”În puținele zile trecute de la desemnarea dlui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria Generală a Municipiului București, membrii PNL au constatat faptul că în spațiul public au început din nou să circule aceleași acuzații lipsite de temei care acum un sfert de secol încercau să păteze imaginea Pieței Universității”.

Fragmentul de mai sus face parte dintr-o scrisoare deschisă remisă azi presei de către PNL, în care se mai precizează că „un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990 a fost cel al așa-zisei apropieri a lui Marian Munteanu de extrema dreaptă. Referitor la acest aspect, PNL nu poate să nu constate că și acum, ca și în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susțină aceste acuzații. Oricare ar fi acestea. De aceea, PNL solicită acum oficial tuturor celor care întrețin acest discurs plin de neadevăr să aibă decența și deontologia de a-și proba spusele în mod concret”,

Excelent îndemn.
Și am decis să-i dăm curs, pentru a vedea dacă, într-adevăr, cel mai proaspăt membru marcant al PNL chiar a avut vreodată o simpatie pentru legionari.

Iar ce am descoperit în articolele scrise cu mulți ani în urmă de mînuța acestuia, e nostim: nu doar că MM plîngea pe umărul bieților legionari, dar înfiera tăios bestiile și asasinii din PNL, în frunte cu odiosul premier I.G.Duca, cel asasinat de gașca lui Codreanu, care foarte bine i-a făcut, după cum rezultă din text. Să remarcăm, în treacăt, faptul că, în pomenirea ”Căpitanului”, M.M. are permanent grijă să evite numele ”Zelea”, știut fiind că acesta era de fapt forma românizată forțat a lui Zieliński, lucru care amintea legionarilor, spre marea lor neplăcere, că românul verde Codreanu se trăgea dintr-o familie de slavo-germani. Deh, nimeni nu e perfect…

PNL și PNȚ – ”partidele demagogiei și minciunii”

”Așa cum am mai spus de la bun început, îl admir pe marele om politic și întemeietor de Mișcare, pe Corneliu Codreanu. Consider că ceea ce este util și esențial în această parte a istoriei românești, o găsim în opera și activitatea lui” scria Marian Munteanu în aprilie 1994 într-un articol intitulat ”Despre doctrina legionară” publicat în revista ”Mișcarea”, a formațiunii ”Mișcarea pentru România”.

Și continua pe aceeași linie (subtitlurile ne aparțin):

”Faptul că Mișcarea Legionară reușea să se dezvolte în pofida lipsei de mijloace financiare, în pofida minciunilor și a calomniilor, i-a determinat pe marii ”democrați” să treacă la acțiune, călcînd în picioare orice lege. Eludarea legalității, departe de a fi o excepție, era o regulă împămîntenită în arsenalul celor două partide dominante ale epocii, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal. Nu ne vom referi la violențele ce însoțeau în mod ”tradițional” campaniile electorale. Erau binecunoscute în epocă cetele de bătăuși organizate de cele două partide democratice pentru a administra ”argumente” contondente în campaniile electorale. Presa vremii abundă în relatarea unor situații de acest fel.

Mult mai gravă este agresiunea ieșită din comun căreia i-a fost victimă o țară întreagă. O agresiune care a îmbrăcat formele cumplite ale jafului planificat, a corupției generalizate, a trădării de țară, a desconsiderării grave a intereselor poporului în numele căruia vorbeau – și ieri și azi – toți politicienii ”democrați”. În plus, cînd partidele și-au văzut amenințate pozițiile de o formațiune care era în situația de a obține voturile electoratului – electorat sătul de demagogie și minciună – nu s-au sfiit să utilizeze crima și teroarea pentru a-și elimina adversarii.

Cum îi torturau liberalii pe bieții legionari

Datele istorice demonstrează că principala forță violentă a acelei perioade a fost statul. Cele două partide politice care au alternat la guvernare, PNL și PNȚ, au utilizat succesiv aparatul represiv al statului (Poliția, Jandarmeria și Siguranța) pentru obținerea de avantaje în detrimentul adversarilor politici. Guvernele liberale și țărăniste au dizolvat în mai multe rînduri Mișcarea Legionară, supunînd această organizație unei permanente opresiuni: bătăi, interdicții, persecuții, crime.
Vom da un singur exemplu: cazul I.G.Duca, politician liberal, prim-ministru în 1933.
Dar nimeni nu spune ce făcuse acest democrat înainte de a fi asasinat.
Nimeni nu spune nimic despre cei peste 10.000 de oameni maltratați, schingiuiți și arestați din ordinul său. Peste 10.000 de case percheziționate, 10.000 de familii umilite, 10.000 de oameni arestați în toiul nopții din ordinul acestui politician ”democrat”(…) De ce nu sună nimeni o vorbă despre cei 16 legionari în timpul acelei prea democratice ”nopți a cuțitelor lungi” ? Da, 16 oameni asasinați, alte sute schingiuiți și torturați. Totul, desigur, în numele ”democrației”(…) Au fost mobilizate toate forțele statului contra unor cetățeni care nu aveau altă ”vină” decît a face parte dintr-o formațiune politică legal constituită.

Asasinul odios I.G.Duca și victima inocentă Corneliu Codreanu

Comentatorii erijați pe post de acuzatori publici ai legionarismului ”uită” încă un aspect. Dacă acești legionari erau atît de sîngeroși precum se spune și umblau înarmați cu pistoale (haine negre, automobile negre, gangsteri în toată regula) cum se face că nu a fost nici un caz de ripostă, nici o victimă din rîndurile agresorilor?
Dar de ce nu se vorbește și de asasinatul odios comis asupra lui Corneliu Codreanu, cel mai bestial asasinat înregistrat de analele istoriei românești: după ce a fost ștrangulat cu lațul și împușcat în ceafă, a fost stropit cu acid sulfuric și peste mormînt s-a turnat un strat de beton?(…) Nu putem vorbi de asasinii lui I.G.Duca fără a vorbi de asasinul I.G.Duca” conchidea Marian Munteanu.

Să mai spunem, în final, că din partidele înfierate cu atîta vehemență de MM, PNL și PNȚ din anii 30-40, făceau parte Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu ori Mircea Ionescu-Quintus, actualul președinte de onoare al partidului în care Munteanu s-a înregimentat. Poate asta explică de ce Quintus a fost singurul care nu a agreat intrarea lui MM în partid. O voce singulară într-un cor de ”unanimi”. (Bogdan Tiberiu Iacob)