Alina Mungiu-Pippidi, care conduce Societatea Academica Romana, lanseaza o cifra inspaimantatoare. Serviciile secrete ale acestei tari, mai putin DNA, al carui servicu secret este neoficial si nesupravegheat de nimeni, dispun, in prezent, de circa 15.000 de ofiteri acoperiti. Conform doamnei Mungiu, o mare parte dintre acestia lucreaza in presa. Daca asa stau lucrurile, este inspaimantator. Si nu este de mirare ca presa a scazut in ultimii ani de pe treia pozitie, in materie de credibilitate, dupa biserica si armata, undeva la genunchiul broastei.

Doamna Alina Mungiu-Pippidi afirma ca a facut un calcul la indemana oricui. Cum s-ar spune, la vedere. In sensul ca a facut un raport intre bugetul pentru salarii al serviciilor secrete si numarul declarat al efectivelor. A rezultat o diferenta exagerat de mare intre venitul rezonabil al unui lucrator de serviciu secret si suma aparent incasata. In urma unor informatii confidentiale pe care pretinde ca le-a primit, a reusit sa efectueze o proiectie din care a rezultat ca, de fapt, in aceste bugete destinate personalului sunt ascunse si sumele reprezentand contravaloarea intretinerii unei uriase armate de agenti acoperiti. Doamna Alina Mungiu-Pippidi nu ne spune nimic despre o alta sursa de venituri, probabil foarte mari, de care dispune serviciile secrete si care nu este la vedere. Ci ascunsa. Ascunsa in bugetele numeroaselor societati acoperite de care dispun, prin lege, serviciile secrete. Atunci cand am incercat, in Parlament, sa obtin voturi pentru un proiect de lege vizand desfiintarea societatilor acoperite ale serviciilor secrete care actioneaza pe teritoriul Romaniei, am prezentat o serie de informatii care sugereaza atat amploarea, cat si nocivitatea acestui fenomen. Rezistenta a fost uluitoare. Si foarte bine coordonata din interiorul Parlamentului Romaniei. Semn ca acoperitii din mediul legislativ au stiut sa-si faca bine treaba. Dezbaterile publice care au avut atunci loc au fost un bun prilej, cel putin pentru mine, de a identifica o serie de jurnalisti, vectori de opinie care s-au manifestat nu numai extrem de virulent, ci si extrem de suspect, aparand dreptul serviciilor secrete din Romania – situatie unica in randul statelor democratice – de a detine, in propria tara, societati comerciale acoperite.

Admitand ca este corect calculul doamnei Pippidi, eu imi permit sa upgradez fie numarul total al agentilor acoperiti, fie valoarea soldelor lunare pe care acestia le incaseaza. Oricum ceea ce este la vedere si poate fi observat de fiecare cetatean, daca studiaza legea Bugetului de stat, ne arata ca bugetul pentru personal al serviciilor secrete depaseste in mod straniu bugetul Ministerului Sanatatii. Sau bugetul insumat al mai multor ministere de mai mica importanta. Iar daca se adauga si veniturile societatilor acoperite – acelea care nu sunt “stopate” la sursa -, atunci sumele ce pot fi vehiculate sunt mult mai mari.

Sa revenim insa la subiectul strict al agentilor acoperiti. Daca acestia sunt plasati in presa, rostul lor nu poate fi altul decat fie a filtra informatia pe care o primeste cetateanul, cenzurand-o, fie de a o distorsiona. Adica de a-i dezinforma pe oameni. Ceea ce inseamna exact opusul misiunii pe care o are un ziarist. De aceea, oriunde in lume, un ziarist care este in acelasi timp si agent al unui serviciu secret reprezinta un element nociv. Evident, acest lucru se intampla in tara de care apartine serviciul secret. Pentru ca misiunile in strainatate si eventualele infiltrari in presa din alta tara sunt o poveste diferita. Este motivul pentru care, spre deosebire de Romania, in cele mai multe state, infiltrarea presei cu agenti acoperiti este nu numai imorala, ci si interzisa in mod expres de lege.

Dar hai sa spunem, la limita, ca, in ceea ce priveste infiltrarile din presa, serviciile secrete din Romania nu au incalcat regula jocului democratic. In schimb, daca au plantat sau au racolat ofiteri acoperiti din randul judecatorilor, procurorilor, parlamentarilor, membrilor Executivului sau ai partidelor politice, atunci legea este incalcata din doua directii. De catre serviciul secret, dar si de catre respectivul agent sub acoperire. Avem de-a face, asadar, cu o infractiune. In mod specific, devoalarea unei infractiuni in acest caz absolva persoana respectiva de raspundere pentru alta infractiune, cu o periculozitate sociala mai mica, rezultata din deconspirarea unui ofiter acoperit.

Daca Robert Turcescu, intr-un pas ulterior, va deconspira unul sau mai multi agenti acoperiti din medii in care legea interzice acest lucru, el va fi absolvit de raspundere. La fel cum, daca s-a deconspirat, este tot absolvit de raspundere, fiindca fapta sa reprezinta o desistare de la infractiunea de a fi acceptat sa functioneze ca ofiter acoperit in presa. Robert Turcescu scapa si fiindca, de fapt, daca e adevarat ca e ofiter acoperit al serviciului secret al Armatei, atunci cel care l-a deconspirat a fost viceprim-ministrul Gabriel Oprea, cu ocazia avansarii in grad a pseudo-jurnalistului.

In fine, daca presedinte Traian Basescu sau oricine altcineva semnaleaza ca in anumite medii se produce o infractiune, deconspirand astfel un ofiter acoperit, fie si numai pentru fals in declaratii, atunci nici presedintele, nici altcineva nu raspune penal.

Asadar, liber la deconspirari. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews