CURS VALUTAR
rosca-stanescu-4

Locomotivă Cioloș s-a gripat

0 comentarii / 584 vizualizări / 28 noiembrie 2016

Nu știu cum se face, dar Dacian Cioloș, din poziția de cel mai contraperformant premier al României, chiar și în comparație cu Mihai Răzvan Ungureanu, a ajuns, în cercetările de piață, la cote amețitoare de încredere. Mergând până la 40%. Ceea ce, teoretic cel puțin, l-ar fi putut transforma în locomotiva PNL. Pentru că PNL, chiar și în propriile cercetări, este cu zece procente mai jos. Dacă a existat cu adevărat sau mai există o popularitate mai mare a lui Cioloș, habar nu am, dar ceea ce știu cu siguranță este că transferul de voturi de la Cioloș către PNL nu s-a produs. Și, din această perspectivă, “locomotiva” s-a gripat.
Că de obicei, în preajma alegerilor electoare, sunt date publicității rezultatele nenumăratelor cercetări de piață făcute, la comanda partidelor, de institute mai vechi sau mai noi, mai puțin sau deloc cunoscute sau prea bine cunosctue. Și, tot ca de obicei, rezultatele sunt atât de diferite, încât este clar că asistăm, în bună măsură, la o manipulare, la comanda partidelor, din partea unor instituții nesupuse niciunui control. Există însă elemente comune care ar trebui să le dea liberalilor frisoane.
Să luăm drept exemplu chiar ultimele două cercetări de piață. Prima, comandată de Uniunea Salvați România, indică un scor al acestei formațiuni politice superior celui pe care l-ar obține PNL. Cea de-a doua cercetare de piață, comandată de PNL, dată publicității sâmbătă, restabilește echilibrul între cele două partide, ducând PNL la 30% și nu la 17%, iar USR la 8% și nicidecum la 18%, cum apărea în sondajul anterior. Dar, în ambele, PSD rămâne constant. Atingând pragul psihologic de 40%. Un prag care îi permite ca, prin redistribuire și printr-o alianță cu ALDE, să facă peste 50%. Astfel încât gâlceava este doar o furtună de apa în interiorul așa-zisei drepte. O dreaptă cam ciudată. Alcătuită din PNL, dar și dintr-un partid, cel al lui Nicușor Dan, care afirmă în continuare că este antisistem și refuză programatic să facă, după alegeri, vreo alianță cu cineva.
Dacă am văzut care este elementul constant, ne putem întoarce liniștiți la domnul Dacian Cioloș, pentru a afla de ce s-a gripat prezumtiva locomotivă electorală pe care el ar fi întruchipat-o. Un recent interviu pe care el l-a acordat site-ului Ziare.com este de natură să limpezească lucrurile. Din răspunsurile pe care Cioloș le dă reporterului, rezultă că acest om nu știe deloc nici ce vrea, nici în ce direcție politică se îndreaptă și, mai ales, nu știe ce caută el prins în hora acestor alegeri din decembrie 2016. Comportamentul său în general, dar și răspunsurile pe care i le dă reporterului ni-l înfățișează nu ca pe un actor politic, ci mai degrabă ca un extraterestru, parașutat, fără voia lui, pe o planetă necunoscută, unde nu are nici cea mai mică intenție de a rămâne.
Desprins total de PNL, care l-a plantat pe toate afișele, Dacian Cioloș lasă impresia că se află acolo din întâmplare, fără voia lui și, din această perspectivă, nici nu a făcut ceva pentru a anima cadrul ales de designerul campaniei electorale. Și apropo de afișul electoral, întrucât domnul Cioloș lasă impreis că a aterizat acolo fără voia lui și doar consimte tacit la această operațiune, îmi permit să atrag atenția celor care mă citesc că nu se poate face un afiș politic luând pur și simplu o fotografie de pe telefon sau de pe Google și plantând-o într-o schemă grafică electorală. Așa ceva este exclus. Dacian Cioloș a trebuit să pozeze în mod dedicat unui fotograf profesionist, specialist în grafică electorală. Dintre imaginile sale, alți specialiști, în frunte cu Felix Tătaru, au ales-o pe cea potrivită, apoi s-au consultat cu întreg staff-ul electoral PNL, care și el s-a consultat cu domnul premier, și, astfel, la capătul unui efort de câteva zile, a ieșit panoul publicitar. Iar asta nu se putea întâmpla, dacă urmărim un calendar invers, decât înainte ca PNL să fi anunțat oficial că merge pe mâna lui Cioloș ca prim-ministru. Prin urmare, dacă Cioloș o face pe fata mare, îl anunț, cu regret, că a eșuat.
Admițând prin absurd că acest om se bucură de încrederea a 40% dintre cetățenii României, trebuie să admitem în același timp și faptul că această prezumtivă apreciere de care se bucură nu s-a deplasat deloc în direcția PNL. Pentru PNL, cu două săptămâni înainte de alegeri, se poate spune că Dacian Cioloș nu este un asset, ci doar o piatră de moară.
Numai, vorba lui Iohannis, o mare emoție colectivă ar putea schimba lucrurile. Uitați-va însă la afișul electoral Cioloș. Cum ar putea acest personaj să declanșeze o emoție colectivă? Și dacă nu el, atunci cine? Nu mai rămâne decât domnul Klaus Iohannis. Dar nici acesta nu stă prea bine. E tot pe la 40% care, dacă sunt, sunt ai săi. Și nicidecum ai PNL. Și-nu-i așa? – conform Constituției, președintele stă în afara și deasupra partidelor. Cum se vede, și cu ochii legați, la paradă care urmează să se desfășoare cu ocazia Zilei Naționale a României, când simpatizanții “clubului refuzaților” se pregătesc să raspundă cu huo afrontului adus de președinte. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *