”Nu dau prea mare atenție Rapoartelor despre România și pentru că știu cum se fac și cine le fac. În primii ani postdecembriști, cînd se mai spera că voi fi un agent de influență al Occidentului în presa română, am fost curtat de tot felul de ONG-uri vestice, multe interfețe ale serviciilor secrete ale Marilor Puteri. Acțiunile la care am participat m-au pus față în față cu niște birocrați a căror grijă era să semnăm după fiecare chiftea mîncată pentru a putea deconta la întoarcerea în țara de unde venise ONG-ul. Dintre aceștia se recrutau autorii Rapoartelor despre România. Cei mai mulți erau românași sau româncuțe de ale noastre din Vaslui sau din Oltenița care o dădeau rapid pe P… mă-si cînd se supărau, uitînd imediat How do you do?” scrie reputatul analist Ion Cristou, pe blogul propriu.

”Tot în primii ani postdecembriști, am avut de a face și cu ziariști străini acreditați la București sau veniți la București pentru documentare. N-am fost niciodată complexat de ziariștii străini, zicîndu-mi, fără lipsă de modestie, că noi, românii, avem mai mult talent decît mulți dintre cei care se fălesc cu legitimații de la ziare și televiziuni planetare. Spre deosebire de noi, ei au însă bani. Și pentru a fi un mare ziarist, mai ales la nivel internațional, trebuie bani. Contactul cu ziariștii străini m-au convins că mulți dintre ei nutreau năravurile ziariștilor pe care eu nu i-aș fi angajat la ziarul pe care-l conduceam nici dacă m-ar fi plătit s-o fac. Ajunși în deplasare în România, prima grijă a ziariștilor străini era să termine cît mai repede documentarea pentru a se putea face praf la barul de la Inter. Și pentru asta ei apelau la nume de la București de care făcuseră rost la Paris sau la Londra. Printre aceste nume se număra și al meu, știut ca un critic al lui Ion Iliescu. Ei veniseră în România nu pentru a se documenta despre o realitate complexă în vederea unui articol obiectiv, ci pentru a denunța regimul Iliescu. Explicabil de ce mă cautau pe mine și nu pe altul.

Sub semnul acestei lipse de preocupări pentru Rapoartele despre România, am trecut cu vederea recentul Raport al Departamentului de Stat despre respectarea democrației în 2017.
Mi-a atras atenția asupra lui Bogdan Iacob într-un excelent articol de pe InPolitics.ro.
Făcut curios de întreprinderea lui Bogdan Iacob am vrut să citesc Documentul în întregimea sa. Am accesat pe internet sintagma Raportul Departamentului de stat. Imediat au curs, ca monedele dintr-un aparat stricat, mai multe titluri din presa română. Toate aveau drept adjectiv formula. Raportul este devastator cînd nu ne pune pe coji de nucă. Ei, drăcie, mi-am zis, Raportul pe 2017 e devastator pentru România. Ce s-a întîmplat? Am sărit peste primul titlu și am accesat titlul al doilea pe Internet. Da, era vorba de un Raport devastator. Nu era însă Raportul pe 2017. Era Raportul pe 2016. Un alt titlu, tot cu devastator, trimitea la Raportul pe 2015.

Nimeni din presa noastră liberă și independentă nu îndrăznise să raporteze Documentul la realitățile din România. Pentru întreaga noastră presă, de ani buni, Raportul Departamentului de Stat, ca și Raportul MCV, ca și zicerile ambasadorilor străini tupeiști, ca și articolele despre Codruța Kovesi din presa străină, sunt literă de lege, literă de carte sfîntă. De cum apare un astfel de Document, babuinii intră în agitație și dau să se ascundă în colțuri cît mai discrete ale cuștii, de spaimă că au stîrnit supărarea Ălor mari.

Indiscutabil, aceste Rapoarte nu sunt făcute de politicieni de top, nici măcar de politicieni pur și simplu. Asemenea celui privind Respectarea drepturilor omului, ele sunt făcute de amploiați. În unele cazuri, inepțiile despre România, cele care te îndeamnă să-ți faci cruce după ce le raportezi la realități, sunt produsul unor persoane rău intenționate. Fie pentru că sunt în serviciul unor puteri străine ostile României, fie că sunt mînă-n mînă cu figuri sinistre din țară, precum Monica Macovei. În alte cazuri, cele mai multe, inepțiile sunt rezultatul unei rutine birocratice, produsul unor amploiați spînzurați între două griji privind ratele la bancă și două certuri cu nevasta în chestiunea cine ia copilul de la școală. Raportul pe 2017 al Departamentului de Stat în privința presei nu face altceva decît să repete mecanic aprecieri și ele mecanice din Rapoartele pe anii anteriori. Așa se explică, de exemplu, denunțarea influenței mogulilor în presă în condițiile cînd de mult locul acestora l-au luat sergenții majori mesianici din instituțiile de forță.

Dacă astfel de documente ar primi replica temeinică, lipsită de complexe, a presei din România, a elitei intelectuale, a instituțiile democratice, poate că autorii lor s-ar mai gîndi înainte de a trînti pe hîrtie deliruri în genul Raportului Departamentului de Stat. Poate că șefii care răspund de astfel de documente, luînd seamă la scandalul stîrnit în România de neghiobiile scrise de niște funcționărași vor fi mult mai riguroși data viitoare cînd vor alege echipa care să le alcătuiască.” (citește mai mult aici)