CURS VALUTAR
orban_47968700

Orban – jalnicul drum de la denuntat la denuntator. Si o capcana intinsa presei

4 comentarii / 5199 vizualizări / 18 mai 2018

O știre pe surse dată ieri de ziarul ”Adevărul” amorsa o veritabilă bombă: liderul PNL, Ludovic Orban, a depus o plîngere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă, sub acuzația de înaltă trădare. O scurgere controlată în mass-media, am îndrăzni să opinăm, cu un motiv bine determinat.

Informația privind demersul lui Orban a fost scursă în presă, într-un ziar devotat anticorupției, cu puțin timp înainte de anunțul oficial, cu un scop bine determinat, în opinia noastră, și care putem spune că a fost chiar atins. E vorba de acreditarea ideii de plîngere penală împotriva premierului.

Există o mică problemă, însă: conform Codului de procedură penală, Orban nu putea introduce o plîngere penală, pentru că acesta e apanajul strict al victimelor unei infracțiuni. Art.289 din CPP spune ”Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune”.

Ori, liderul PNL nu se putea declara personal victimă a uzurpării de calități oficiale ori de dezinformare a președintelui, după cum scrie în document.

Ludovic Orban a depus, în realitate, un denunț, reglementat de art.290, care spune: ”Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni”.

Numai că termenul ”denunț” a ajuns să sune mizerabil în limba română, iar denunțătorii au devenit un simbol al josniciei, urmare a campaniei îndrăcite a parchetelor, în ultimii ani, de a transforma românii în turnători profesioniști.

Ca să evite eticheta de ”denunțător”, Ludovic Orban, abia scăpat de un proces pornit de la un denunț împotriva sa, a trimis presa după fentă, spre sintagma ”plîngere penală”.
Se poate observa că, în conferința sa de presă dedicată demersului de ieri, Orban a ales o formulare neutră, vorbind strict de ”sesizare” către Parchet. Firesc, pentru un personaj care a criticat, el însuși, demersurile denunțătorilor care îl băgaseră în gura DNA.

”Am depus această sesizare pentru că am considerat necesar ca cineva să cerceteze aceste fapte. Eu nu am calitatea, nu sunt eu procuror. Nu eu hotărăsc dacă cineva este sau nu este vinovat. Pe de altă parte, acolo este vorba de niște fapte care pot să ridice temeinice semne de întrebare privitoare la angajarea acestor fapte ca posibile infracțiuni. De exemplu, difuzarea de informații cu caracter de secret, nepublice, care nu sunt destinate publicității. De exemplu, uzurparea de funcție. De exemplu, refuzul de informare a președintelui sau ascunderea de informații către președinte, informații privitoare la decizii care pot să afecteze interesele statului român” a spus el.

Un alt element extrem de interesant e refuzul său de a prezenta public textul denunțului, dezvăluind presei doar că infracțiunile de care o acuză pe Viorica Dăncilă sunt uzurparea funcției, prezentarea cu rea credință de informații președintelui României, înaltă trădare și divulgarea de informații secrete de stat.
Ca și precizarea expresă că denunțul e o inițiativă personală, care nu angajează partidul.

În cel din urmă caz, e limpede că un denunț cu acordul partidului ar fi presupus măcar înștiințarea unor lideri liberali despre inițiativă și riscul de a se scurge informația necontrolat în presă.

În primul caz, se pare că asistăm la repetarea unei șmecherii clasice din ultimii ani, folosită și în situația celebrului denunț penal depus împotriva Ordonanței 13 de către un grup de membri ai Inițiativei România.
După depunerea sesizării către parchet, autorii au fost convocați discret pentru a face unele modificări în conținut, sub îndrumarea procurorilor, spre a-l armoniza, cît de cît, cu textele legii.
Asta, pentru că la fel ca denunțul lui Orban, cel al lui Mihai Polițeanu conținea acuzații extrem de grave și în premieră, precum dezinformarea cu intenție a președintelui țării de către guvern.

Exact acuzația care se regăsește și în denunțul lui Orban, cel care ridică procurorii contra deciziilor politice ale guvernanților și care așteaptă ajutorul lor pentru ”ajustarea” denunțului.

Cum se vede, liderul PNL nu a înțeles nimic din decizia Curții Constituționale în scandalul declanșat de denunțul lui Polițeanu, de anul trecut, decizie în care se reamintea poziția Comisiei de la Veneția în asemenea spețe:

”La nivel general, Comisia de la Veneţia consideră că standardul de bază ar trebui să presupună ca procedurile penale să nu fie folosite pentru a sancţiona divergenţele politice. Miniştrii Guvernului trebuie traşi la răspundere politică pentru acţiunile lor politice, iar aceasta reprezintă modalitatea democratică corectă de a asigura angajarea răspunderii lor în cadrul sistemului politic. Procedurile penale trebuie aplicate doar faptelor penale. Acţiunile şi deciziile miniştrilor sunt adesea controversate din punct de vedere politic şi se pot, ulterior, dovedi neinspirate şi contrare intereselor naţionale. Dar aceste aspecte trebuie clarificate de sistemul politic. Procedurile de punere sub acuzare sau alte proceduri penale nu trebuie folosite împotriva adversarilor politici din motive politice, ci trebuie invocate doar în acele câteva şi extraordinare cazuri în care un ministru este suspectat de o încălcare clară a legii”. De asemenea, în document se mai arată că «Atunci când se trage linia între răspunderea penală şi cea politică, trebuie să se ţină seama şi de particularităţile procedurii de luare a deciziilor politice şi de „jocul politic”. Este important pentru o democraţie ca miniştrii să aibă marjă de manevră pentru implementarea politicilor pentru care au fost aleşi, cu o marjă largă de eroare, fără a fi ameninţaţi de sancţiuni penale. Într-o democrație funcțională, miniștrii sunt trași la răspundere pentru deciziile lor politice prin mijloace
politice, nu recurgându-se la dreptul penal. În fine, ”Comisia de la Veneţia consideră că abilitatea unui sistem constituţional naţional de a separa şi de a face distincţia între răspunderea politică şi cea penală a miniştrilor (foşti şi în funcţie) este un indicator al nivelului de bună funcţionare şi maturitate democratică, precum şi de respectare a statului de drept. Urmărirea penală nu trebuie folosită pentru a incrimina greşelile şi divergenţele politice. Acţiunile politice ale miniştrilor trebuie să facă obiectul unor proceduri de angajare a răspunderii politice. Procedurile penale trebuie rezervate faptelor penale.” (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Foarte argumentata analiza din articol.

  2. Sper ca a citit si Orban acest articul, l-ar destupa puțin la minte

  3. organu destupa sticla nu mintea… e mai usor

  4. Excelenta argumentatia!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *