CURS VALUTAR
21167362_675236569331918_6314631803708950415_o

Ce nu stiu Tinerii Frumosi si Liberi despre ”o tara ca afara”

3 comentarii / 4379 vizualizări / 28 august 2017

Noile legi ale justiției au scos ieri în stradă vreo mie de persoane în Piața Victoriei și alte cîteva sute în țară. Cam puțin. Elanul TFL-iștilor scade. Reținem, însă, mai ales din pancarte și sloganuri, că îi deranjează profund scoaterea președintelui din ecuația numirii procurorilor și că speranța de a avea ”o țară ca afară” le-a scăzut dramatic. Ne întrebăm doar cît le e de clar manifestanților de ieri felul în care se desfășoară lucrurile, din punctele de vedere sus-menționate, în ”afară”? Pentru că, din păcate pentru contestatari, protestele lor nu prea au nicio acoperire, după cum vom demonstra mai jos.

”PSD ia din nou cu asalt Justiția. Președintele ar putea fi exclus — conform proiectului ministrului Justiției — din mecanismul de propunere a procurorilor-șefi ai Parchetului General, DNA și DIICOT. ”Reforma” justiției în viziunea PSD înseamnă numirea acestora exclusiv de către Guvernul PSD. (…) În stradă, pentru că asta e principala noastră pârghie și pentru că asta a avut efect cu alte ocazii. Suntem probabil cu toții obosiți de atâtea semnale de alarmă, dar e momentul să reacționăm cât putem de ferm. Altfel, putem doar să ne uităm cum ne transformăm resemnați într-un regim autoritar”, au scris organizatorii protestelor, pe rețelele sociale, înaintea mitingurilor.

Din capul locului să o spunem, nu prea ne dăm în vînt, în general, după ”soluțiile” PSD privind Justiția.

Totuși, anumite lucruri e bine să fie clarificate.

Cum ar fi acuzația că justiția va fi politizată în absența președintelui țării, în cazul în care procurorii și-ar pierde statutul de magistrat etc.

Aceste teorii sunt date peste cap de însăși Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, mai cunoscută și sub numele de Comisia de la Veneția, într-un Raport oficial din 2011 privind standardele europene referitoare la independența sistemului judiciar, în care experții europeni fac recomandări privind statutul, numirea ori activitatea procurorilor.

Prima informație care trebuie reținută e că formula ”o țară ca afară” în ce privește justiția e greu de utilizat, atît timp cît ”afară” sunt mai multe sisteme extrem de diferite ca organizare.
Există sisteme în care parchetele sunt independente de executiv ori parlament și sisteme în care, dimpotrivă, nu sunt.

”Europa juridică este împărţită în privinţa acestui aspect între sistemele în care parchetele se bucură de independenţă totală faţă de parlament şi guvern şi cele în care parchetele sunt subordonate uneia dintre aceste autorităţi, beneficiind totuşi de un anumit grad de independenţă de acţiune” se arată în Recomandarea Rec (2000) 19 a Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei privind rolul ministerului public în sistemul de justiţie penală.

Interesant, între statele europene în care parchetele sunt subordonate Ministerului Justiției, implicit Guvernului, se numără Germania, Olanda, Austria ori Danemarca, țări intens preocupate de mersul justiției la noi.

Ideea de bază este că nu dependența sau nu a procurorilor de anumite foruri politice reprezintă garanția obiectivității lor, ci ”dezvoltarea unei liste care să cuprindă asumarea de garanţii de neinfluenţare a activităţilor procurorului. Neinfluenţarea presupune asigurarea faptului că activităţile procurorului în faza de judecată nu sunt supuse nici presiunilor externe, nici altor presiuni nepotrivite sau ilegale interne venite din interiorul sistemului de parchet. Asemenea garanţii ar trebui să vizeze numirea, răspunderea disciplinară/eliberarea din funcţie, dar şi reguli specifice privind managementul de caz şi mecanisme de luare a deciziilor” arată Comisia de la Veneția în raport (tradus în română de Cristi Danileţ, Ghenghea Raluca-Sorina și Andrei Marius-Florian).

Și mai precizează:
”În situaţia în care Procurorul General nu este subordonat Guvernului nu poate fi formulat un principiu unic şi categoric dacă acesta ar trebui numit de Preşedinte sau de Parlament. Această chestiune este soluţionată în mod variat în diferite state. Acceptarea principiului cooperării între instituţiile statului pare o soluţie bună care ar permite evitarea unor numiri politice unilaterale. În asemenea cazuri, ar trebui atins un consens. În orice caz, dreptul de a numi candidatul ar trebui definit în mod clar. Ar trebui solicitată o părere în privinţa calificării profesionale a candidaţilor din partea unor persoane relevante, cum ar fi reprezentanţii comunităţii juridice (incluzând procurori) şi ai societăţii civile(…)În statele în care Procurorul General este ales de Parlament, pericolul evident de politizare a procesului de numire ar putea fi redus prin pregătirea alegerii de către o comisie parlamentară care ar trebui să ia în considerare părerea experţilor”.

