CURS VALUTAR
Traian Basescu sustine un discurs, dupa aflarea exit-poll-ului, in Bucuresti, duminica, 6 decembrie 2009. Mircea Geoana a obtinut, in cel de al doilea tur al alegerilor prezidentiale, 51,6% din voturi, in timp ce Traian Basescu are 48,4%, potrivit exit-poll-ului INSOMAR. MIHAI BARBU / MEDIAFAX FOTO

Dezvaluirile care confirma: victorie in alegeri prin manipularea votului diasporei

3 comentarii / 12217 vizualizări / 10 aprilie 2017

Se întîmplă lucruri stranii: dezvăluiri de senzație care confirmă în bună măsură scenariul mai vechi al fraudării alegerilor prezidențiale din 2009 în favoarea lui Traian Băsescu vin exact de unde te așteptai mai puțin: din partea unuia dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi, în acest moment. Ceea ce nu lasă prea mult loc de speculații: disperat de asaltul Justiției asupra sa, e probabil că fostul președinte preferă să dea indirect în vileag mînăriile electorale ale unor figuri grele – chiar în beneficiul său – cu speranța că asta le va rupe, în fine, gîturile. Lucru care, în mod firesc, chiar ar trebui să se întîmple sau, cel puțin, să asistăm la o mega-anchetă pe această temă.

În ”Evenimentul zilei” de azi, Dan Andronic povestește fapte petrecute în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009, mai precis în noaptea de 6-7 decembrie.

Decorul: locuința lui Gabriel Oprea.

”Am aflat că a câștigat Băsescu înaintea tuturor!
În seara ultimului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, în jurul orei 20.00, pe când eram cu niște prieteni urmărind diversele posturi de știri, am primit un telefon: „Dane, am câștigat! Este 50,4 la 49,6 în favoarea lui Băsescu!”
Mă blochez pentru că aveam alte date de la cei care făceau sondaje pentru Antena 3 și Realitatea TV (pe atunci în aceeași barcă: anti-Băsescu și pro- PSD) și că aveau să-l dea câștigător pe Mircea Geoană cu 51-52 la sută.
Îi spun interlocutorului meu acest lucru, începe să râdă și îmi spune: „Nu te lua după ei, dă drumul la B1 TV (acolo avea loc un exit-poll făcut de CURS) și acolo o să vezi sondajul real. Am câștigat, ascultă-mă ce-ți spun!”
Cel care era la telefon știa ce spune, avea o funcție mare în stat.
Ușor neîncrezător, dar sardonic, le spun prietenilor mei (anti-Băsescu) să renunțe la Antena 3 și să dea pe B1 TV dacă vor să vadă rezultatele exacte date de CURS. Mai mult, răsucesc cuțitul și le spun că a pierdut Geoană cu 50,6 la 49,4. Se uită la mine ca la un lunatic, mai erau 45 de minute până la anunțarea exit-pollurilor, plus că încă se vota” scrie Andronic.

Textul integral se află aici și merită citit rînd cu rînd.

După vestea respectivă, fostul consilier de campanie e chemat acasă la Gabriel Oprea unde se mai aflau Laura Kovesi, George Maior, Florian Coldea, posibil Petre Tobă, Neculai Onțanu, Puiu Iordănescu, Gigi Nețoiu, ultimii trei doar pe post de decor.

”Kovesi și Coldea, extrem de preocupați de victoria lui Băsescu. Îi ascultam cum discutau de alegeri, de ceea ce fac cei de la PSD, cum se pregătesc să conteste alegerile, ce voturi au mai venit din străinătate, era o veritabilă celulă de criză(…)
Se trece la un alt subiect. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date și cifre, dar și George Maior primea informații. Se mută atenția pe reacția PSD, unul dintre cei prezenți (nu pot dezvălui cine) primea date în direct din celula de criză de la PSD, care număra voturile și stabilea strategia.
Discuția în micul birou al lui Gabriel Oprea continuă, cel mai agitat era, repet, Coldea, prim-adjunctul SRI, în rest Kovesi discuta amical cu Oprea și Maior, se vedea foarte clar că erau prieteni, nu erau la prima întâlnire de acest fel.
Din când în când, Kovesi întreba care-i situația votului, ce se mai aude de la PSD, ce spune Președintele.
Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puțin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Președinte”. După care ieșea din încăpere și continua discuția. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înțelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acțiunile ce se pot întreprinde” mai relatează ziaristul de azi.

El spune că a plecat, la un moment dat, dar ”au rămas în acea încăpere Laura Codruța Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009.
Două probleme au rămas în suspensie
I-am lăsat discutând.
Două probleme aveau de rezolvat: validarea votului cu tot cu aportul din diaspora și reacția PSD, care avea de gând să conteste votul la alegeri”.

”În loc de concluzie.
Ca să fie clar, am auzit multe scenarii legate de alegerile prezidențiale din 2009. În mod cert, Traian Băsescu a câștigat alegerile, cum și de ce s-a votat în Diaspora a rămas doar o problemă a istoricilor, dar pot spune cu certitudine că aportul lui George Maior, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Gabriel Oprea a fost esențial. În ce măsură aveau dreptul să se implice într-un proces electoral, rămâne să judecați fiecare.
În Operațiunea „Noi suntem Statul!”, o miză importantă a fost anihilarea lui Cătălin Voicu. O miză pe care am considerat-o legitimă la acel moment pentru că ceea ce se încerca era o exploatare a slăbiciunilor Statului.
Puțini știu că senatorul PSD și rețeaua sa din Justiție au fost la un fir de păr să întoarcă rezultatul alegerilor, așa cum se spunea în acea vreme.
Nu este o glumă, Cătălin Voicu putea întoarce rezultatul alegerilor prezidențiale, de altfel a și încercat, dar despre asta într-un episod viitor” mai anunță Andronic, în finalul materialului.

Primele idei după lecturarea relatării sunt simplu de extras, pentru că țin de bunul simț, de funcționarea democratică a unui stat.

E vorba de faptul că e inadmisibil să iei drept o coincidență sau drept participarea la un chef de Sf.Nicolae, ziua lui Onțanu, prezența unor asemenea figuri în același loc, în seara crucială a alegerilor prezidențiale. Mai ales că soarta multora dintre ei urma să depindă fix de cel care ieșea cîștigător.

Din păcate, așa cum am văzut și în filmele polițiste, simpla prezența a unor mafioți sub același acoperiș nu constituie o probă pentru ”săltarea” lor. Mai trebuie și dovezi că, aflați acolo, ei chiar au făcut ceva reprobabil.

S-a petrecut ceva grav, conform relatărilor lui Andronic?
Noi zicem că da.
Extrem de grav.

Să o luăm metodic.
Mai întîi, vom prezenta cîteva date extrem de importante pentru demonstrația noastră.

Rezultatul alegerilor din 6 decembrie 2009 a fost:
Traian Băsescu – 50,34% (5.277.068 voturi) / Mircea Geoană – 49,66% (5.206.747 voturi).

Diferența au făcut-o 70.321 voturi.

În diaspora s-au înregistrat 146.876 de voturi valabile, iar 861 au fost voturi nule.
Traian Băsescu a obţinut 115.831 de voturi valabil exprimate în secţiile din străinătate, în timp ce Mircea Geoană a obţinut 31.045 voturi.
La alegerile din 2009, în premieră, tabăra lui Traian Băsescu a utilizat pentru numărătoarea paralelă un sistem electronic, pe care pesediștii nu l-au avut.

În jurul orelor 20,00, în seara alegerilor, Andronic spune că, în tabăra PDL, un om cu funcție înaltă în stat avea deja certitudinea victoriei, indicîndu-i și scorul: 50,6% la 49,4%.

O eroare de 0,26% procente în raport cu rezultatul final??!!!!!
Nici Nostradamus ori Mama Omida nu ar fi nimerit chiar în halul ăsta.

Aici se află marile semne de întrebare și exclamare ale relatării lui Andronic.

E de la sine înțeles că rezultatul comunicat acestuia la orele 20,00 datau încă de mai devreme, să zicem 19,00-19,30.

Altfel spus, cu cca.12 ore înainte de încheierea votului din diaspora, produsă luni dimineața, la orele 7,00.

Traian Băsescu a cîștigat cu doar 70.321 de voturi contra lui Geoană, deși obținuse din diaspora 115.831 voturi.

Ceea ce înseamnă că voturile din diaspora a trebuit să acopere o gaură din țară de peste 45.ooo de voturi.
Întrebarea este: cum e posibil ca un personaj, altul decît Dumnezeu, să știe cu precizie pe 6 decembrie, orele 19-20,00, că Băsescu a învins, în condițiile în care în țări din care lui Băsescu i-au venit voturile salvatoare avea să se mai voteze, bine mersi, încă niște ore bune?

Cum e posibilă asemenea siguranță în condițiile în care voturile din țară l-au scos cîștigător pe Mircea Geoană, conform datelor oficiale?

În plus, din motive logice, în diaspora nu s-au făcut sondaje de opinie și doar cîteva exit-polluri simbolice, deci nu putem vorbi nici măcar de estimări, plus că orice cercetare sociologică de pe planetă, oricît de bună, are o marjă de eroare de 2-3%, adică mult peste diferența reală înregistrată de Băsescu în fața lui Geoană.

De unde ar fi putut proveni siguranța înaltului personaj în stat privind victoria lui Băsescu încă dinaintea închiderii urnelor ÎN ROMÂNIA, darmite în cele 294 secții de vot din străinătate?

De unde provenea siguranța lui Adriean Videanu, ministrul Economiei în 2009, prim-vice al PDL și personaj implicat direct în numărătoarea paralelă, cel care l-a sunat pe omologul de la PSD, Viorel Hrebenciuc, în noaptea alegerilor, și i-a transmis: ”Bai, Viorica, nu mai numara, ma! Vino-ncoace, uite sunt cu colegii de la mass-media, iti dam datele noi! Pe cuvant de onoare ti le dam! Zau! Pe cuvantul meu de onoare, pai sunt aici cu 20 de oameni, ma Viorica, ma. Tot, tot, tot, numai 76 de sectii din diaspora, recunosc, nu le am, dar alea ne mai aduc vreo 50.000 de voturi”?

Doar vreo ”50.000 de voturi”?
Păi, cum am mai spus-o, 70.000 de voturi au făcut diferența cu totul.
Dacă ele se contabilizau pentru Băsescu, după cum spune Videanu – probabil același om care l-a sunat pe Andronic – rezultă că, înaintea sosirii lor efective, băsiștii aveau un avans de numai 20.000 de voturi.

Unul mult prea subțire în condițiile în care nu se știa exact numărul de voturi care urmau să fie declarate nule.
Iar acestea, reamintim, s-au dovedit a fi, în zilele următoare, 138.476, adică dublul voturilor care au asigurat victoria lui Băsescu.

Trăgînd linie și adunînd, toată siguranța, toată euforia băsiștilor din seara și din noaptea alegerilor s-au bazat, în principiu, nu pe un număr favorabil și solid de voturi, ci pe speculații privind scorul care urma să vină din străinătate. Și încă pe niște speculații la limita-limitei, cum a dovedit scorul extrem de strîns.

Există doar două explicații pentru această situație halucinantă, în opinia noastră.

Prima ar fi aceea că înaltul personaj, în discuția cu Andronic, ori Videanu, în cea cu Hrebenciuc, au blufat la maxim.

De ce ar fi făcut-o, însă?

O evoluție ulterioară defavorabilă a evenimentelor doar i-ar fi făcut de rîs, așa cum au pățit-o Geoană și a sa ”Mihaeladragosteamea”!
La un asemenea nivel și în asemenea circumstanțe nu se fac glumițe ieftine.

De aici, plauzibilitatea celei de a doua ipoteze.
Votul din diaspora a fost unul controlat cu autoritate de serviciile secrete – să nu uităm că s-a votat în ambasade și secții consulare – și singura temere era ca în țară să nu se voteze pro-Geoană mai mult decît se putea acoperi fără a bate la ochi cu voturi din diaspora.
Cînd, spre finalul votului din țară, a devenit limpede că avansul lui Geoană nu va fi insurmontabil, s-a instalat și garanția victoriei pentru băsiști.

Singurul lucru care mai trebuia urmărit era să nu apară vreun accident în mecanismul din diaspora.
De aici, probabil, și agitația din locuința lui Oprea, unde, legat de voturile din diaspora, ”Florian Coldea avea multe date și cifre, dar și George Maior primea informații”.

E clar că Dan Andronic nu poate spune chiar atît cît știe, dar modul obsesiv în care vorbește, în material, despre votul diasporei indică în mod clar că acolo s-au făcut jocurile, ori asta era imposibil fără implicarea serviciilor secrete.

(Cît despre povestea cu deturnarea votului de către Cătălin Voicu, Inpolitics informa în premieră, în decembrie 2009, pe baza unor surse grele din PSD, dedesubturile manevrei: fostul senator primise sarcina să mituiască mai mulți judecători de la Curtea Constituțională în scopul invalidării alegerilor. Nu a mai apucat să o facă, fiind săltat într-un moment în care avea, se pare, banii în portbagaj, ceea ce a și permis arestarea în ciuda imunității parlamentare.)

Dezvăluirile lui Andronic, care, la vremea respectivă, era consilier de campanie, deci personaj implicat efectiv în jocul electoral, nu pot rămîne fără rezultat.

În orice țară normală, s-ar declanșa imediat o anchetă pentru a se stabili adevărul. Datele furnizate de el sunt infinit mai credibile decît ideea că rușii l-au scos pe Trump președinte, și totuși, peste ocean ancheta e în toi.

În România, fiind o țară atipică și deloc normală, probabil că poimîine deja scandalul va fi dat uitării. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. “rusii l-au scos pe trump presedinte”
    adica ce? au furat voturi de hartie? ce au facut? cine spune ineptia asta habar nu are cum voteaza america, cum fiecare stat e mai republican sau mai democrat, cum judecatorul conservator de la curtea suprema pus azi de trump a mobilizat lume multa, cum ce zicea trump despre “fair trade and immigration” “down with nafta, bulid the wall” si toate alea care au modificat electoratul alb care l-a votat de 2 ori pe obama in statele din nord si care l-au votat pe trump acum. a primit un procent mai mare din clasa muncitoare decat reagan!
    russia today america l-a injurat, l-a facut rasist si fascist si l-a sustinut pe bernie sanders.

    obama si clinton, vazand ca in adevaratele sondaje o batea la scor, au inventat teoria cu rusii, slugile puse de obama la fbi se fac ca cerceteaza, desi in congres seful fbi a zis clar, nu a gasit dovezi de intelegere intre trump si rusi. e o vanatoare de vrajitoare impotriva lui trump pentru ca regina corupta hillary trebuia sa castige. i-a ganditi-va , toata campania trump vorbea de exploatare masiva in zona petrolului american(printre altele) , asta insemna (si se va vedea) ca pretul petrolului va ramane la nivel scazut mult timp. rusii au crezut ca america first inseamna izolationism si ca daca trump zice ca putin face bine in tara lui, gata, o sa fie sluga lor. nu, america first inseamna unilateralism , cu cheltuieli putine si rezultate maxime (vezi si atacul lui trump in siria)

    cand o fi moscova ataca nuclear de trump, cu ruinele fumegande si pline de radiatii, in congres trump tot va fi anchetat de democrati (sa ne intelegem, comisia e cam partizana) ca cica e omul lui putin.

  2. scorul strans din tara se explica prin sectiile speciale din judete, unde Basescu a castigat categoric si unde au venit autobuzele cu pedelisti,cel putin vreo 200.000 voturi au fost falsificate in acest mod, voturile false din diaspora au fost bomboana de pe coliva!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *