Participarea Armatei Române alături de Armata Germană la Războiul din Est a ridicat mari probleme presei noastre devenită deja parte a propagandei antonesciene:

Pe Front nemții ne priveau cu disprețul arătat față de toate neamurile care nu erau În plus, Armata Română era prost echipată.

Toată perioada interbelică România a fost alături de Anglia și Franța. La izbucnirea celui de-al doilea Război mondial, pe 1 septembrie 1939, simpatiile opiniei noastre publice se îndreptau către Anglia și Franța.

Cea mai mare problemă o ridica însă faptul că în primul Război mondial ne bătusem cu nemții.

Ne bătusem cu nemții?

Nici o problemă pentru presa noastră.

Numărul special dedicat de revista Sentinela Trecerii Prutului, apărut chiar duminică, 22 iunie 1944, cuprinde amplul articol intitulat Ostașilor germani. Ostașul român e lămurit din greu că trebuie să lupte acum alături de cel cu care s-a războit la Mărășești.

Potrivit autorului, până şi faptul că ne-am bătut atunci cu nemţii e un argument zdrobitor în favoarea camaraderiei de acum:

„Onoarea de a ne bate cu armata germană a fost a noastră şi mai ales mândria de a fi pierdut bătălia Transilvaniei şi din munţii Carpaţi, în faţa unei armate a cărei valoare tehnică şi mijloace de luptă ne erau în totul superioare. Am fost apreciaţi de marii şefi germani, pentru că am putut să rezistăm, atunci, fără armament, fără mijloace de comandament, doar numai cu sufletul poporului nostru de plugari, mândru de originea lui Daco-Romană şi vajnic apărător a propriei lui libertăţi.”

Aprecierea de către nemţi va fi, până la 23 august 1944, unul dintre temeiurile de mândrie naţională.

Din câte se vede, nemţii ne-au apreciat încă din 1916!

Alianţa cu nemţii apare ca o trăsătură definitorie a Istoriei româneşti:

„Ne-am rupt de poporul german atunci – socotind legitimă o pagină de istorie ce trebuia scrisă – pentru ideea de libertate şi unire a poporului român. Am revenit la matca din care am ieşit, asemenea unui fluviu care irumpe ţărmurile, dintr-o hotărâre a destinului.”

În fine, noii camarazi primesc o invitaţie patetică:

„Sunteţi între noi brave uniforme cenuşii. Căutaţi să ne cunoaşteţi în adâncul nostru calităţile morale ale poporului nostru. Duioşia doinelor, dorurile noastre şi sufletul cuminte al naţiei ne-au dat puterea de afirmaţie.

Pe cărarea deschisă lumii noi, vom şti să fim făclia de lumină, transmisă prin noi popoarelor din jurul Dunării, a acestei Dunări ce izvorăşte în Germania şi se varsă prin glia poporului român, în Marea Neagră.

Un colţ de civilizaţie ce se va afirma.

O voinţă unică pentru a ne ridica.

O credinţă în destinul german de care s-a legat cel român.

Şi vom învinge.”

După 23 august 1944, aceeași presă a căutat să-l convingă pe soldatul român să lupte alături de rușii cu care pînă mai ieri se bătuse alături de nemți.

Cum ar scrie presa noastră dacă, Doamne ferește! va trebui să luptăm alături de nemți împotriva Rusiei? (Ion Cristoiu – cristoiublog.ro)