Experții europeni mai spun că un procuror general nu ar trebui să aibă decît un singur mandat, mai lung sau mai scurt; absența posibilității de reinvestire ”ar asigura o mai mare stabilitate a procurorului şi l-ar face independent de schimbările politice”.

La noi, nu doar că nu pare nimeni preocupat de acest aspect extrem de important, dar se vorbea, la un moment dat, chiar de un al treilea mandat pentru Kovesi la șefia DNA.

Surpriză mare, însă, în recomandările Comisiei de la Veneția:

”La fel ca orice autoritate de stat, inclusiv judecătorii, parchetul trebuie să fie responsabil în faţa publicului. Un mijloc tradiţional de a asigura această responsabilitate este controlul exercitat de către executiv, care oferă legitimitate democratică indirectă prin dependenţa executivului de cei aleşi în Parlament. Un alt mijloc este controlul de către un consiliu al procurorilor, dar acesta nu poate fi un instrument de pură auto-guvernare, ci unul a cărui legitimitate democratică provine din alegerea a cel puţin unei părţi din membrii săi de către Parlament.
În multe sisteme există un sistem de responsabilitate în faţa Parlamentului (s.n.). În ţările în care procurorul general este ales de către Parlament, aceasta are adesea şi puterea de a-l demite. În această situaţie se impune o procedură echitabila de audiere. Chiar şi cu o astfel de garanţie, în acest caz există un risc de politizare: “Trebuie luat în considerare faptul că există un risc de presiune populistă în anumite cauze ce pot apărea în faţa Parlamentului, dar şi faptul că responsabilitatea în faţa acestuia poate pune presiune indirectă asupra unui procuror care să evite să ia decizii nepopulare sau care să ia decizii care vor fi populare pentru legislativ”. Prin urmare, ar trebui exclusă responsabilitatea în faţa Parlamentului în cauze individuale cu privire la decizii de urmărire sau neurmărire penală, Este important să se clarifice care aspecte din activitatea procurorului impun sau nu impun să fie făcute independent. Elementul crucial pare a fi cel privind decizia cu privire la inceperea urmăririi penală, dacă să fie numai a procurorului, nu şi a executivului sau a legislativului. Cu toate acestea, realizarea politicii de urmărire penală (de exemplu, acordând prioritate anumitor tipuri de cazuri, termene limită, cooperare mai strânsă cu alte instituţii, etc) pare a fi o chestiune în care Legislativul şi Ministerul Justiţiei sau Guvernul să poată avea un rol decisiv (s.n.)”.

Carevasăzică, activitatea procurorilor în democrație nu poate și nici nu trebuie total decupată de factorul politic, așa cum se scandează la noi, prin piețe.

Și tot factorul politic are datoria de a lua măsuri și în alte privințe, conform Comisiei de la Veneția:
”Existenţa unor linii directoare pentru exercitarea funcţiei de urmărire penală şi a unor coduri de etică pentru procurori au un rol important în stabilirea unor standarde. Acestea pot fi adoptate chiar de către autorităţile parchetului ori pot fi adoptate de către Parlament sau de Guvern” se arată în raport.

Înca mai mult de atît, ”Ca un instrument de răspundere, se poate solicita Procurorului General să trimită un raport public Parlamentului. Atunci când este cazul, în asemenea rapoarte Procurorul General trebuie să prezinte într-un mod transparent modalitatea de implementare a instrucţiunilor generale emise de executiv” mai susțin specialiștii Comisiei.

Oare cum ar reacționa strada dacă Kovesi sau Lazăr ar fi chemați de Parlament, la noi, să dea seamă de activitatea lor, în lumina directivelor de la Guvern?

Una peste alta, e important de reținut următorul aspect, subliniat de experții europeni: “Independenţa” procurorilor nu are aceeaşi natură ca şi independenţa judecătorilor(…) Independenţa sau autonomia nu sunt un scop în sine şi ar trebui justificate în fiecare caz prin referirea la obiectivele care se doresc a fi atinse”.

Și ar mai fi o recomandare solidă: ”Procurorii ar trebui să evite activităţile publice ce ar putea intra în conflict cu principiul imparţialităţii lor”.

Dacă am fi malițioși, am spune că asta înseamnă, în traducere, ”evitați anumite sufragerii politice în momente electorale fierbinți”. Dar pentru că nu suntem, nu o vom spune. (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: coruptia ucide/facebook

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. pe psd il intereseaza doar pensionarii , nu autostrazile care oricum se construiesc cu viteza melcului. cum sa nu fie furiosi antipesedistii?

  2. […] Citeste continuarea pe InPolitics […]

  3. E corecta analiza!
    Dar cine (dintre tfl-isti) are timp si capacitate de intelegere a acestor lucruri!?
    Ei sunt o masa de manevra ieftina folosita tocmai de cei care nu concep sa cedeze din privilegiile obtinute in ultimii 12 ani sub “inteleapta ” coducere a lui basescu… O suma de indivizi eterogena cu un numitor comun : lipsa de creier …

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *