vreo 30 de infracțiuni: ”Noi nu plătim taxe. Doar cei mărunți plătesc taxe”. (Ar putea fi un slogan electoral excelent pentru PSD, nu?)

 

Untitled

Leona, o apropiată a familiilor Hilton, Noriega și a Imeldei Marcos, dar și a lui Trump, pînă la un moment, a fost condamnată la închisoare, după un proces îndelungat care a ținut afișul ani întregi în America. După eliberare, în anii 90, a continuat să aibă probleme diverse cu justiția, avîndu-l ca avocat pe tînărul și ambițiosul Adrian Zuckerman. La moartea ei, în 2007, a lăsat o avere de opt miliarde de dolari, dintre care 12 milioane bichonului său maltez. În urma unei decizii a justiției, cîinele a rămas cu doar două milioane de dolari, pe motiv că stăpîna sa nu era chiar deplin sănătoasă la mansardă cînd și-a făcut testamentul. Nu știm dacă, în instanță, bichonul Leonei a fost reprezentat tot de avocatul Zuckerman.

Una peste alta, profilul noului ambasador pare să-l recomande foarte puțin pentru politică și diplomație, dar foarte mult pentru business. La urma-urmei însă, ambasadorii politici trebuie să-și recupereze într-un fel, și ei, donațiile generoase din campaniile electorale. (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

5 Comentarii

  1. Dupa ’89, nici un ambasador american nu a excelat prin calitati sau inteligenta, manifestandu-se ca niste oameni mari in pantaloni scurti, care au repetat, la nesfarsit, aceleasi cliseie plicticoase, indiferent cum i-a chemat.

    Hans Klemm a fost ambasadorul care a reusit, prin atitudinea si actiunile sale neinsprate si nerealiste, sa provoace in Romania cele mai puternice resentimente fata de America de pana acum. De cate ori il vad, il asociez cu Stan, din Stan si Bran (Bran este Keovesi).

    Cat priveste viitorul, este de preferat, pentru Romania, un ambasador american pro-Trump, provenit din bussiness, deci din lumea reala, decat un ambasador flescait, atasat globalismului neo-bolsevic, anti-Trump.

  2. Va fi ambasador si la Chisinau ?

  3. Din 1989 si pana in prezenta, SUA au avut un numar de 10 ambasadori in Romania, astfel:

    1. Alan Green Jr., reprezentant al Partidului Republican din Oregon, politician fara legatura cu diplomatia ca si profesie, a fost numit de George Bush ca ambasador in Romania cu 2 saptamani inainte ca Ceausescu sa primeasca ‘recunostinta’ Securitatii si a lui Iliescu la zidul U.M. 0147 din Targoviste, si a fost ambasador pana in anul 1992.
    De la acest ambasador, Romania s-a ‘pricopsit’ pe viata cu un guvernator al BNR care, dintr-un functionar al MAE si ulterior reprezentant comercial la Ambasada Romaniei de la Washington, in Septembrie 1990 a fost numit guvernatorul BNR.
    Politica cui a facut-o M. Isarescu in acesti 29 de ani, ramane sa conchida fiecare pentru sine.

    2. John R. Davis Jr., fost ofiter al Foreign Office si fost ambasador al SUA in Polonia din 1988 pana in 1990, a preluat in 1992 postul ramas vacant la Bucuresti la varsta de 65 de ani, fiind recomandat drept diplomat de cariera (adica angajat al Departamentului de Stat – ministerul de externe al SUA).
    Activitatea sa a fost una discreta, ramanand consacrat Acordul GATT (clauza natiunii celei mai favorizate) semnat intre SUA si Romania in timpul mandatului sau finalizat in 1994.

    3. Alfred Moses, deasemeni politician (consilier al lui Jimmy Carter), a preluat la varsta de 65 de ani postul din Bucuresti, pe care l-a parasit in 1997.
    Acest ambasador a ramas in istoria recenta a Romaniei prin distrugerea definitiva a sistemului de imbunatariri funciare al acestei tari (Romania se situa in 1989 pe locul 3 mondial la suprafata agricola irigata!), prin promovarea unei ‘tzepe’ uriase aplicata Romaniei de catre o firma americana puternic sustinuta de acest ambasador (atat de puternic incat granita sustinerii a fost depasita, trecandu-se la trafic de influenta, fapt constatat in 2007 de catre o Comisie Parlamentara care a analizat cauzele distrugerii sistemului national de imbunatariri funciare din Romania.

    4. James Rosappepe, membru important al Partidului Democrat si om de afaceri, italian la origini, a preluat la 46 de ani postul din Bucuresti pe care l-a parasit in anul 2001.
    A fost puternic contestat in SUA de catre firme importante de acolo, pentru ‘filtrarea’ extrem de atenta a firmelor care doreau sa faca afaceri cu Romania (in timpul mandatului sau Veolia – Franta a achizitionat distributia de apa a Bucurestiului, o mare firma americana acuzandu-l pe Rosappepe ca a boicotat-o prin lipsa de sustinere in fata autoritatilor romane si ‘deschiderea’ culoarului pentru francezi).

