Sunt toate șansele ca și în acest an să bifăm un capitol al unei cacealmale electorale grosolane care dăinuie de un sfert de secol, și încă una sancționată, teoretic, de lege, am numit afacerea semnăturilor electorale.

De 25 de ani încoace, România nu reușește să facă ordine într-un domeniu care sfidează legea, bunul simț și care afectează sever imaginea politicii în ansamblu: e vorba de traficul de semnături electorale.

Prin semnături electorale înțelegem acele (multe) semnături pe care partidele ori candidații sunt obligați de lege să le adune pentru a dovedi că merită să candideze.

Experiența ultimului sfert de secol relevă un fenomen straniu: indiferent cît de mult a crescut numărul minim al semnăturilor necesare și indiferent cît de dramatic a scăzut interesul cetățenilor pentru alegeri, candidații, oricare ar fi ei, nu au nicio problemă să adune cu lejeritate sute de mii de asemenea semnături.

Explicația? Cel mai adesea nu le verifică nimeni, altminteri s-ar observa lesne că e vorba de cam aceleași dosare de semnături care trec din mînă în mînă, probabil și de la un ciclu electoral la altul.

Asistăm sistematic la un joc penibil, în care membrii birourilor electorale se prefac intransigenți, dar înghit pe nemestecate teancuri de hîrtii xeroxate, culese, chipurile, de pe stradă.

Conform legii, bunăoară, la europarlamentarele din acest an pot candida doar partidele care adună minim 200.000 de semnături și candidați independenți care strîng 100.000 de semnături.

Ce observăm, analizînd faptele?

În primul rînd, o creștere explozivă a interesului pentru respectivele alegeri.

Dacă, în 2009, aveam doar 6 partide și 2 independenți, acum avem 15 partide și 11 independenți înscriși la BEC.

Făcînd un calcul simplu, asta înseamnă 4,1 milioane de semnături minim necesare.

La ele se adaugă însă cca.2 milioane de semnături strînse benevol în plus de PNL și de alianța PSD-PC-UNPR, plus alte suplimente consistente de la toate celelalte partide și candidați, pentru că nimeni nu depune, practic, strict numărul minim de semnături. De asemenea, 200.000 de semnături suplimentare provin de la PRM, partid care a depus de două ori semnături, prin două grupări diferite, Funar, respectiv Vadim.

Cu totul, cifra bate spre 7 milioane de semnături unice, pentru că legea interzice semnături multiple.

Matematic, spre exemplu, un candidat independent cu o tarabă de strîns semnături, ar avea nevoie de peste 69 de zile pentru a aduna 100.000 de semnături dacă timp de 24 de ore zilnic colectează semnături cu frecvența de una pe minut. Sigur că un candidat poate avea mai multe tarabe, dar ritmul real de strîngere a unor semnături pe bune este la ani lumină de calculul de mai sus, deci vă puteți face o idee ce eforturi uriașe ar trebui făcute pentru un dosar de candidatură onest.

Între independenții care s-au înscris la BEC se numără două nume cunoscute, Mircea Diaconu și Corina Ungureanu, restul fiind iluștri anonimi, precum

Filip Constantin Tițian, Adrian Toader, Vasile Iustuc, Nicolae Toteanu, Paul Purea, Pericle Capsali, Peter Costea, Dănuț Liga și Valentin Eugen Dăeanu. Ați auzit de ei? Noi, nu prea…

Cu toate acestea, 900.000 de români, teoretic, și peste un milion, practic, s-au înghesuit să semneze în sprijinul candidaturilor lor.

Paradoxul alegerilor românești, locale, parlamentare, prezidențiale sau europene este că, de ani de zile, mulți candidați legali nu reușesc să strîngă voturi efective nici cît a suta parte din numărul de semnături de sprijin pe care îl adună și îl depun la BEC, o radiografie clară a imposturii.

La ultimele alegeri europene au votat sub cinci milioane de români, iar anul acesta, conform unor proiecții sociologice, se pare că vor fi mai puțin de patru milioane care vor considera că merită deranjul să iasă la vot.

Cînd e vorba de exercițiul civic numit ”semnătură de susținere” suntem, însă, primii în Europa.

Anul acesta am avut primele condamnări în justiție pentru fraudele electorale din 2012.

Poate ar fi momentul să înceapă aplicarea legii și în scandaloasa afacere a semnăturilor electorale; nu de alta dar, dacă ritmul de creștere a interesului pentru PE se menține, la viitoarele alegeri am putea avea mai multe partide și candidați valabili decît restul statelor UE la un loc. (Bogdan Tiberiu Iacob)