CURS VALUTAR
gabriel_sandu2_64665700

Profetie cutremuratoare a unui eurodeputat: Gabi Sandu risca sa fie asasinat

0 comentarii / 2967 vizualizări / 28 septembrie 2017

Denunțul incendiar înaintat ieri DNA de către fostul ministru Gabriel Sandu i-ar putea fi fatal acestuia, în condițiile în care reprezintă ”cea mai detaliată radiografie a mafiei de stat din România”. Cutremurătoarea ipoteză aparține europarlamentarului Victor Boștinaru, într-o declarație acordată siteului PSNews, acesta avertizînd că fostului ministru i s-ar putea aranja să moară după gratii din cauze ”naturale”.

Întrebat ce implicații se așteaptă să aibă acest denunț și ce capete ar trebui să pice în urma lui, europarlamentarul a afirmat că textul „e cea mai fidelă fotografie a regimului Băsescu”.

„Mi-e greu să spun ce capete (ar trebui să cadă – n.r.), pentru că nu cunosc detaliile dosarului (cu atât mai mult acest denunț). Deocamdată, nu există o sentință. Deci ar fi riscant. Pot spune doar atât: că acest denunț al fostului ministru Sandu este cea mai completă și mai detaliată radiografie a unei mafii de stat, care a fost construită și dezvoltată în România în timpul lui Traian Băsescu. E cea mai fidelă fotografie a regimului Băsescu!” a afirmat Boștinaru.

Chestionat dacă denunțul lui Gabriel Sandu ar fi de natură să ducă dosarul Microsoft până la însuși Traian Băsescu, Victor Boștinaru și-a exprimat scepticismul.

„Eu m-aș aștepta ca DNA-ul sau oricare alt parchet să facă ceva, să verifice aceste fapte care în denunțul respectiv sunt extrem de detaliate. Întâi să verifice dacă aceste alegații se confirmă și, dacă se confirmă, să dispună acțiunea penală, în urma căreia să rezulte condamnarea autorilor și recuperarea pagubelor. Dar, ținând cont de încrengătura pe care o prezintă acest denunț (o încrengătură halucinantă, care cuprinde atâtea componente văzute și nevăzute ale sistemului de putere Traian Băsescu), e foarte puțin probabil că justiția de astăzi din România (când vorbim) va avea forța, curajul și libertatea să gestioneze acest caz. Sunt extrem de prudent și de sceptic”, a punctat PSD-istul.

În schimb, Boștinaru a dat clar de înțeles că Gabriel Sandu ar putea fi omorât în închisoare ca urmare a celor scrise în denunț.

„Cred că cel mai la îndemână țap ispășitor va fi ministrul Sandu, care ferească Dumnezeu să se îmbolnăvească de vreo boală iremediabilă și cu asta să închidem cazul!” a exclamat social-democratul.

Solicitat să precizeze dacă se referă la eventuale încercări de a-l reduce la tăcere pe Gabriel Sandu, Victor Boștinaru a replicat: „S-ar putea ca dorul de familie să-l afecteze atât de tare pe domnul Sandu, încât să aibă consecințe fatale. Pentru că – repet – lucrurile sunt prea grave, e prima dată când o persoană din România numește fapte, date, împrejurări care sunt de-a dreptul halucinante și de la care mafia italiană ar trebui să ia lecții serioase (pentru că aici vorbim de o mafie instituțională)”.

El a continuat în aceeași notă: ”Ținând cont că mediul penitenciar are mulți viruși, are multe bacterii și are multe riscuri, s-ar putea ca – vorba unui coleg de-al meu deputat mai vechi – «să se îmbolnăvească de maladie». Era un deputat de la PD, eminent profesor de limba română de la Slobozia – nu-i pronunț numele, din respect și prețuire pentru el” a conchis europarlamentarul.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *