CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Adevarata bomba din scandalul majorarii salariului prezidential

12 comentarii / 6788 vizualizări / 11 iulie 2015

Încîlcită povestea cu majorarea salariului președintelui României; declarații contradictorii, acuzații reciproce între guvern și președinție, plus intervenția extrem de dură a lui Traian Băsescu, deși se afla la priveghiul socrului. Abia dacă se reține fondul problemei, anume că guvernul a vrut, iar mai apoi s-a răzgîndit, să-i mărească leafa președintelui. Nu e clar de ce a vrut, nu e clar de ce s-a răzgîndit. Și totuși, îndrăznim să afirmăm, după ce vom descîlci povestea în rîndurile de mai jos, că adevărata bombă se ascunde în altă parte. Și anunță lucruri deloc bune.

Ce se știe concret, deocamdată: că premierul interimar Gabriel Oprea a emis o ordonanță de urgență, înaintea revenirii lui Ponta, prin care unui număr de 48 de înalți demnitari li se măreau salariile.
”Știu că premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizațiile demnitarilor, în contextul discuțiilor despre creșterea salariilor bugetarilor” afirmă Oprea.

Sosit din Turcia, Ponta își reia miercuri în primire postul, fără a comenta ordonanța în cauză. Presa nu reacționează, nici ea, cine știe ce, iar românii sunt, deja, cu gîndul mai mult la concedii. Adevărata temă a perioadei e canicula.
Joi, peste zi, o singură voce critică decizia, e vorba de Theodor Stolojan, care vorbește de ”o mare măgărie”, dar poziția sa nu e susținută de nimeni altcineva.

Joi, seara, însă, pică bomba, după o intervenție la B1TV a consilierului prezidențial Dan Mihalache, care susține că președintele nu i-ar fi cerut lui Oprea majorarea salariilor de demnitari prin ordonanță de urgență, așa cum se vehicula, deja, în spațiul public. Imediat intră în direct și Victor Ponta, care spune, scurt și la obiect, că, inițial, nu a avut nimic împotriva ordonanței convenite între Oprea și Iohannis, cu condiția, însă, ca președinția să-și asume acest lucru. Cum declarațiile lui Mihalache contrazic asta, Ponta anunță că a decis să nu mai pună în aplicare ordonanța.
”Eu aşa am fost informat ieri că a fost o discuţie între premierul interimar şi preşedinte. Eu mi-am exprimat nemulţumirea, dar n-am vrut să intervin. Acum, însă, auzim poziţia publică a Preşedinţiei, exprimată de domnul Mihalache, cred că cel mai corect este să amânăm intrarea în vigoare şi să o facem odată cu toate salariile bugetarilor” a declarat el.

Mai trebuie spus că, în aceeași emisiune, Mihalache afirmase că între guvern și președinție existase un dialog ”interinstituțional” pe tema respectivei majorări încă din luna martie. ”Era chiar un angajament al guvernului de a întreprinde o asemenea măsură pînă la începutul verii” mai spune consilierul. Întrebat, însă, dacă acest lucru urma să se producă prin ordonanță de urgență ori prin lege, Mihalache răspunde: ”nu mai ţin minte toate detaliile”.

Din păcate, aici avem de a face cu o minciună, iar Cotrocenii intră pe un teren mlăștinos.
Explicația e simplă: majorarea salariilor demnitarilor pînă la începutul verii nu se putea face DECÎT prin ordonanță de urgență.

În mod normal, creșterea respectivă era prevăzută să se facă prin noua lege a salarizării bugetarilor, la care guvernul Ponta lucrează de zor de mai multă vreme. Conform relatărilor presei, o primă discuție pe tema majorării salariilor de demnitari via legea salarizării avusese loc între Ponta și Iohannis încă din ianuarie. El îi explica la acea vreme șefului statului că, după majorarea cu 85% a veniturilor salariale pentru funcţionarii care gestionează fonduri europene, atât şeful statului, cât şi prim-ministrul sau miniştrii se treziseră cu cele mai mici salarii. O situație care trebuia corectată.
La începutul lunii martie, întreaga presă prezenta noul salariu al președintelui, conform proiectului legii salarizării, e vorba de cca.20.000 de ron.

