În plină agitație politică legată de alegerile prezidențiale, la București cade ceea ce am putea numi o bombă de-a dreptul nucleară: DNA anunță demararea unei ample anchete în privința unui contract încheiat acum un deceniu de regimul PSD cu firma multinațională EADS.

Ca în orice asemenea situație, gîndul îți zboară la cine ar putea deconta un asemenea scandal. Presa de la noi îl identifică deja pe Năstase, premier în perioada respectivă.

Există, însă, probleme mari vizavi de acest scandal, și semne de întrebare la fel de mari.

Iar o analiză mai profundă ar putea releva faptul că nu Adrian Năstase – aflat, oricum, după gratii – e motivul scoaterii de la naftalină după fix 10 ani a acestei afaceri tenebroase, și nici alte nume sonore de politicieni și afaceriști români.

Miza ar putea fi mult mai mare: Germania.

Iar România, ca în multe alte situații istorice, ar putea fi doar un teren de luptă între doi coloși mondiali.

Ce am aflat ieri: faptul că procurorii DNA au demarat o amplă anchetă care vizează trei contracte privind închirierea unor licenţe IT, derulate în perioada 2001-2013 şi contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat încheiat între EADS şi Ministerul de Interne,

Afacerea EADS, pe scurt, a fost cel mai mare scandal al finalului de regim Năstase, în 2004.

În respectiva afacere apar nume de răsunet ale politicii, structurilor militare și afacerilor: ex-premierul Adrian Năstase, Ioan Rus, Marian Săniuță, ambii miniștri de Interne în acea perioadă, Dan Nica, afaceriștii Ion Țiriac, Adrian Sîrbu, Nicolae Badea, Tiberiu Urdăreanu etc, generali precum Toma Zaharia, Gheorghe Carp, Anton Gagiu, Mihai Bădescu ori Mihai Tatut. Acționari la EADS sunt și cei de la multinaționala Lagardere, deținătoare, în România, a posturilor de radio Europa FM și Radio 21.

Contractul de securizare a frontierelor încheiat cu EADS, companie multinațională cu o puternică pondere germană, a fost suspectat în 2004 de către media și opoziție ca fiind o modalitate prin care regimul Năstase a cumpărat bunăvoința Germaniei și a cancelarului Gerhard Schroeder.

O îmbunătățire a relațiilor între cele două țări care a început prin 2003, exact cînd se răcea relația între Germania și SUA, din cauza refuzului nemților de a gira războiul din Irak.

În mai 2003, Bodo Hombach, fostul consilier al lui Gerhard Schroeder, cancelarul Germaniei, dar și ex-șef al Pactului pentru Stabilitate, este invitat să facă parte din Consiliul de Strategie al ARIS(Agenția Română pentru Investiții Străine).

Terenul este pregătit minuțios, astfel că în 2004, cancelarul german vine la București și are loc semnarea mega-contractului cu EADS, despre care guvernanții susțineau că va beneficia de o solidă finanțare europeană.

Numai că, stupoare: imediat după încheierea contractului, Delegația Comisiei Europene anunță, prin Jonathan Scheele, că habar nu are despre respectivul contract, nefiind informată nicio secundă, în prealabil. Mai grav, Delegația anunță că UE nu dă un sfanț.

Opoziția reacționează vehement, PNL acuzîndu-l pe Năstase că l-a mituit, pur și simplu, pe Schroeder, din interes electoral, cu respectivul contract.

Traian Băsescu denunță, și el, contractul cu EADS în chiar finala prezidențială televizată cu Năstase.

Acuzat că a dat contractul fără licitație, Năstase dă explicații subțiri, precum aceea că în documentația afacerii există informații ținînd de siguranța națională etc.

Cînd, în februarie 2005, noul premier Tăriceanu anunță amînarea plăților către EADS, Năstase sare ca ars și acuză o deturnare ilegală de fonduri și incorectă față de partenerii străini.

Cam în aceeași perioadă, ministrul de Interne Vasile Blaga anunță constituirea unei comisii care să ancheteze modul în care s-a încheiat respectivul contract.

Singurul lucru care se realizează, însă, în anii care urmează, este o mică ajustare în jos a costurilor, pentru că ar fi fost o nebunie să anulezi un contract de care beneficiază țara cea mai influentă din UE, Germania, și de care depindea crucial aderarea României la UE și, mai apoi, la spațiul Schengen.

În 2009, însă, cînd MAI revine pentru scurt timp în ograda PSD, EADS își scoate pîrleala și obține o suplimentare de fonduri de 200 de milioane de euro, stîrnind furia PDL, care acuză manevra ca fiind făcută în secret, fără consultarea CSAT.

În martie 2011, Băsescu are și el o zvîcnire: după un nou refuz de acceptare în Schengen, el propune ca România să achite restul tranșelor către EADS abia după ce vom fi, în fine, primiți în spațiul respectiv.

De atunci, nici în Schengen nu am intrat, nici despre contract nu s-a mai auzit mare lucru.

Pînă acum, cînd explodează ancheta DNA.

Cum spuneam, e greu de crezut că protagoniștii români de acum 10 ani ai afacerii ar mai reprezenta o miză.

Dar cei străini?

Aceasta ar putea fi cheia problemei.

Ancheta DNA se declanșează, netam-nesam, exact cînd Germania și SUA au început să își dea la țurloaie zdravăn.

Printr-o decizie fără precedent în istorie, șeful serviciilor secrete americane din Germania este expulzat din țară, pe motiv de spionaj la adresa nemților.

Relația germano-americană se află în aceste zile la cele mai scăzute cote de după al doilea război mondial. Băncile germane sunt sancționate de către americani, nemții plusează prin acuzații de spionaj, care și el, pare să fie justificat de lipsa tot mai scăzută de încredere a Washingtonului în Berlin.

Germania e acuzată, în schimb, de relații prea cordiale cu Rusia.

Fostul cancelar Schroeder și-a serbat, nu de mult, ziua de naștere alături de Vladimir Putin; același Schroeder care, după plecarea din funcție, a fost imediat numit de Gazprom în fruntea unui consorțiu care urma să realizeze Nord Stream, gazoductul care leagă Rusia de Europa via Marea Baltică.

O numire suspectă, presa din Germania acuzînd că fostul cancelar a provocat alegeri anticipate, în 2005, pe care le-a pierdut, pentru a se elibera de funcție și a da curs ofertei îngrozitor de bănoase a rușilor.

Dacă ancheta DNA va scoate la iveală că nemții au plătit comisioane ilegale demnitarilor români, în 2004, pentru afacerea EADS – se vorbește deja de 4 milioane de euro – ițele vor duce în mod cert, într-o formă sau alta, către guvernul Schroeder.

Angrenarea mari Germanii într-un scandal de corupție europeană, iată o modalitate eficientă prin care SUA ar putea plăti polița expulzării din Germania a șefului serviciilor secrete americane.

Beleaua e că România ar pica la mijloc, cu rezultate incalculabile, în acest moment. (Bogdan Tiberiu Iacob)