CURS VALUTAR
autonomie-610x300

In pragul Centenarului, ”Newsweek” relanseaza manifestul ”M-am saturat de Romania”

11 comentarii / 2982 vizualizări / 16 septembrie 2018

În 16 septembrie 1998, apărea în ”Monitorul de Cluj” unul dintre cele mai controversate articole post-decembriste, intitulat ”M-am săturat de România” și scris de ziaristul ardelean Sabin Gherman. Mai degrabă un manifest politic decît un articol uzual, materialul milita mai mult sau mai puțin direct pentru autonomia Transilvaniei în raport cu restul țării, dar, mai ales, cu Bucureștiul, considerat capul răutăților. Fix două decenii mai tîrziu – simplă coincidență? -, același autor își celebrează/relansează materialul, de această dată în ediția română a prestigioasei publicații americane ”Newsweek”.

Ce scria Sabin Gherman, între altele, în 1998:

„M-am săturat de Mitică, de șmechereala și țigănia pe care le lasă în urmă acest nume de țară, România. Vorbesc cu diverși politicieni, aflați la putere, și toți îmi spun: „nu mai avem nicio șansă”. Citesc prin ziare că Bucureștiului Guvernul a avut grijă să-i aloce de la bugetul ’98 o sumă mai mare decât a întregului Ardeal. Călătoresc cu mașina prin sud și est și văd diferența: acolo sunt drumuri mai bune, se fac mereu investiții. Stau la coadă la finanțe, la CEC, la orice aparține Statului și peste tot se dă șpagă. Ciubuc. Peșcheș. Turcisme fără de care nu se poate. Și atunci? Eu nu vreau să emigrez numai pentru că de 10 ani nu se face nimic. Doar că m-am săturat de România.(…)
Dacă regret ceva, acum la treizeci de ani, e că m-am născut aici, că fac parte din cei ce au învățat pe la școli că poporul ăsta, boborul, domnilor, a fost într-o erecție continuă în fața istoriei. Care popor? Noi, cei care n-am făcut nici măcar o dată dovada virilității, noi, care în timpul invaziilor ne ridicam poalele în cap și fugeam în păduri, noi, care leșinam prin sălile unde se hotăra istoria, noi, care astăzi ne scremem pentru o bucată de pâine și nu mai știm ce șmechereli să mai inventăm. Ăștia suntem, peticiți în cur, rupți in coate; intrăm în istorie ca-ntr-o infectă crâșmă de cartier. Între două ghiorăituri și-o înjurătură, poporul (boborul, domnilor), vorbește bățos despre Posada, despre Mihai Viteazu, despre „trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească”. Și – iarăsi – un ghiorăit victorios.
M-am săturat să-mi fie rușine. De aceea, prietenilor mei din vest le spun că sunt din Transilvania. Altă țară. Altra paese. Other country. L’autre pays(…)
Niște oameni au făcut Unirea de la 1918(…) Acum se vede ce-a ieșit. Seriozitatea, eleganța, disciplina – atribute ale Ardealului – au fost invadate de miticisme, de balcanisme ordinare, de civilizația semințelor de bostan. Era o șansă pentru România să se unească cu Transilvania, să învețe câte ceva din organizarea ei, din sistemele ei de valori. N-a fost așa; România a înghițit Transilvania – de aceea, din trei în trei metri aluneci astăzi pe flegmele de pe marile bulevarde.
(…) Va trebui să vedem că se poate și altfel. Că suntem altfel. Că relele cele mari vin de la București, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nicio jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemții sau burundezii sunt inamicii noștri, ci noi înșine, trăitorii de pe azi pe mâine, obligați să furăm și să înjurăm pe la colțuri. Nu mai avem ce să ne spunem; am făcut-o 75 de ani și suntem de 75 de ori mai săraci. În rest, zile bune, m-am săturat de România, vreau Transilvania mea”.

Untitled

Ce scrie același Gherman acum, în ”Newsweek”  – revistă la a cărei lansare a participat directorul SRI, Eduard Hellvig – într-un articol intitulat sugestiv ”Nu așa ne-o fost vorba la ’918” și în care teza principală e că Marea Unire a fost un soi de contract pe care Muntenia nu l-a respectat, ceea ce ar elibera Transilvania de ”obligații”:

”Ca ardelean, am dreptul – și datoria, în același timp – să îmi pun întrebări. Și le pun și moldovenii, și bănățenii, și bucovinenii. Da, și bucureștenii. Când Valahia a dat de noroace istorice, am ales să acceptăm asta.
Mai întâi au făcut-o moldovenii, la 1859– după doar trei ani, în frunte cu Mitropolitul Moldovei și cu Ion Creangă, ieșeau în stradă și cereau dezunirea; guvernul de la București a trimis jandarmii și s-a lăsat cu morți și răniți.
În martie ’918 au acceptat și basarabenii; drept îi că nu se vorbește despre șpaga de două milioane dată lui Inculeț de guvernul valah al lui Marghiloman – și în 1924, deputații basarabeni îi scriu regelui: ”Din nenorocire, Sire, de șase ani Basarabia este cârmuită într-un fel în care nu mai pot fi cârmuite astăzi nici coloniile negre din Africa”.
Bucovinenii s-au pus și ei în hora asta națională: și la nici un an de la unire, Iancu Flondor, inițiatorul Marii Adunări Naționale Române de la Cernăuți, se retrage scârbit de metehnele șmecherașilor din jurul lui Brătianu.
La 1 decembrie ’918, ardelenii lasă și ei valsul vienez pentru sârba oltenească – tot atunci se proclamă și unirea Banatului, dar despre asta nu se prea scrie în manuale; ei bine, la zece ani după, Iuliu Maniu și ceilalți deputați din Ardeal se reuneau la Alba Iulia și cereau dezunirea – nici despre asta nu zic nimic manualele; iar bănățeanul Sever Bocu, persecutat în trecut de autoritățile imperiale pentru patriotismul său regional, se revoltă acum împotriva Bucureștilor: ”Centralismul nu are naționalitate; el a dus, fie că a fost unguresc sau românesc, la aceleași concluzii logice: exploatare sau sărăcie! Baza programului meu e regionalismul. Un om care nu-şi iubeşte întâi satul, provincia sa natală restrânsă, nu-şi iubeşte ţara. Prin centralizare, oraşele de la vest, care alcătuiesc azi o puternică cultură de graniţă, vor ajunge pe urmele Iaşilor, ruine glorioase în profitul unui singur oraş, al Bucureştilor!”.
Da, cam toți luptătorii pentru unirea asta mare au plecat dezamăgiți de șmecheria valahă – și dacă aveți chef să mă suduiți, luați de-aici, de la Traian Vuia: ”În 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi, după ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi” (1922).
Au respectat ceva din promisiunile făcute provinciilor unite sub București? Nici vorbă: ”pupă-l în bot și papă-i tot” a fost imnul adevărat, ăla scris cu litere mărunte, ca la bancă.
A venit apoi războiul, a venit și comunismul și felia de parizer ne-a fost steag de rezervă, târțita de pui – spinare.
Și a venit și decembrie 89 – și după treizeci de ani de libertate, ne-am trezit într-un iureș cum n-a mai fost. Ce e azi? O țară sub papucul tuturor nătărăilor, repetenților, videlor de la Videle(…)
De ce trebuie să le rabd, eu, ardeleanul, toate? Moldoveanul, bănățeanul, bucovineanul? Până la urmă, fiecare a participat la unirea asta cu gândul că împreună vom fi mai buni la ceva. Că vom trăi mai bine, că fiecare va putea să facă un drum, o școală, un spital – adică exact ceea ce te face puternic în vremuri.

Ce s-a ales din Proclamațiunea aia de la 1 decembrie de la Alba Iulia? De promisiunile mari și late? De diversitatea extraordinară adusă de noile provincii? Dar de Memoriul Ieșenilor, cel din 1919 – aproape necunoscut – prin care oamenii cereau o cale spre Occident, promisă încă de la 1859 și apoi uitată pe repede-nainte?

În 1996 s-a votat Legea Moților – au trecut 22 de ani și tot nu e aplicată. Realitatea asta e, ne place au ba: cum puternicii Valahiei n-au respectat promisiunile făcute străinilor, nu le-au respectat nici pe cele jurate românilor.

Ce am reușit să facem în suta asta de ani, în afară de a aduna proștii de prin și a le da funcții în stat? – da, pune-i și aici pe proștii din Ardeal musai(…)
Într-o zi se va spune: la cum a ajuns țara azi, cu toată gașca asta de nenorociți și analfabeți, când o parte nu respectă contractul, nici cealaltă nu mai are obligații. Și de băgat la cap: poate nu întâmplător tocmai manualele de istorie și geografie le-au greșit – că Dumnezeu nu bate cu bota”.

Au mai rămas 75 de zile pînă cînd România va serba 100 de ani de la Marea Unire. (Bogdan Tiberiu IACOB)

foto: aktual24.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

11 Comentarii

  1. vechiul regat era mai bogat ca ardealul, insa dupa 1918 avea caile ferate si recoltele distruse de nemti si sute de mii de barbati lipsa. vechiul regat a platit din greu pentru transilvania. newsweek romania are audienta minuscula , de ce o bagati in seama?

  2. Romania are resurse naturale si comerciale importante, asa ca a devenit tinta unor forte foarte puternice, influente pe plan european, cu mari posibilitati financiare, care doresc destructurarea statului national. Proiectul nu este recent, deja a parcurs unele etape. Sunt folosite in acest scop mijloace ample de propaganda si diversiune, ONG-urile lui Soros, trupe de asalt, mare parte a justitiei. S-au alaturat actului de distructie nationala, din interese politice, presedintele Iohannis si opozitia parlamentara. Rezultatul va fi transformarea Romaniei intr-o leguma statala, daca nu cumva chiar atomizarea Romaniei, dupa modelul yugoslav. Singura sansa pentru ca Romania sa nu cada prada colonialismului neo-bolsevic sorosit este administratia Donald Trump, pentru ca Romania nu mai are nici un alt aliat.

  3. I-am dat ăstuia odată peste bot cu memoriile de prin Ardeal ale unor englishmeni veniți la vânătoare în Transilvania, că n-or fi avut parale de Africa. Niciun chițăit n-a mai scos când i-am zis că-i dau citate din Paget, Boner și Crosse să râză toți moldovenii și oltenii de cât de nebalcanizați erau ardelenii. Ia să-i las și eu nește urări de bine, bre.

  4. Ardealul nu rezista independent. O să-l ia ungurii in timp. Ca si Moldova – o iau rusii. Tocmai Valahia, pe care atat de mult o urăște Gherman ramane independenta, doar n-o s-o ia bulgarii…
    Toate provinciile sunt importante, nu putem unii fara altii – pierdem imediat independenta. Cherman face jocul ungurilor. Sper ca din prostie, nu intentionat. De un om matur te astepti la mai multe.

  5. Citeam acu’ vreo doua luni un raport al competitivitatii regionale elaborat de Comisia Europeana. Notele se dadeau de la 1 la 5, cu 5 reprezentand nivelul maxim de competitivitate regionala. In Romania, singura regiune care ajungea la 3 era Bucuresti-Ilfov. Celelalte regiuni de dezvoltare din Romania erau notate cu 1 si cu 2, inclusiv cele din Transilvania. Asa e cand ai stat cu capacitate infrastructurala limitata si care, pe deasupra, e gestionat si de o elita care ii repugna ideea nationala.

    In rest, tovarasul Emil Boc a fost cea mai buna expresie a “expertizei” pe care o poate furniza Transilvania. Ca sa nu mai zic de “expertii” Grupului de la Cluj sau de “verticalitatea” tovarasilor Gusa si Rares Bogdan. Toti ca brazii!

    Altfel, continutul articolului scris de tovarasul Gherman seamana izbitor de mult cu temele propagandei ruse. O Transilvanie independenta o sa aiba nivelul de dezvoltare al judetelor dominate de etnicii (dar mai ales de politicienii) maghiari. ,,Succesuri” tovarasi!

