CURS VALUTAR
Gavel and scales

Dezvaluiri extreme: Ghita il face infractor pe presedintele Romaniei

5 comentarii / 2339 vizualizări / 28 martie 2018

Ultimul episod al dezvăluirilor televizate ale lui Sebastian Ghiță a adus cu sine afirmații explozive, care, dacă ar fi reale, ar releva o Românie condusă de un infractor în toată regula, în persoana lui Klaus Iohannis.

E vorba de relatarea lui Ghiță privind modul în care a decurs demisia lui George Maior de la șefia SRI, în 2015, în urma unui presupus complot al lui Florian Coldea.

”George Maior deja părăsise conducerea serviciului şi nu în nişte termeni eleganţi. În ciuda opoziţiei şi a directivei, a rugăminţii, orice vreţi, a lui Maior către Coldea „să nu cumva să îndrăzniţi să arestaţi sau să faceţi dosar unui judecător al Curţii Constituţionale! Că asta mai lipseşte să mai faceţi”, Coldea nici nu l-a băgat în seamă şi a produs acel moment cu Toni Greblă. Vă aduceţi aminte?
Eu, văzând interviul, i-am şi reproşat, i-am spus lui Coldea direct: „eu cred că tocmai ţi-ai zburat directorul din serviciu. Şi cred că ai făcut-o intenţionat. Şi pe mine nu mă păcăleşti. Că nu se poate să nu ştie nimeni din serviciu nimic de faptul că preşedintele îl cheamă pe director şi îi cere demisia. Le spunem altora că preşedintele n-a ştiut nimic şi tu, Coldea, n-ai ştiut nimic şi Maior s-a dus la preşedinte fără să ştie nimic, luat de la Bilanţul MAI-ului. Nu, eu cred că, cu toată prietenia, punându-se la dispoziţia Cotrocenilor şi având nevoie ca un director apropiat Cotrocenilor să vină la SRI, eu cred că, stârnindu-se acea dezbatere în societate şi văzând interviul lui Maior, în mintea lui Florin Coldea a apărut această oportunitate. Şi a produs evenimentul cu Toni Greblă şi cu struţii, care a curs în defavoarea lui Maior. Şi, din ce ştiu eu că s-a întâmplat între preşedintele Iohannis şi George Maior, motivul formal folosit de preşedinte împotriva lui Maior a fost „mi-aţi creat un dezechilibru în Stat. Un judecător al Curţii Constituţionale nu se arestează. Vă rog să vă daţi demisia”. Ceea ce Maior a şi făcut în acel moment”.

Nu știm în acest moment dacă afirmațiile lui Ghiță corespund adevărului.
Un lucru e sigur: dacă a fost așa, președintele Iohannis a comis două infracțiuni grave, nu una.

În primul rînd, imixtiune grosolană în justiție. Ca orice om, și judecătorii CCR pot fi arestați. Ca un șef de stat să susțină contrariul, indiferent de motive, este abuz de funcție în toată splendoarea.
Pe de altă parte, SRI nu are dreptul legal de a orchestra arestări pentru corupție, nu contează pentru cine. Ori, reproșul lui Iohannis către Maior semnifică faptul că era la curent cu un abuz de proporții al serviciului, de ordin penal; atît doar că șeful statului, și președinte al CSAT, nu a cerut intervenția Parchetului, ci a tăcut mîlc, mulțumindu-se cu demisia lui Maior. O infracțiune numită în Codul Penal complicitate.
Un motiv serios pentru ca afirmațiile fostul deputat să determine anchete temeinice din partea organelor statului. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

5 Comentarii

  1. Care organe, care stat, ce anchete? In afara de binom, colonia mai are organe?

  2. voi doar acum v-ati dat seama ca io-anusu asta e un golan?

  3. Va rog frumos, nu este infractor , este PENAL.

  4. sunteti intr-o ureche,chiar penibili,rastalmaciti cum vreti povestirile unui individ care in mod cert sufera de narcisism,crede ca a fost buricul pamantului dar in realitate este un infractor periculos(si-a inregistrat aproape toti interlocutorii)si un “sifonar”nesimtit!

    • În realitate este un securist ca și Coldea.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *