CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

A treia suspendare

0 comentarii / 1346 vizualizări / 30 noiembrie 2012

Daca tot a declansat Traian Basescu o campanie electorala, atunci cred ca nu este lipsit de interes sa-i transmit, pe aceasta cale, concluziile unui rationament cat se poate de simplu. In masura in care a decis anticipat sa ignore ceea ce urmeaza sa decida cetatenii Romaniei, de data asta nu intr-un referendum de demitere “conditionat”, ci in alegeri parlamentare, atunci singura solutie democratica este eliminarea lui de la Cotroceni. Prin demitere pentru inalta tradare, daca USL va forma o majoritate parlamentara de 70 la suta sau prin cea de-a treia suspendare, daca majoritatea va fi sub 70 la suta. Si ma gandesc sa-i explic lui Traian Basescu de ce o asemenea masura nu este optionala, ci absolut obligatorie.
Ultima suspendare a lui Traian Basescu, urmata de o demitere politica reusita dar nu si de o demitere administrativa, intrucat a existat o opozitie externa, ne-a aratat cat de decisi sunt romanii in ceea ce-l priveste. Votul impotriva sa a fost zdrobitor. El a ramas agatat de putere nu numai in urma unor manevre a unor birocrati europeni si a unor lideri populari, ci si din ratiuni legate de stabilitatea politica si militara a Romaniei. Liderii USL, stiind ca sunt incoltiti de serviciile secrete, au optat pentru o procedura de suspendare mai putin transparenta, in sensul ca nu s-au consultat, in prealabil, cu partenerii euroatlantici si au omis sa-i previna pe acestia. Pe acest fond al lipsei de comunicare, a fost usor pentru reprezentantii regimului Basescu sa acrediteze ideea, care a si prins cateva zile, a unui puci. Acum situatia este total alta. Deci si reactia la o a treia suspendare ori la o prima demitere pentru inalta tradare va fi diferita.
Daca votul in favoarea USL va fi zdrobitor, este cat se poate de legitim, mai mult chiar, este absolut obligatoriu, ca aceasta alianta sa-l desemneze pe Victor Ponta in calitate de prim ministru. Si sa-l insarcineze pe acesta sa formeze viitorul Cabinet. Traian Basescu, in calitatea sa de guvernator – presedinte nu mai e, fiindca a fost demis politic -, nu poate face altceva decat sa ia act de vointa cetatenilor Romaniei. In primul rand. In al doilea rand, trebuie sa ia act de vointa majoritatii Parlamentului nou ales. Ei bine, si daca, asa cum anunta inca de pe acum si el si sirenele sale, va refuza sa se comporte in mod democratic respectand vointa alegatorilor, un eventual refuz ar genera o criza politica indelungata si extrem de costisitoare. Pentru ca, pe de o parte, exista realitatea faptului ca cetatenii, votand cu USL, voteaza implicit pentru un guvern condus de Victor Ponta, asa cum a anuntat alianta, si, pe de alta parte, este o realitate faptul ca un asemenea proiect este decis de catre cele trei congrese ale partidelor componente. Ceea ce s-a facut prin legamant electoral si in interiorul partidelor nu poate fi desfacut prin cerbicia lui Basescu.
Pentru a evita criza, fiind responsabila fata de cetatenii sai, Uniunea Social Liberala trebuie sa actioneze prompt. Cum? Fie demitandu-l pe Basescu pentru inalta tradare, argumente existand suficient in acest sens, fie recurgand imediat la o a treia suspendare.
Demiterea sau suspendarea aduc la Cotroceni un presedinte interimar, in persoana lui Crin Antonescu, care va fi, la acea data, din nou presedintele Senatului, iar acesta se va conforma vointei electoratului, a majoritatii parlamentare si a celor trei partide si-l va insarcina pe Ponta sa formeze un guvern. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *