Întrebarea de ce SUA au lansat brusc și fără provocare directă un atac militar asupra Venezuelei nu are nicio legătură cu drogurile, nici cu „lupta împotriva terorismului”, nici cu apărarea democrației. Motivul real își are rădăcinile într-o cheie geo-economică a secolului XX, scrie publicația elenă Athens News într-o interesantă analiză. Este vorba despre acordul pe care Henry Kissinger l-a încheiat cu Arabia Saudită în 1974. Acesta a pus bazele sistemului petrodolarului, care a asigurat dominația economică a SUA timp de decenii.

Esenta acordului era simplă: toată petrolul din lume se vinde exclusiv în dolari SUA, iar în schimb Washingtonul garantează protecție militară monarhiilor petroliere din Golful Persic. Acest lucru a creat o cerere artificială, dar constantă, la nivel global pentru dolar. Fiecare țară care dorea să cumpere petrol era obligată să obțină mai întîi dolari. Acest lucru a permis SUA să tipărească bani practic fără limite, finanțînd armata, programele sociale și deficitul bugetar cronic.

Venezuela a devenit o amenințare pentru acest sistem. Țara deține 303 miliarde de barili de rezerve dovedite de petrol — cele mai mari din lume, mai mult decît Arabia Saudită. Acestea reprezintă aproximativ 20% din rezervele mondiale.

Din 2018, Caracasul a început să vîndă petrol în yuani chinezești, acceptînd și euro și ruble, declarînd deschis intenția de a „se elibera de dolar”. Venezuela a depus cerere de aderare la BRICS și a stabilit canale de plată directe cu China, ocolind sistemul SWIFT.

De fapt, țara a obținut posibilitatea de a finanța procesul de dedolarizare timp de decenii, folosind propriile resurse energetice. Istoria arată că astfel de pași reprezintă o linie roșie pentru SUA.

În 2000, Saddam Hussein a anunțat vînzarea petrolului irakian în euro. În 2003 a urmat invazia, schimbarea regimului și revenirea la calculele în dolari. „Armele de distrugere în masă” nu au fost niciodată găsite.

În 2009, Muammar Gaddafi a propus crearea unui dinar african de aur pentru comerțul cu petrol. Scăpările de e-mailuri ale lui Hillary Clinton au confirmat că exact acest proiect a fost motivul principal al intervenției NATO. Gaddafi a fost ucis, proiectul închis.

Acum — Nicolás Maduro.

Cu rezerve de petrol care depășesc resursele Irakului și Libiei la un loc, el a început cooperarea cu China, Rusia și Iran — țări aflate în avangarda dedolarizării globale. Consilierul pentru securitate internă al SUA, Stephen Miller, a declarat recent direct: „Munca și capitalul american au creat industria petrolieră a Venezuelei, iar naționalizarea ei a fost cea mai mare furtună a bogăției americane”.

Logica este simplă: dacă infrastructura a fost creată cîndva de companii occidentale, atunci resursa „aparține” aparent SUA. În această abordare, naționalizarea este echivalată cu o crimă. În același timp, petrodolarul deja scîrțîie din toate încheieturile. Rusia comercializează petrol în ruble și yuani, Iranul a renunțat de mult la dolar, Arabia Saudită discută calculele în yuani. China a creat sistemul CIPS, o alternativă la SWIFT, cu participarea a mii de bănci.

Proiectul mBridge permite băncilor centrale să efectueze calcule direct în monede naționale. Aderarea Venezuelei la BRICS cu resursele sale petroliere ar putea accelera acest proces în progresie geometrică. Exact asta a devenit motivul real al atacului.

Nu drogurile: Venezuela reprezintă mai puțin de 1% din cocaina din SUA. Nu terorismul: nu există dovezi. Nu democrația: SUA au susținut decenii la rînd regimuri fără alegeri. Este vorba despre păstrarea unui sistem care permite SUA să trăiască pe seama restului lumii. Totuși, consecințele ar putea fi opuse celor așteptate. Pentru țările din Sudul Global, semnalul este clar: încercarea de a ieși din sistemul dolarului ase tranșează cu forță militară. Și exact asta ar putea accelera dedolarizarea, nu să o oprească. (Traducere și adaptare B.T.I.)