    5. Michael Guest, diplomat de cariera, a preluat postul de la Bucuresti in anul 2001 si l-a parasit in anul 2004.
    A fost primul ambasador homosexual-declarat trimis la post de catre Departamentul de Stat, el sosind la Bucuresti impreuna cu ‘sotia’ sa Alex Nevarez.
    Desi diplomat de cariera, acesta a facut ceva ‘valuri’ in administratia americana, evervat de faptul ca nu a fost informat despre semnarea in anul 2002 intre CIA si DNA a protocolului de deschidere in Romania a unei inchisori secrete a CIA (inchisoarea CIA din Romania din sect. 1 – Bucuresti, a fost inchisa in 2006 dupa publicarea unui sir de articole grave in Washington Post).
    Desi diplomat de cariera, nu a ezitat sa se pornunte impotriva coruptiei din Romania si a liderilor cel putin ‘discutabili’ care au condus tara pe timpul mandatului sau, insa a fost un sustinator fervent si ‘pe fata’ al boschetarului T. Basescu, pentru care a depasit grav toate uzantele diplomatice si s-a pronuntat ferm pentru sustinerea lui in ciuda votului popular covarsitor la referendumul de demitere.

    6. Jack Dyer Crouch II, a fost ambasador in Romania doar 8 luni (din 2004 pana in 2005) plecand pt. a deveni in SUA adjunctul Consiliului pt. Securitate Nationala.
    Desi avea viziuni (in special de business) ample, plasand Romania intr-un context geo-politic care ‘le scapa’ conducatorilor romani, mandatul sau prea scurt nu i-a permis implicarea importanta in exercitarea atributiilor sale, ramanand un mister daca viziunile despre care a vorbit erau doar ‘de impresie’ sau chiar ar fi actionat in sensul sustinerilor sale.

    7. Nicholas Taubman, a preluat postul in 2005, la varsat de 70 de ani si din postura de vanzator de piese de schimb pentru masini in SUA si politician democrat, si l-a parasit in 2008.
    Lipsit de educatia diplomatica, acest ambasador vorbea prea direct si prea deschis, atat cu, dar si fara suport real, despre realitatile din Romania (a ramas celebra ‘zicerea’ sa fata de modificarile prea evident de rahat aduse la codul penal in 2007, pentru care ‘marele om politic roman’ B. Olteanu – nepotul tovarasei Gizela Vass – nu a intarziat sa-i aplice metoda romaneasca “ba pe-a ma-tii” afirmand ca Tauban si-a obtinut postul de ambasador prin ‘cumpararea’ lui cu mari donatii la partid!!!).
    Desi a criticat (pe buna dreptate) infrastructura de transporturi din Romania ca fiind principala cauza a lipsei de investitii majore in Romania, cand a venit vorba de afacerea Bechtel ambasadorului i-a inghitit pisica limba.

    8. Mark Gitenstein, a preluat postul in 2009 si l-a parasit la sfarsitul lui 2012.
    Avocat si sfatuitor al presedintelui Obama, Gitenstein a desfasurat o activitate fara nicio legatura cu fisa postului pe care-l ocupa, fiind promotorul #rezistentilor din ziua de azi. Mesajele sale subiective si fara suport in lumea reala din Romania, au produs mult rau Romaniei si au influentat negativ Departamentul de Stat. Sustinator fatis al betivei M. Macovei, a adus grave prejudicii Romaniei, atat prin pronuntarile sale publice despre persoanele (!) care ar trebui numite in functiile publice cele mai inalte din Romania, cat si controversele pe care le-a provocat si intretinut in Romania, celebra ramanand declaratia aceleiasi ‘consumatoare’ M. Macovei: “Departamentul de Stat a investit in DNA” !!!

    9. Duane Butcher, a tinut locul ambasadorului american la Bucuresti in perioada 2012 – 2015.
    Nascut la Ankara ca fiu al unui diplomat de cariera, a continuat politica gretzoasa de sustinere a DNA&T. Basescu, promovata anterior de predecesorii lui, depasind cu mult chiar atributiile unui ambasador, nemaivorbind de statutul sau aflat sub acest nivel.

    10. Hans Klemm, diplomat de cariera, functionar al Departamentului de Stat, a preluat postul in 2015 la numirea de catre Obama si, din fericire pentru Romania, isi va incheia mandatul sau profund anti-romanesc in curand.
    Despre ‘maretele’ realizari ale lui Klemm este inutil sa amintim: doar sa precizam ca, depasind toate limitele diplomatiei, s-a dovedit un ‘influencer’ pe fata prin sprijinirea desantata a statului paralel care conduce din umbra Romania.
    Iar pentru despartire, si asa, de ‘bonne-bouche’, Klemm i-a ‘ridicat la fileu’ presedintelui de mucava al Romaniei o ‘mega-idee’: relaxarea legislatiei Romaniei de adoptii internationale. Acuma, nici nu stim cum sa ‘citim’ aceasta declaratie facuta ieri la Bistrita:
    a. o ‘intepatura’ inainte de plecare, de tipul “pai bine mai Johannis, eu te stiu cine esti” (ptiu, iar am citat din drojdier),
    b. achitarea vreunei ‘datorii’ acumulate fata de vreo firma de lobby din SUA???

    Concluzie: din 10 ambasadori americani, Romania a avut in 29 de ani doar 3 ambasadori de cariera. In rest, politicieni si afaceristi. Prin urmare, daca noul ambasador va fi tot un non-diplomat, macar faptul ca s-a nascut in Romania ar putea sa ne dea o oarecare speranta de normalitate. Sau nu?!?

  4. Zuckerman nu prea sună a nume românesc. o fi evreesc?

  5. Pt. Marian: numele Zuckerman e la fel de romanesc ca si Popescu ori Iohannis!Nu are importanta numele si etnia, important este daca va intelege mai bine ce se intampla in Romania si daca va actiona in respectul poporului roman si al democratiei!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *