Toată lumea a așteptat cu sufletul la gură bombele de campanie ale actualelor alegeri, iar ele nu au venit. Paradoxal, însă, alegerile 2009 vor aduce cu sine, totuși, o bombă de proporții, și asta, indiferent de rezultat.Pare o afirmație ușor exaltată, dar este purul adevăr: bomba reală a acestei campanii nu constă în atacuri dure și dezvăluiri de senzație care, oricum, nu au venit, ci în faptul că, indiferent cine va ieși președinte, va fi o situație ieșită din comun, fiind pentru prima oară după revoluție cînd ne aflăm în această situație. Să o luăm pe rînd, începînd cu peștele cel mare.Traian Băsescu. Realegerea lui ca președinte ar însemna o serie întreagă de premiere și ar da conotoații aproape mitice respectivei victorii. Ar fi pentru prima oară cînd un candidat obține două mandate constituționale consecutiv, performanță de excepție în sine. Mai mult de atît, însă, Băsescu ar cîștiga acest mandat în condiții cu totul deosebite. Împotriva sa e coalizată aproape întreaga presă, societatea civilă nu îl mai susține, nici ea, ca în 2004, personalități publice de prim rang s-au dezis, pe rînd, de el. Nimeni, după revoluție, nu a cîștigat un mandat în asemenea condiții. Mai grav, Băsescu și PDL sunt complet izolați politic, toate partidele și toți candidații, inclusiv Vadim și Becali, fiind porniți contra lor. Nici un candidat, de asemenea, nu a cîștigat după revoluție fiind atît de lipsit de aliați politici. Emil Constantinescu a avut de partea lui o droaie de formațiuni și organizații, sub pălăria CDR, Iliescu a avut PRM, PUNR, PDAR, PUR ori alte formațiuni de partea sa. Băsescu însuși, în 2004, era susținut de două partide și nu de unul singur, plus o armată de ONG-uri. Pe de altă parte, actualul președinte se prezintă în fața alegătorilor cu mai nimic în mînecă: de campania anti-corupție s-a ales praful, sloganul ”Să trăiți bine” a ajuns de batjocură, România e izolată extern, stă la mila organismelor financiare, criza economică e în toi și e prost combătută de guvernanți, adică oamenii lui Băsescu, criza politică e la cote fără precedent, țara nemaiavînd guvern legitim de săptămîni bune șamd. Candidatul Băsescu pare mult mai obosit și mai lipsit de idei inovatoare față de anul 2004. Toate aceste elemente conturează perspectiva unei victorii năucitoare – dacă ea va exista – și vor schimba din temelii multe teorii pe care analiștii și sociologii se bazau, pînă acum, în observațiile de zi cu zi. O victorie a lui Băsescu cu aceste date va da de lucru luni și chiar ani politologilor care se vor apleca asupra fenomenului.Mircea Geoană. O victorie a liderului PSD în fața lui Băsescu ar crea următorul tablou de ansamblu: un politician crud, cu o vechime într-un partid de cîțiva ani, etichetat drept ”prostănac” și avînd grijă permanent, parcă, să nu își dezică supranumele, reușește în mai puțin de cinci ani să înjunghie politic cei mai mari doi politicieni post-decembriști: Ion Iliescu, pe care l-a lăsat fără partid, și pe Traian Băsescu, pe care l-a lăsat fără Cotroceni. În plus, vehement contestat în interiorul PSD, de ani de zile, același Geoană a reușit cu brio să reziste în post la vreo trei congrese succesive, de asemenea o performanță ieșită din comun. Dacă ar cîștiga președinția, Geoană ar face-o în condițiile în care aproape toată lumea e de acord că e un lider lipsit de carismă, de ”vînă”, manevrat de soție și de soacră, lipsit de priză la mase suficient de mult încît să nu aibă nici măcar curajul unei candidaturi parlamentare în București, alegînd Dăbulenii cei pricăjiți. Ar cîștiga, de asemenea, în fața unui candidat care are asupra lui și ascendentul moral al victoriei zdrobitoare la primăria generală. O revanșă cum doar Constantinescu a reușit, în fața lui Iliescu, în 1996. Geoană ar cîștiga, mai trebuie spus, după o perioadă lungă de timp în care etichetele PSD au fost Vanghelie și Hrebenciuc. Ar cîștiga după ce un Sorin Oprescu l-a lăsat fără o importantă halcă de alegători tradiționali de partid ori după ce nume grele precum Miron Mitrea sau Octav Cozmîncă l-au criticat cu asprime maximă pentru felul în care a înțeles să facă politică și să conducă PSD. Condiții suficient de grele pentru ca o eventuală victorie a sa să poată fi numită stupefiantă.Crin Antonescu și Sorin Oprescu. În cazul lor, nu e nevoie de prea multe argumente pentru a dovedi că o victorie în alegeri ar însemna un moment istoric. Candidatul PNL ar reuși acest lucru pornind cu șansa a treia, cel mult, avînd handicapul unui partid mult mai mic decît cele care îi sprijină pe Băsescu și Geoană, fără a fi fost la guvernare în ultimul an, deci fără posibilitatea de a strînge fonduri consistente de campanie, și fără a fi, trebuie să o spunem ferm, sprijinit din toată inima de toți greii liberali, mai ales cei aflați în prim plan în mandatul lui Tăriceanu. Peste toate, ar fi o performanță istorică pentru PNL să dea, în fine, un șef al statului fără sprijinul altor partide. Cît despre Sorin Oprescu, ideea ca un independent să ajungă președinte fără sprijinul mașinăriei infernale de partid, oricare ar fi ea, e suficientă pentru a afirma că ne aflăm în fața unui adevărat miracol. (Bogdan Tiberiu Iacob)