  6. Uite, mie imi place de Gherman,e simpatic si inteligent chiar si stiind ca e securist. Deci dl. Gherman, nu te atac pe tine, bre, cum spunem noi ardelenii intre noi. Da, si domnul Gherman e ardelean, atat ca e tigan si s-a nascut la Craiova, unde l-a si recrutat Securitatea. Si sa nu credeti ca e un tip de nimic care isi falsifica identitatea: nu, a fost un intreg val de olteni, la fel de romani ca Ceausescu, care au migrat din Oltenia si au luat in stapanire Ardealul; ba unii si-au schimbat si numele, in unguri si germani. Sau cum credeati ca a aparut Grupul de la Cluj, in fostul centru zonal anti-iredentism al SRI, transformat, cu aceiasi oameni, in centru sanchi iredentist.. La vremea aia o faceau din ambitie – astia de la Bucuresti le luasera toata Revolutia si nu mai dadeau sarut mana la fostii mari activisti. Apoi, dupa ce si-au primit partea, au devenit din nou cei mai mari nationalisti, ba chiar i-au recrutat si pe unguri la iredentismul romanesc (vezi Csibi Barna in Transcarpatia sau emisiunea de pe Look TV de dupa cea a “autonomistului” Sebastian Gheorghe, unde un securist cu fata si miros de securist dadea ascultatorilor de muzica populara raspunsuri gen “-Domnul …, ar trebuia sa vina oameni noi, ca astia sunt toti escroci si securisti – o naivitate in sine, caci aia noi sunt fii astora vechi – iar securistul raspundea; “Si cu astia de acum ce faci? Si, pentru impresia finala, postul e detinut de un ungur; iar ungurul a preluat recent si o televiziune in Bucuresti”). Deja cand scria Gherman baietii isi umplusera de mult burta, probabil ca asta a fost doar proba sa scrisa la interviu. Acum cred ca fac din nou panarama pentru ca sunt unii care incearca sa ii preseze pe romani in Ardeal, iar ei vor sa ii dezarmeze (mai ales acum, cand oltenii ramasi acasa au ocupat cealalta jumatate de tara). Vorbesc cu strainii acum: oameni buni, oricum ati da-o, se vede clar tendinta voastra de a ii inghesui putin pe romani pe subiecte particulare, dar daca se poate fara sa le afectati performantele din tarile voastre si restul lumii. Nu merge asa – e ca si cum ati fi raciti si v-ati da cu crema antibiotica doar pe cap – nu va e clar ca restul corpului face septicemie? Trimiteti-i viceversa, altfel cineva moare – cel mai probabil voi.

  7. Gherman e un bou, il stie toata lumea aici ca un pupincurist de pedelisti si lingator de boc… bagat in seama doar de (se)curistii lui ioan rus… dar au masa de manevra, toti it-istii spalati pe creier de hashtag, si sunt multi

    • Gherman e băiat fain.
      Iubește civilizația și urăște miticii. De asta se îmbracă și arată ca ultimul țărănete. Iar când deschide gura, apăi să te ții, ce intelectual grămadă!!!

  8. Daca un om ca Sabin Gherman a ajuns sa scrie la Newsweek, prestigiul publicatiei s-a ofilit de mult.
    De altfel acolo a migrat toata gasca data afata de Adamescu de la RL.
    Dar, incalitate de ardelean 100%, pot comenta in deplina cunostiinde de cauza articolul cu pricina.
    Este adevarat ca in 1918, Transilvania era mai dezvoltata si civilizata decat restul tarii.DAR, romanii de acolo au preferat sa traiasca alaturi de compatrioti, masaraci si mai putin educati, decat sub dominatie straina.
    Iar in Romania Mare, ardelenii nu au fost cetateni de categoria da doua.
    Se ne uitam de exemplu la politicieni:
    PM;Maniu si IGoga in regat, Maurer comunist,Ciorbea, Boc,Ciolos in zilele noastre
    Groza Presedintele MAN
    Horia Sima, seful legionarilor.
    Klaus Iohannis, actualul Presedinte.
    Si sa nu uitam ca genialul Stoica inventatorul Carits, tot ardelean de-al nost o fost.

    • fraticule… in cartierul Andrei Muresanu se labarteaza zeci de viloace de sute de mii de euro, una langa alta, de procuror, de judecator, de sef sri, de sef politie, de avocat, de sef regie… etc… e o fratie si unitate intre rumuni cum n-am vazut din 1918 incoace… inclusiv ale celor amintiti ocazional prin presa (si da, incepand cu Caritasu si Banca Dacia Felix si Vatra Romaneasca)… ca jegosu de Gherman n-a vazut barna din ochii astora ci doar paiul din ochii “miticilor”, asta e o alta treaba curat romaneasca… trebuiau niste “dujmani” la o adica

  9. si ca sa apreciati cam cum lucreaza SRI in Transilvania, cititi aici (printre randuri): https://evz.ro/mihai-seplecan-fost-presedinte-al-cj-cluj.html

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *