Dezvăluiri recente făcute într-un podcast de deputatul USR Alen Coliban, membru al Comisiei SRI, ar trebui să zguduie din temelii eșafodajul de siguranță națională al României. Printr-o radiografie a ultimului deceniu, Coliban nu doar că descrie o presupusă rețea de influență pro-Kremlin extinsă în structurile-cheie ale țării, ci mută – intenționat ori nu – reflectorul de pe pioni pe marii, adevărații vinovați. Dincolo de numele unor rezerviști sau civili precum Călin Georgescu, acuzațiile sunt de o gravitate fără precedent: timp de mai bine de zece ani, toți mai-marii statului au fost beneficiarii direcți ai informărilor serviciilor secrete, dar au ales inacțiunea în fața pericolului rusesc. O inacțiune care, în termenii duri ai realității geopolitice, frizează trădarea și înalta trădare.

Transcriptul podcastului lui Allen Coliban

Dacă scenariul descris de parlamentar – fără minime probe, trebuie spus, un fel de ”credeți-mă pe cuvînt” – s-ar confirma, miza nu ar mai fi doar vulnerabilitatea în fața unui război hibrid, ci însăși natura statului român. Ne aflăm în fața unei întrebări tulburătoare: cine este mai periculos pentru societate – infractorul sau polițistul care știe ce face infractorul și nu acționează?

Lanțul complicităților la vîrful puterii: De la Iohannis la Bolojan și Nicușor

Deși textul lui Coliban abundă în nume de civili, generali în rezervă, procurori militari sau fețe bisericești care ar fi sprijinit direct sau indirect dezvoltarea unei rețele a Rusiei, aceștia sunt catalogați drept simple elemente ale unui „organism cu sistemul imunitar oprit”. Responsabilitatea constituțională și legală pentru această paralizie aparține exclusiv celor care au deținut frîiele puterii executive și legislative după anul 2014.

Lista beneficiarilor legali ai informațiilor de securitate din ultimul deceniu reprezintă întregul catalog al elitei politice românești:
Președinții Klaus Iohannis și Nicușor Dan.
Premierii perioadei 2014-2026: Victor Ponta, Dacian Cioloș, Sorin Grindeanu, Viorica Dăncilă, Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan.
Toți acești lideri, alături de președinți ai Parlamentului, de miniștrii succesivi ai Justiției, ai Internelor, șefii serviciilor secrete, ai Armatei și ai parchetelor, au avut pe birouri rapoartele SRI care încă din 2014–2015 avertizau „negru pe alb” despre creșterea ofensivității Federației Ruse pe pămînt mioritic.

Dilema teribilă: trădare prin complicitate sau eșec total de intelligence?

Analiza lui Allen Coliban pune decidenții politici în fața unei dileme de tip lose-lose, din care statul român nu poate ieși curat. Parlamentarul acuză faptul că rapoartele anuale ale SRI au fost blocate ilegal în Parlament în ultimii ani (ani marcați, trebuie punctat, de invazia din Ucraina și de alte evenimente majore).
În acest context, există doar două scenarii posibile, ambele catastrofale.
Fie serviciile și-au făcut datoria, au documentat rețelele hibride și au trimis informări precise, iar liderii menționați (Iohannis, premierii și miniștrii) le-au ignorat din lașitate, incompetență sau complicitate.
Fie serviciile au dormit în post, nu au detectat dinamica amenințării interne, iar rapoartele ținute la sertar sunt goale de conținut relevant.

Dacă prima variantă este cea reală – așa cum sugerează textul – vorbim despre o abdicare conștientă de la jurămîntul față de țară a celor care conduc România de peste 10 ani. Cînd un lider deține informația că securitatea națională este subminată din interior și alege să „rețină în sertar” rapoartele (Coliban indicîndu-l direct pe Sorin Grindeanu, drept exemplu), fapta trece din zona erorii politice în sfera înaltei trădări.

Ce fel de stat este România în viziunea lui Coliban?

Imaginea conturată este cea a unui stat eșuat, autist și complice. Practic, România este prezentată ca un incubator de agenți ruși, unde rețele de influență ostile au fost lăsate să se dezvolte sub privirile complice ale liderilor politici.
Este important de subliniat, din nou, un aspect crucial: deputatul USR lansează aceste acuzații extrem de grave fără a prezenta dovezi concrete, invocînd doar documente „neclasificate” și rapoarte vechi. Însăși calitatea sa de membru în Comisia SRI și parlamentar al unui partid de guvernămînt de trei ori în ultimul deceniu oferă însă vorbelor sale o greutate toxică pe plan extern.

Cît de scump va plăti România această imagine?

Consecințele acestei retorici pot fi devastatoare și pot fi decontate pe termen lung.
În primul rînd prăbușirea încrederii aliaților euroatlantici. Cum poți împărtăși secrete de importanță strategică în cadrul NATO cu o țară ai cărei președinți și premieri din ultimii 10-12 ani sunt acuzați în mod deschis de parteneriat pasiv cu rețelele rusești?

Vorbim și de vulnerabilizare instituțională: Armata, MAE (acuzat că a promovat indirect propagandă rusă), BOR ori Academia Română sunt portretizate ca fiind deja infiltrate și incapabile de reacție.
Într-un context regional volatil, un stat care se recunoaște paralizat de complicități la cel mai înalt nivel devine o țintă sigură pentru criminalitate, terorism, spionaj, speculații financiare de top și o victimă certă a unor viitoare operațiuni de destabilizare.

Concluzie

Prin acest podcast, ajuns la al treilea episod de acuzații grave fără probe, USR deschide o cutie a Pandorei în care miza nu mai este doar un candidat excentric sau un algoritm de TikTok, ci legitimitatea întregii clase politice care a guvernat România după 2014. Dacă dincolo de lipsa dovezilor palpabile se ascunde chiar și o zecime de adevăr, concluzia este sumbră: Rusia nu a avut nevoie de o „mașinărie infernală” ascunsă în măruntaiele Bucureștiului; a avut nevoie doar de lideri români fricoși, indolenți și dispuși să semneze, prin tăcere, orbirea legală a propriei națiuni. Și de aici derivă altă întrebare tulburătoare: respectivii lideri așa s-au nimerit să fie, ori au fost ”plantați”?

Nu cumva atenția a fost dirijată artificial de-a lungul anilor asupra unor așa-ziși rusofili pentru a nu se concentra pe adevărații oameni ai Kremlinului, unii aflați fix în vîrful țării? Abia asta ar fi o mare reușită de PR.

Tocmai de aceea, acuzațiile lui Coliban nu pot rămîne la nivelul unui podcast. Dacă are probe care susțin existența unei rețele, acestea trebuie verificate de instituțiile competente. Dacă nu le are, sau nu sunt concludente, atunci afirmațiile despre „complicități” și „stat eșuat” riscă să alimenteze grav neîncrederea în instituții României. Și pentru asta, cineva ar trebui să deconteze. (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: AI