CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Afacerea Rosia Montana e KO: P.E. a votat interzicerea mineritului cu cianuri

0 comentarii / 1737 vizualizări / 5 mai 2010

Parlamentul European a adoptat azi o rezoluție prin care se cere interzicerea
folosirii cianurii în exploatările miniere din UE, cu 488 de voturi pentru, 48
împotrivă și 57 de abțineri. Parlamentul a respins, totodată, amendamentele
susținute de deputații PPE din România, alături de Gigi Becali, Adina
Valean și alti eurodeputați.

Rezoluția cere o interzicere totală a acestor tehnologii, aplicarea alternativelor fără cianură în minerit și cere Comisiei Europene și Statelor membre să nu mai susțină implementarea acestor tehnologii pînă la intrarea interzicerii în vigoare. Deși rezoluția nu are o putere obligatorie și caracter legislativ, forul european a dat un semnal puternic azi punînd sub semnul întrebării viitorul industriei miniere bazată pe cianură. În România, interzicerea cianurilor va lichida, practic, două mega-afaceri: cea a canadienilor de la Roșia Montana, și cea a rușilor, de la Baia Mare. Cum se știe, cel mai bogat om din Rusia, Mihail Prokhorov, un apropiat al premierului Vladimir Putin, a cumpărat recent fosta uzină „Aurul” Baia Mare, și plănuiește reluarea extracției de aur cu ajutorul cianurilor. Afacerea presupune investiții de peste 100 de milioane de euro, într-o primă fază, numai că rezoluția de azi a PE riscă să arunce toate planurile rușilor în aer. Între europarlamentarii români care au dus o campanie furibundă împotriva interzicerii cianurilor în minerit s-a numărat Elena Băsescu, ea primind o mînă de ajutor neașteptată de la soția lui Crin Antonescu, am numit-o pe Adina Vălean, care s-a bătut cot la cot cu popularii pentru respingerea propunerii de interzicere a cianurilor. Reamintim că, acum un deceniu, la Baia Mare a avut loc un accident industrial în urma căruia cianurile au ajuns în rîul Tisa, poluînd totul pe sute de kilometri. În urma acestui dezastru ecologic, Ungaria, afectată și ea, a devenit unul dintre partizanii înrăiți ai interzicerii cianurilor în mineritul european.(Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S.: Fostul primar din Baia Mare, Cristian Anghel, s-a numărat printre cei care s-au opus cu îndîrjire exploatării pe bază de cianuri a aurului din zonă, în timp ce PDL, Adriean Videanu, Traian Băsescu, personal, nemaivorbind de EBA, sunt pe poziții total diferite, partizani ai exploatării cu cianuri. Marea întrebare: să aibă legătură aceste poziții diferite cu recenta condamnare a primarului liberal și cu organizarea de alegeri anticipate la Baia Mare?

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998