CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

868 de zile de război. Opinii care se bat cap în cap

0 comentarii / 517 vizualizări / 10 iulie 2024

După 868 de zile de război, război declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, opiniile unora și altora se bat cap în cap mai mult decât oricând. Despre cine va câștiga. Despre cine va pierde. Iar acest război al prognozelor este nu neapărat între cele două tabere, ci și în interiorul fiecăreia dintre ele. Inclusiv în tabăra NATO.
În Statele Unite, liderii NATO din întreaga lume s-au călcat în picioare pentru a se trage în poză la cea de-a 75-a aniversare a acestui colos militar și politic, despre care scepticii afirmă că stă pe picioare de lut. Și reprezentanții României s-au prezentat la Washington cu mic cu mare, aniversând totodată și peste 20 de ani de când am intrat în această alianță militară, despre care se afirmă că este cea mai puternică din toate timpurile.
Înainte de a încerca o analiză pe fond a opiniilor divergente vizând desfășurarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, mă voi referi pe scurt la o circumstanță cu totul și cu totul specială a acestui summit. Liderii lumii occidentale, fără să o mărturisească în mod expres, au fost în cel mai înalt grad interesați, ca de altfel și cetățenii lumii care au urmărit acest eveniment, nu atât de deciziile pe care urma să le ia organizația, de altfel previzibile, ci de un detaliu legat de starea de sănătate a președintelui Joe Biden. Cum se va descurca acesta la 81 de ani, când împrejurările îl sileau să rostească un important discurs despre pace și război? Se va poticni? Se va clătina? Va face pauze suspecte? Va fi confuz? Iată câteva dintre nenumăratele întrebări care au plutit în subconștientul colectiv. Spre dezamăgirea criticilor săi, care sunt din ce în ce mai numeroși, inclusiv din tabăra democrată, Joe Biden s-a descurcat. Și-a citit așa cum se cuvine discursul cu dicție și cu aplomb, de pe cele două promptere plasate în dreapta și în stânga domniei sale, astfel încât, mișcându-și mecanic capul, acesta să poată să acopere vizual întreaga asistență. Și iată că astfel unul dintre cele mai mari semne de întrebare a primit un răspuns. Joe Biden, capul neîncoronat al alianței, este în continuare capabil să conducă cruciada împotriva „axei răului”, în fruntea căreia, conform narativului unei părți importante dintre statele planetei, se plasează Federația Rusă și Vladimir Putin, împotriva căruia există un mandat de arestare pentru crime de război. Întrebarea cheie însă persistă. Până la urmă cine va câștiga acest război, în care NATO s-a implicat din ce în ce mai mult?
Este întrebarea la care, dacă e să mă refer exclusiv la analiștii și comentatorii din statele occidentale, răspunsul e din ce în ce mai contradictoriu și mai contondent. Sunt analiști, unii militari, generali care au deținut diferite pârghii de comandă, care susțin că NATO este pe cale să piardă acest război prin procură. Că Federația Rusă dispune de resurse nelimitate în plan material și uman, că și-a întărit într-un mod fără precedent alianțele pe axa denumită „a răului” și, ca atare ar urma să copleșească și să zdrobească sistemul de apărare ucrainean. Alți analiști cu aceleași pretenții susțin, zi de zi, o teză diametral opusă. Simt nevoia să mă bag și eu în vorbă, încercând să operez exclusiv cu câteva argumente de logică formală.
Orice război din lume, indiferent cât de geniali sau cât de neinspirați au fost protagoniștii, a fost întotdeauna despre resurse. Cine a dispus de resurse pe care le-a putut angaja în timp în luptă, resurse de natură să-și copleșească adversarul, a câștigat în cele din urmă. Utilizez expresia „în cele din urmă”, întrucât primul obiectiv al lui Vladimir Putin, acela de a desfășura un război fulger în Ucraina și de a cuceri în câteva zile Kievul, a eșuat. Astăzi, dictatorul Federației Ruse afirmă că ar fi fost înșelat prin false promisiuni de către liderii occidentali, astfel încât el însuși ar fi renunțat la războiul fulger. Această afirmație, din orice unghi am privi-o, nu stă în picioare. Să revenim însă la tema resurselor. Înainte de declanșarea invaziei în Ucraina, economia Federației Ruse, despre care circulă legenda că ar avea resurse nelimitate, era evaluată de toți experții, inclusiv de către experții de la Kremlin, drept un echivalent al economiei Italiei. În condițiile în care Italia este numai în Europa surclasată în mod semnificativ de alte economii, cum ar fi cea a Germaniei sau a Franței. Ca să nu mai vorbim de forța economică de care dispun alte state NATO sau non-NATO, care s-au aliniat în spatele Ucrainei, susținând-o în fel și chip. În această săptămână, ne-a fost dat să auzim și unele estimări privind resursele umane. S-a spus că Federația Rusă ar putea scoate la război circa 1.500.000 de combatanți, la care s-ar adăuga alte milioane aliniate virtual de China, de Iran și de Coreea de Nord. Tot ce se poate. Numai că dincolo de răpăitul de tobe, dincolo de declarațiile cu caracter propagandistic, niciunul dintre statele menționate, poate cu excepția Coreei de Nord, nu își asumă riscul angajării într-o conflagrație directă și sângeroasă cu lumea occidentală. Așa că toate aceste socoteli legate de resursele umane rămân pe hârtie. Iar Kremlinul este silit, pentru a dispune de mai multă carne de tun, să vâneze literalmente oameni pentru a-i recruta, să golească penitenciarele de condamnații de drept comun dispuși să-și riște viața pentru a-și recâștiga libertatea și să recurgă la mercenari de tot felul. Faptul că Federația Rusă este în mare dificultate este demonstrat și de faptul că a recurs la o soluție fără precedent în istoria lumii, și anume alocarea a 40% din produsul intern brut pentru înarmare. Oare cât timp va putea rezista o economie și așa extrem de vulnerabilă și o populație pauperizată și nemulțumită sub o asemenea colosală presiune a cheltuielilor militare? Vladimir Putin ar trebui să înțeleagă un joc strategic pe care îl înțeleg toți cei cu capul pe umeri. Și anume că aliații Federației Ruse joacă mai degrabă un rol de șacali, care așteaptă ca Rusia să se epuizeze pentru a o sfâșia.
Cei care cântă prohodul militar al Vestului ar trebui să conștientizeze faptul că, așa cum e ea, alianța NATO a crescut exponențial în intervalul celor 868 de zile de război. Și că literalmente abia acum s-a întâmplat lucrul de care s-a temut cel mai mult Vladimir Putin. Încercuirea Federației Ruse de către NATO.
Costurile sunt desigur uriașe și în ceea ce privește Alianța Nord-Atlantică. Dar, atenție, resursele pentru acest război purtate prin procură împotriva Federației Ruse sunt pe măsură. Și tocmai din acest motiv, la Washington am asistat la singura decizie cu adevărat relevantă din perspectiva războiului purtat la granițele noastre. Statele NATO vor elibera noi și noi resurse, pe care le va pune la dispoziția Kievului, până când Federația Rusă va înțelege că s-a împotmolit într-un război de uzură extrem de costisitor, pe care nu-l poate câștiga la fel cum nu a putut câștiga nici războiul fulger.
Închei aceste considerații, care, repet, sunt bazate exclusiv pe raționamente de logică formală, subliniind faptul că, pentru România, dacă ar avea la conducere bărbați de stat sau când îi va avea, acest război, pe care noi nu-l dorim, constituie și va constitui o uriașă oportunitate. În plan politic, în plan militar, dar și în plan economic. Și, evident, în plan diplomatic.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998