CURS VALUTAR
with-handcuffs_1440x900_35730

De ce procurorii DNA aresteaza numai pesedisti

3 comentarii / 4828 vizualizări / 13 aprilie 2014

Ofensiva justiției e în toi, dar o întrebare se pune tot mai des, pentru că unele lucruri se văd cu ochiul liber: de ce procurorii arestează numai dintr-o parte a spectrului politic, adică de la PSD, și, într-o mai mică măsură, de la PNL, în timp ce partide precum PDL, fost de guvernămînt ani de zile, par să fie la adăpost?

 

Dacă e să îi întrebi, mai toți românii au la îndemînă un răspuns simplu: pentru că DNA și serviciile sunt ”ale lui Băsescu”, iar acesta nu vrea să lovească în proprii oameni. Punct. În consecință, avem de a face cu o justiție care nu e oarbă, ci doar chioară, iar ideea de dreptate pentru toți e încă departe.

 

Așa să stea lucrurile în realitate?

 

Noi credem că nu.

 

Asistăm în ultimul an nu la o stare obișnuită de lucruri – aplicarea banală a justiției într-o țară normală – ci la o campanie aproape militară. Iar o asemenea campanie trebuie să țină cont de niște reguli ”de război”.

 

Pedeliștii, consilierii prezidențiali, afaceriști, alți oameni perindați pe la putere în ultimii ani ori care au gravitat în jurul președintelui se bucură degeaba că trăsnetul DNA lovește numai în ograda dușmanului. Foarte probabil, anul viitor se vor schimba rolurile.

 

În ultima săptămînă au venit semnale puternice dinspre Washington, în măsură să dea răcori autohtonilor. Ambasada SUA a decorat-o pe Laura Kovesi pentru curaj în lupta anti-corupție, Victoria Nuland a anunțat congresul american că devine o prioritate maximă stîrpirea corupției în estul Europei, iar Mircea Geoană, ”americanul” PSD, a făcut surprinzătoare declarații anti-baroni și anti-corupție la un simpozion internațional.

 

America nu se mai ascunde după plop și o dă de-a dreptul: corupția a ajuns prea departe în România.

Aceeași națiune s-a aflat și în spatele singurei operațiuni care seamănă cu ce se întîmplă acum la noi, legendara Mani Pulite(mîini curate) din Italia anilor 90, unde CIA și justiția din peninsulă au lucrat cot la cot și au decimat clasa politică putredă. (În treacăt fie spus, ca și în România de azi, de forța uriașă a partidelor de stînga, dar și de corupția din interiorul lor, accelerată în anii 80, nu era străină Rusia).

Mani Pulite seamnă foarte mult cu acțiunea DNA de la noi; acolo unde asemănările se opresc se întîmplă cu un rost, între altele pentru a nu se repetă unele erori strategice de atunci. La fel cum și corupții de azi, înșiși, au învățat o lecție importantă și o aplică, după cum vom arăta în continuare.

 

Să amintim pe scurt: la începutul anilor 90, arestarea unui politician de la puternicul Partid Socialist Italian a dus la un efect de domino, dezvăluirile și arestările ținîndu-se lanț, din acel moment. O eroare majoră făcută de liderii partidelor vizate a fost încercarea de a arunca vina strict în cîrca celor arestați, ca și cum ar fi fost vorba de cazuri izolate. Atitudinea i-a enervat pe cei din urmă, care au început să facă mărturisiri complete, ducînd anchetele spre inima formațiunilor; să nu ne mai mirăm că azi asistăm la solidarizarea baronilor și a liderilor de la centru cu arestații. Lecția sacrificiilor ”rituale” a fost însușită.

 

Campania anticorupție a fost atît de puternică încît numărul celor anchetați a trecut de 5000. La nivel local, peste 400 de consilii au fost dizolvate în urma dezvăluirilor, iar la nivel central, jumătate din parlament era incriminat penal, iar cealaltă jumătate dîrdîia de groază. E cunoscut cazul spectaculos al unui politician socialist care, trezindu-se cu poliția la ușă, a mărturisit într-un suflet toate faptele de corupție, mai înainte de a afla că oamenii legii veniseră doar să-i înmîneze o amendă de circulație.

 

Speriați de amploarea operațiunii, guvernanții italieni din cabinetul Giuliano Damato au găsit imediat soluția salvatoare: modificarea legislației printr-un decret, astfel încît darea de mită, traficul de influență etc să fie sancționate doar cu amenzi administrative, ceea ce echivala cu o amnistiere a corupților.

 

Vă sună cunoscut procedeul?

 

Din fericire, atît opinia publică a reacționat dur, cît și președintele țării, Oscar Luigi Scalfaro, acesta refuzînd să contrasemneze decretul.

O altă tentativă disperată a marilor partide afectate de Mani Pulite de a-și prezerva puterea în parlament a fost modificarea grosolană a legii electorale în 1993, în favoarea unui sistem majoritar, dar italienii au spus nu la referendum, provocînd căderea guvernului.

 

Marea problemă a operațiunii Mani Pulite a fost aceea că, pe lîngă efectul benefic al micșorării corupției, a dus la o instabilitate politică în Italia întinsă pe mai mulți ani.

Cocoșate sub loviturile justiției, cele mai mari patru partide de la momentul declanșării operațiunii, Partidul Social Democrat, Partidul Socialist, Partidul Creștin-Democrat și Partidul Liberal au sfîrșit prin a se desființa în 1994. (Singurul care a reușit să reapară 10 ani mai tîrziu, cu același nume, a fost Partidul Social Democrat). Cît despre marele Partid Comunist Italian, el a sucombat odată cu destrămarea URSS, în 1991.

Golul lăsat de coloși a fost umplut cu partide mai mici, apărute peste noapte, inclusiv grupări extremiste care militau, spre exemplu, pentru scindarea țării. Campania Mani Pulite a lovit și în sute de industriași, cei care mituiau și finanțau ilegal partidele, dar tot ea a permis industriașului Silvio Berlusconi, coruptul de acum în peninsulă, să intre ca un taifun în politică, în 1994, și să cîștige alegerile.

La vremea respectivă, era clar că miliardarul Berlusconi alerga după putere politică tocmai pentru a-și proteja afacerile necurate. În 1994, cabinetul Berlusconi a elaborat o lege care, de asemenea, era menită să scape de închisoare corupții și care era programată să intre în vigoare imediat după finala campionatului mondial de fotbal Brazilia-Italia. Berlusconi spera ca, odată cîștigat titlul mondial la fotbal, atenția publicului să fie deviată de la legea respectivă. Italia a pierdut, însă, iar italienii, nervoși, au reacționat atît de dur contra legii încît, magnatul a retras-o repede susținînd că a fost o neînțelegere. Și uite așa s-a transformat Roberto Baggio, din ratangiul care a dus Italia pe locul 2, la penalty-uri, în luptător anticorupție…

 

 

Este mai mult decît probabil că, în spatele campaniei anticorupție unidirecționale, să-i zicem, din România momentului, stă experiența americană după Mani Pulite.

Un atac egal distribuit, pe toate fronturile politice, ar fi putut duce la o coalizare totală a partidelor în fața ofensivei procurorilor, lucru periculos, știut fiind că politicienii români chiar nu au scrupule.

 

Situația politică în țările din Estul Europei e suficient de fragilă ca să nu se riște o zguduire prea din temelii a sistemului. Mai precaut e să se lucreze pe rînd. Azi, dă socoteală uriașul pesedist, starostele corupției; după ce vor fi decapitați majoritatea baronilor, înlocuiți cu figuri mai tinere, se va putea trece și la restul partidelor.

 

Probabil aceeași strategie se aplică și în domeniul industriașilor. Dacă, în Italia, țară cu o economie foarte puternică, CIA și-a permis luxul de a lovi nemilos în industriași ”de partid”, în România momentului, aflată în criză și cu un capitalism de chirpici la bază, trebuie acționat mult mai prudent. Un miliardar arestat e o victorie a justiției, dar poate conduce la sute de locuri de muncă închise peste noapte.

Posibil ca aceasta să fie și explicația faptului că dosarele care duc la arestările corupților autohtoni par a fi atent selectate să nu aibă ramificații către mari afaceriști și mari companii, deși se știe că marea șpagă de partid de aici provine.

 

Una peste alta, privind lucrurile într-un context mai larg, e copilăresc să crezi că Băsescu & comp ar beneficia de un soi de imunitate miraculoasă în fața legii. La momentul oportun, le va veni rîndul mai mult ca sigur, iar americanii – occidentalii, în general -, au dovedit în nenumărate rînduri că nu au scrupule cînd e vorba să ia gîtul unor lideri de ei înșiși promovați și susținuți la putere în diverse regimuri.

 

Roata se învîrte, iar migrația politică spre așa zise oaze de liniște, cum s-a mai întîmplat în 2012 cu portocaliii care plecau pe capete spre noile vedete PSD și PNL, este inutilă: în 2-3 ani, fața politicii românești are toate șansele să devină cu totul alta decît am știut-o pînă acum. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. Nu cred ca e chiar asa… mai degraba se pregateste “descalecarea” companiilor americane care sa culeaga ce a mai ramas din Romania dupa ce Basescu ne-a vandut in rate, FMI si BM au “camatarit” iar Fondul Proprietatea a scos la mezat ce mai functiona in tara. Anticoruptia lor inseamna eliminarea celor care nu stau pres. Am trecut de la “Davai ceas” la “Give me everything you have. Twice! Now!”…

  2. Excelent articol. In fiecare județ avem o caracatița a corupției. Baronii locali au confiscat banul public împreuna cu firmele de casa. Fiecare lucrare publica costa cu 20-30 % mai mult pentru a acoperi comisioanele. Averile acumulate sunt imense ! Mediul de afaceri este complet bulversat ! Dacă nu se intervine RAPID ne rostogolim, iremediabil, in prăpastie. Ultima noastră speranța : DNA, DIICOT si presa independenta, sprijine PUTERNIC de ambasadele statelor NATO ! ! ! Succes si curaj !

  3. Ce vrajeala! Pai politicienii astia coruptii, ca au fost toti pe rand la butoane,i-au plamadit si numit si pe Kovesi si pe toti arhanghelii anticoruptiei.Si acuma ce asteptam?Puli Manite!Prieteni,nu va/ne mai amagiti, caracatita din Italia a fost un homar pricajit fata de ce e in Romania.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *