În afara sfaturilor prețioase privind justiția și nu numai, pare că îndeletnicrea preferată a amabasadorului american la București, Hans Klemm, a fost, anul acesta, plecarea de la post. Cam la fiecare 2 luni s-a difuzat în presă, ca sigură, înlocuirea sa de către Donald Trump, ultima oară în aceste zile. În fapt, șansele ca nepopularul ambasador să ne lase sunt aproape nule, încît te întrebi cui folosesc, de fapt, aceste diversiuni?

În noiembrie anul trecut, Ilie Năstase dezvăluia presei că avusese o convorbire cu Trump și acesta îl informase că vrea să schimbe ambasadorul de la București.

Pe 6 ianuarie, scriam aici că bucuria celor care trîmbițau pe scară largă plecarea lui Trump e nejustificată. Noul președinte american anunțase, e drept, că vrea demisiile urgente ale tuturor ambasadorilor politici, elementul de noutate fiind refuzul de a mai le permite acestora să stea la post pînă la finele lunii iunie, cînd școlile încheie anul, iar ambasadorii nu ar mai fi nevoiți să-și transfere copiii la școlile din alte țări înainte de vacanță.
Numai că Hans Klemm e ambasador de carieră și nu politic.

În SUA, se știe, președintele are dreptul să facă numiri politice în cca.30% dintre posturile de ambasadori. Aceștia au mandat, conform obiceiului, atît cît are mandat cel care i-a trimis la post. Restul de 70%, ambasadorii diplomați de carieră, au mandate de trei ani și sunt propuși președintelui spre nominalizare de către Departamentul de Stat.

Pe 9 ianuarie, ONG-istul Alexandru Cumpănașu știa cu precizie cine e noul ambasador, doar că nu voia să spună.
Pe 21 ianuarie, ambasada SUA însăși dezmințea știrea înlocuirii lui Klemm.
Ei și?…

Pe 25 ianuarie, Klemm își încheia ”în curînd” mandatul, după alte surse, la intervenția lui Liviu Dragnea pe lîngă Trump.
În februarie, presa titra că există 4(!) candidați pentru postul lui Klemm.

În martie, mass-media îl ”înlocuia” cu Peter Petrina sau Jenny Paulson.
În mai, se dădea ca sigură plecarea pe 20 iunie, termen riguros.
Tot în mai se anunța că e pe făraș pe motiv că diplomatul arborase un steag al mișcării LGBT, iar asta ar fi enervat congresmeni americani.

În august, înlocuitorul era John Rakolta jr, consulul onorific al României la Detroit.
Tot în august, presa îl azvîrlea iar pe Klemm, înlocuitorul fiind mai probabil Elias Wexler, președintele Camerei de Comerț Româno-Americane, născut la Iași, decît Rakolta, vehiculat și el în continuare.
Și tot în august, pentru că Hans Klemm se încăpățîna să nu plece, se cerea expulzarea lui de către deputatul Liviu Pleșoianu.
În septembrie, un ziar de la noi îi lua deja un interviu lui Elias Wexler, ca viitor ambasador, dar unul numit după expirarea mandatului lui Klemm.

Și tot în septembrie se punea de o petiție on-line pentru expulzarea ambasadorului.

În octombrie, generalul Dumitru Iliescu îl reclama pe Klemm la Departamentul de stat american, cerînd înlocuirea lui.

Foarte interesant, toate numele de înlocuitori ai lui Klemm aveau legătură cu România.

Nu a fost să fie.

Acum, aflăm că Hans pleacă 100%, din cea mai ”autorizată” sursă: fostul deputat PMP Gelu Vișan.
„Pe data de 04 Octombrie 2017, în Statele Unite ale Americii a fost luată decizia de înlocuie din funcție a ambasadorului SUA în România, domnul Hans Klemm. Decizia de înlocuire este efectivă și va intra oficial în vigoare odată cu prezentarea scrisorilor de acreditare de către noul ambasador. În această perioadă se face transferul de funcție. Noul ambasador își va prezenta scrisorile de acreditare în luna Decembrie. Numele noului ambasador cu care a fost înlocuit domnul Hans Klemm este domnul Elias Wexler, născut la Iași și plecat la vârsta de șapte ani din România. Excelența sa, Domnul Elias Wexler este Președintele Camerei de Comerț Româno-Americane și este un prieten al României” a scris Vișan pe Facebook.
Suficient pentru a se declanșa fiesta, pentru unii.

Se bucură degeaba.
Klemm nu va pleca prea curînd.
În primul rînd, știrea lui Vișan, care nu invocă nicio sursă, e necredibilă pentru că, în ea, s-au sărit toate procedurile legale.
Deja ar urma prezentarea scrisorilor de acreditare.

Numai că traseul e nițel altul.
Președintele își anunță public decizia de a desemna un anume ambasador.
După care, trimite propunerea oficială către Senat, care trebuie să o valideze.
În practică, însă, asta înseamnă un termen de luni și luni de zile.
Spre exemplu, încă din ianuarie, Trump l-a anunțat drept viitor ambasador la Londra pe Woody Johnson, proprietarul echipei New York Jets, dar în iunie încă nu trimisese Senatului hîrtiile oficiale, iar acesta a ajuns la post abia în 29 august. Jon Huntsman Jr a fost anunțat ambasador în Rusia în martie, dar și-a luat postul în primire pe 3 octombrie. K.T. McFarland, anunțat de Trump în luna mai drept ambasador în Singapore, încă așteaptă să fie confirmat, necum să fi ajuns la post.
Procedurile sunt delicate, implică cercetări amănunțite, mai ales în cazul ambasadorilor politici și reclamă și acordul discret al țării unde aceștia sunt trimiși.

Revenind, după ce ajunge la Senat, acesta programează o audiere în Comisia de politică externă, în care candidatul poate fi respins.
Dacă trece, mai durează încă vreo cîteva luni pînă își preia, efectiv, postul.
Hans Klemm, spre exemplu, a fost anunțat de Barack Obama în martie 2015, a fost audiat de Senat în iulie, dar abia la finele lunii septembrie și-a preluat postul.
După 7 luni bune.

Deși numele lui Wexler e vehiculat încă de astă vară în presa noastră, el nu a fost nominalizat de președinte și nu a fost programat la audieri în Comisia senatorială, după cum se observă lesne consultînd siteul oficial al acesteia.

Dacă totuși Trump l-ar anunța în zilele următoare, să zicem, Wexler și-ar lua postul în primire undeva pe la sfîrșitul primăverii- începutul verii anului viitor.

Numai că se ridică o întrebare: la ce bun această înlocuire, atît timp cît ambasadorului îi expiră, oricum, mandatul de trei ani anul viitor în septembrie?

O altă întrebare este care ar fi rostul înlocuirii unui ambasador de carieră cu unul politic?

În fine, să remarcăm, în treacăt, că tăvălugul înlocuirilor din funcții anunțat de Trump după victoria în alegeri a rămas mai mult pe hîrtie. Noul președinte a descoperit din mers că nu e așa simplu să găsești cca.1500 de oameni care să-i înlocuiască pe cei din vechea administrație.
Pe la finele lunii septembrie, australienii se întrebau, cu anume nervozitate, de ce SUA tărăgănează numirea unui nou ambasador la Canberra, locul fiind gol de peste un an.
La cca.188 de posturi de ambasadori americani, anul acesta au fost 56 de propuneri, iar 15 dintre ele așteaptă încă să fie confirmați.
Doar 41 de ambasadori, deci, au fost confirmați pînă acum spre înlocuire în mandatul Trump.

Cca.50 de ambasade americane sunt, în acest moment, fără titular după expirarea mandatelor și așteaptă nominalizările președintelui. Vorbim de țări importante precum Belgia, Argentina, Suedia, Turcia, Egipt, Danemarca, Irlanda, Arabia Saudită, Africa de sud și altele, la care se adaugă instituții grele, precum OSCE, ONU, UNESCO șamd.

De ce s-ar da de ceasul morții Trump să înlocuiască, puțin înainte de expirarea mandatului, un ambasador de carieră cu unul politic într-o țară ca România, cînd el are încă atîtea locuri goale de umplut e greu de înțeles.
Sigur că Trump e impopular printre mulți români, dar wishful thinking, cum ar spune americanii, e una, iar realitatea obiectivă cu totul alta. (Bogdan Tiberiu Iacob)