Pentru că s-au spus vrute și nevrute – și, mai ales, destule neadevăruri – despre celebra asociere dintre Marian Munteanu și Virgil Măgureanu, din 2000, ar fi momentul să reamintim cititorilor ce s-a întîmplat exact în acea toamnă fierbinte politic, una dintre cele mai încinse din ultimii 26 de ani.

Să o luăm metodic.

În chiar debutul lunii septembrie a anului 2000, autorul acestor rînduri arunca o informație neașteptată în cotidianul ”Național”, potrivit căreia partidul rezultat din fuziunea PNR și PUNR, ale lui Măgureanu și Valeriu Tabără, îl vrea drept candidat la președinție pe Marian Munteanu, pe atunci om de afaceri.
Munteanu a avut o rundă de discuții la sediul din București al alianței cu liderii Ioan Gavra și Mircea Druc, urmînd să dea un răspuns concret în cel mai scurt timp. Răspunsul a fost pozitiv, iar MM a fost anunțat oficial trei zile mai tîrziu, la congresul extraordinar al Alianței Naționale (PUNR+PNR).
Formațiunea politică a celor doi lideri își propunea să militeze pentru o politică națională, în programul său politic fiind stipulat, între altele: „Pentru AN, singura idee politică în stare să ofere o soluție viabilă pentru criza prin care trece România este ideea națională, comunitară și umanistă, conform căreia reforma trebuie făcută cu ajutorul factorilor organici ai unei națiuni – grupurile profesionale, capitalul autohton și inteligența națională – și numai în sprijinul lor”.

Validat inițial de convențiile celor două partide, Marian Munteanu a trecut ulterior și proba de foc a congresului de fuziune, fiind votat drept candidat.

„A fost o surpriză pentru mine propunerea făcută de Tabără și Măgureanu pentru a candida la Președinția României din partea unui partid ca Alianța Națională. O asemenea propunere o consider mai mult decît onorantă și voi milita, în mesajul meu și în campania electorală pentru o politică națională și pentru integrarea în UE. Faptul că acești lideri s-au gîndit la mine pentru a-i reprezenta, înseamnă foarte mult pentru mine, și cred că implicarea societăților civice și a personalităților publice neimplicate politic reprezintă un lucru benefic pentru România și generația pe care o reprezint” declara presei MM, după congres.

Chestionat dacă nu îl deranja ideea că, pe vremea cînd conducea Piața Universității fusese bătut de minerii conduși de ofițeri ai SRI, serviciul lui Virgil Măgureanu, MM replica: „Nu am de ce să îi port pică, e mai importantă propunerea pe care mi-a făcut și responsabilitatea pe care o implică”.

La același congres, liderii AN anunțau oficial că, în turul doi, în cazul unui eșec al lui MM, urmau să îl susțină la președinție pe Ion Iliescu, decizie în contradicție flagrantă cu spusele de azi ale lui Munteanu, potrivit cărora candidatura sa avea menirea să stopeze revenirea lui Iliescu.

De altfel, încă din februarie, într-o conferință de presă, noul lider al PNR, Virgil Măgureanu, declara: ”Cu PDSR am avut deja o discuție și nu excludem o apropiere de partidul lui Iliescu. PDSR este un partid puternic care a crescut suficient de mult în ultima vreme și pe care n-o să-l neglijăm în intențiile noastre de alianțe. Vom purta negocieri cu acele partide care pot fi potențialii noștri parteneri”.

Cam după prima decadă a lunii octombrie a apărut în media informația (tot subsemnatul) că Marian Munteanu și-ar putea retrage candidatura, pe fondul unor disensiuni cu liderii AN.
Pe 24 octombrie, informația s-a confirmat oficial, iar MM a ieșit din cursa electorală, fără ca AN să-i mai desemneze vreun succesor.

„Mă retrag din cursa pentru președinție, renunț să candidez pentru Parlament”, a declarat Munteanu într-o conferință de presă. El a precizat că principalul motiv care l-a determinat să facă acest gest a fost neincluderea de candidați tineri pe listele parlamentare ale AN, pe locuri eligibile.
„Am afirmat categoric ideea promovării generației tinere. Devenise evident, credeam, după atîtea eșecuri și jocuri politicianiste, că avem nevoie de energie, de oameni noi și de mentalități noi. Dar în spatele meu se petrece altceva”, a spus Munteanu. „A învins o altă gîndire, o altă strategie. Nu vreau să nominalizez pe nimeni”, a mai adăugat fostul candidat. Ca o picanterie, locul său în fruntea listei AN pentru Senat a fost luat de către cantautorul Victor Socaciu.

Candidatura lui Marian Munteanu ascundea, la vremea respectivă socoteli foarte pragmatice ale lui Măgureanu, În toate cercetările sociologice ”pe bune”, nici PUNR, nici PNR, separat ori împreună, nu apăreau deloc, fiind plasate sub marja de eroare de 3%. (Finalmente, în alegeri, AN (PUNR+PNR) a luat 1,3% din voturi).
Nici sondajele făcute pentru testarea lui Măgureanu însuși la președinție nu erau mai încurajatoare.

Pentru fostul șef al SRI era crucial să-și bage partidul în parlament, pentru ca, ulterior, zestrea de parlamentari să fie sporită considerabil, eventual cu ajutorul unor mici informații compromițătoare despre politicieni pe care fostul șef al SRI le deținea cu prisosință.

De altfel, în anul anterior alegerilor, Măgureanu trebuise chiar să dea explicații și dezmințiri publice după o declarație controversată, conform căreia avea de gînd să folosească în politică informații obținute ca șef al SRI. ”Eu nu am făcut decît să dau un răspuns global la o întrebare pusă de un ziarist, și anume că voi folosi numai acele informații care sînt de domeniul public și care nu cad sub incidența legii siguranței naționale, dar nici nu poate fi vorba ca partidul nostru să apeleze la dosare”, a precizat ulterior Măgureanu, pentru Mediafax.

Din păcate pentru ex-directorul SRI și pentru socotelile pe care și le făcuse în legătură cu intrarea în parlament, în 2000 a venit o lovitură neașteptată, pragul electoral fiind ridicat de la 3 la 5%.

Soluția de avarie a fost găsirea rapidă a unui lider care să tragă partidul în sus măcar peste pragul respectiv.
El a fost găsit în persoana lui Marian Munteanu, numai că a apărut o problemă nouă: candidatul voia pentru oamenii săi zece locuri eligibile pe listele parlamentare, ori, o intrare la limită în parlament, maximum ce sperau Măgureanu și Tabăra, nu asigura, în total, mai mult de 10-12 locuri.
Ceea ce ar fi însemnat ca ”dom profesor” să tragă aproape strict în beneficiul fostului lider al studenților.
Că așa era o confirma Valeriu Tabără, într-o declarație pentru Mediafax, după ruptură, anume că motivul real pentru care Marian Munteanu a renunțat era faptul că nu a reușit să impună pe listele AN un grup de zece tineri, membri ai Mișcării pentru România. „Nu puteam merge numai cu oameni necunoscuți, deoarece simpatizanții noștri ne cer să venim și cu figuri cunoscute”, afirma Tabără.

În plus, co-președintele AN mai dezvăluia că Marian Munteanu „a vrut să facă campanie numai din birou, refuzînd deplasările în teren și contactul cu oamenii”.

Interesant de remarcat, același anunț privind modul de a face campanie l-a făcut MM zilele trecute, în cadrul unei întîlniri informale discrete cu mai mulți ziariști, într-un restaurant din București. El a anunțat, totodată, că nu are de gînd să participe nici la confruntări televizate.

Și în 2000 și în 2016, candidatul Marian Munteanu a fost nu produsul unor cercetări sociologice minuțioase – acestea au lipsit cu desăvîrșire, pentru că altfel informația privind posibila candidatura ar fi transpirat rapid – ci al deciziei unor creiere politice care au crezut în șansa acestuia.

În ambele cazuri, anunțul privind candidatura sa a venit pe neașteptate și a făcut să curgă multe rîuri de cerneală în presă, în sens negativ. Faptul că s-a vorbit enorm pe marginea înregimentării controversate a lui MM în partidul lui Măgureanu nu l-a ajutat cu absolut nimic pe cel din urmă, scorul de 1,3% vorbind de la sine.

Notorietatea nu se transformă, obligatoriu, în voturi.

Un adevăr pe care PNL riscă să-l afle curînd pe propria piele, dacă va merge pînă la capăt cu actualul candidat.

Eșecul în alegerile din 2000 a făcut ca partidul lui Măgreanu să se topească, după puțină vreme, în micul PD al lui Băsescu, în timp ce candidatul fugar MM a dispărut din prim-plan alți 16 ani.
Marea întrebare e în ce se va ”topi” PNL după un eventual mare eșec în alegerile din vară? (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: http://voxpublica.realitatea.net/