La fel ca și codul fiscal ori alte legi, nici cea a salarizării nu constituia, legal ori moral, tema unei negocieri între guvern și președinție.

Și totuși, așa cum recunoaște Dan Mihalache, au existat discuții în luna martie între palate pe subiectul în cauză. Consilierul susține că era doar o informare.

Să zicem că așa și era. Numai că legea salarizării, conform tuturor anunțurilor oficiale făcute anul acesta de PSD și de guvern, nu era programată să fie adoptată mai devreme de toamna acestui an, după dezbaterea prin parlament – și nu prin asumarea răspunderii, atenție – ceea ce însemna că ea urma să intre în vigoare cel mai devreme la 1 ianuarie 2016.
Nici vorba, deci, de o posibilă intrare în vigoare ”pînă la începutul verii”, conform aceluiași Mihalache.
Ceea ce nu lasă loc decît pentru varianta unei ordonanțe de urgență, care să majoreze mai devreme o parte a salariilor de la stat, mai precis cele de demnitari, începînd cu președintele.
Fără ordonanță, salariile ar fi crescut oricum, dar de la 1 ianuarie.

Cine ar fi avut interesul să devanseze acest termen?
Bună întrebare.
Dacă era vorba de Victor Ponta, acesta ar fi tăcut mîlc după ieșirea lui Mihalache, iar ordonanța și-ar fi urmat cursul.
Gabriel Oprea, fost om de afaceri, e greu de crezut că ar fi interesat de salariu.
Cel mai probabil, interesatul era Klaus Iohannis.
Un personaj bugetar toată viața, dar a cărui familie pare să fi prins gustul luxului, în ultima vreme. Ori, toaletele Primei Doamne, sau lecțiile private de tenis, bunăoară, costă. La un moment dat, presa ori adversarii ar putea fi tentați să facă niște calcule și să descopere că familia prezidențială cheltuie mai mult decît cîștigă, cu tot cu veniturile din chirii. (Genul de calcule pe care și fostul președinte a vrut să le evite atunci cînd și-a pus fiica sa-i achite spitalizarea de la Viena)

Prin triplarea lefii, președintele mai scapă de o parte din povară.

Una peste alta, deci, negocierile din martie nu vizau noul salariu al președintelui, el era deja cunoscut și bătut în cuie, cu sau fără voia lui Iohannis. Ele vizau doar momentul creșterii, mai devreme cu 6-7 luni decît restul bugetarilor.

Ce oferea la schimb Iohannis?

Nu știm.

O ipoteză ar fi că oferea semnătura pe numirea noului ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, în ultima parte a lunii martie, în urma căreia Traian Băsescu ieșea public cu acuzația tăioasă că între premier și președinte s-a produs un mare blat politic, ”o golănie” și că alianța de la Grivco e mai actuală ca oricînd. O fi avut, fostul președinte, ceva informații la acea vreme…

Sigur e că absența lui Ponta din țară a creat cadrul perfect pentru emiterea ordonanței de urgență.
Desigur, cu acea condiție importantă ca președintele să o sprijine în declarații, cu atît mai mult dacă el era principalul interesat.
Lucru pe care președintele l-a și făcut, din proprie inițativă, chiar dacă asta i-a șocat pe mulți.
Oprea și-a făcut partea lui și a emis ordonanța.
Ponta a făcut-o pe a lui, tăcînd.

Singurul care a mișcat în front a fost Dan Mihalache, ale cărui declarații de joi seara au dus la răsucirea bruscă a premierului, împotriva ordonanței.

Ipoteze sunt mai multe.
Una ar fi că Ponta și Oprea nu aveau, de la bun început, intenția de a respecta înțelegerea cu Iohannis din martie, așa că au așteptat prima ocazie să se dea supărați și să-l lase pe președinte în ofsaid de imagine.
Alta, că Ponta avea de gînd, realmente, să-și țină cuvîntul, dar l-a enervat încălcarea înțelegerii de către Cotroceni, prin spusele lui Mihalache.

Ele nu au nicio importanță.

Ceea ce are importanță, și aici e adevărata bombă a scandalului, e că toată tevatura s-a produs doar pentru că cineva – și Klaus Iohannis e principalul suspect, în opinia noastră – a vrut, pur și simplu, majorarea propriului salariu cu jumătate de an mai devreme de termenul stabilit prin noua lege a salarizării.
O decalare valorînd cca. un miliard de lei vechi și pentru care e plauzibil că s-a produs o negociere politică la nivel înalt, pe sub masă.
O negociere meschină, care sfidează restul sutelor de mii de români care așteaptă noua lege, dar la termen.
O negociere care ar putea, de asemenea, să devoaleze o slăbiciune majoră a președintelui, cea pentru bani și lux. Elementele se cam adună. După ce a intrat în pîine, dinspre președinție am aflat, pe rînd, că e dezamăgit de aspectul interior al palatului Cotroceni, de absența unui restaurant, de nevoia achiziționării unei limuzine de superlux, a unui elicopter, a unui avion. Au fost și niște vacanțe exotice de relaxare prin Florida or Madeira, plimbările la Milano ori Vatican, ori la festivalul de la Salzburg, curînd. Aflăm, acum, că în reședința președintelui s-au investit peste două milioane de euro, că Prima Doamnă și-a asigurat serviciile unor designeri și stiliști de top șamd, că familia prezidențială caută tot mai mult compania figurilor regale ale Europei șamd. Cam mult, pentru doar cîteva luni de mandat, cam îngrijorător, gîndindu-ne cît i-a mai rămas. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

12 Comentarii

  1. „Diaspora”, adica ceva sau cineva fara legatura cu optinunea electoratului roman, care ne-a „fericit” 10 ani cu un maniac mascarici pe cap, a stabilt ca la Cotroceni sa fie adus, din noiembrie 2014 un parvenit cu ifose de provincial insotit de o localnica, intitulata „prima doamna”.

    • bai , sluga a moscovei, mars la kremlin sa-ti iei banii! comunistule , 70 de ani am suferit sub voi, in sfarsit am scapat de lepre ca voi, nu mai prindeti puterea nici intr-o mie de ani, gunoaielor

      • Alex, v-a bagat internet la Balaceanca?

      • @Alex: nici macar idiot, ci un simplu postac platit, ba si prost gramada, fiindca la argumente raspunde cu lozinci basiste :)))

        • @Clujean. Publicul lui Iohannis este mai rudimentar si needucat chiar si fata de cocalarii lui Basescu. Deci, intotdeauna se poate si mai rau!

  2. bai, bti, pe langa faptul ca pupi in cur psd-ul, mai si gresesti. interventia a avut loc la b1, nu la rtv. oricum mizeriile astea de televiziuni sper sa fie inchise, sunt niste latrine care improasca cu rahat rusesc inspre occident

    • Alex, v-a facut cantina la Cotroceni?

    • sa zica mersi ca nu-i improasca rusii cu rachete nucleare, la ce mizerie de comportament are occidentul tau drag

      • @Clujean. „Alex” este simbolul publicului fan-Iohannis: reactii primitive, cu gandire de factura legionara, in stil Horia Sima.

  3. Lasa ca este bine! Asta este Romania lucrului bine facut, a unei alte politici; cea a luxului si a desfraului pe bani publici. Pas cu pas, ciolanis ne arata setea de bani si avere. De aceea vrea „guvernul meu” sa-i satisfaca cele mai neghioabe dorinte. Un provincial parvenit, noul Dinu Paturica, Werner Ciolanica.

    • @Livia.

      Iohannis este un parvenit provincial, primitiv. De cand a venit la Cotroceni o tine numai in chefuri si plimbari. Caltabosi si snaptz, iar din cand in cand „vreau guvernul meu” si „Ponta la puscarie”, adica niste chestii penibile, daca nu cumva si anticonstitutionale.

      Iohannis vrea bani multi si lux maxim pe banii statului. Daca asi avea putere, eu nu asi folosi banii de la stat pentru confortul lui Iohannis. Asi prefera sa cresc pensiile, de exemplu.

      Bomboana de pe coliva: chestia cu petrecerea la Palatul de la Neptun a lui Ceusescu, de ziua lui Iohannis: mi s-a parut ceva socant, de cocalar „la maxim”.

      Nu pot nici acum sa inteleg ce cauta seful Alinei Gorghiu si al lui Vasile Blaga, capul de porc al camarilei basite, ca presedinte al tuturor Romanilor.

Scrie un răspuns la perseverent. Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998